Sin

Capitolul XXII - Geneza

        Niciodată nu îi văzusem pe zeii egipteni în realitate, iar acum puteam să afirm că arătau dubios. Aveau corpuri de oameni, dar capete de animale. Erau retrași, dar aveau o aură misterioasă și întunecată. Ne fixau cu privirea și parcă citeau prin noi.

       - Nu mai avem mult timp, Atena. Spuse Zeus, privindu-și fiica trist. Arată-ne cum se face.

        Atena îi zâmbi tatălui său, apoi o privi pe Anastasia.

       - Mărite Oracol, ținând cont de situația ta, vrei să îi înapoiezi puterile lui Sin, sau îi rămâi alături în acest război?

       - Situația mea? Întrebă ea, cu ochi mari.

       - Îi porți copilul, Ana.

        O emoție puternică puse stăpânire pe mine, apăsându-mi pieptul și acaparându-mă cu totul. Nu aveam aer, apoi aerul mi se părea irespirabil, ca într-un final să mă doară plămânii și sufletul să mi se zvârcolească.

        Copilul meu? Copilul nostru?

       - Minți, am spus gâtuit. A trecut doar o zi!

       - Ești un vampir extrem de avansat! Eu m-am născut din țeasta tatălui meu, exact așa cum mă vezi. De ce nu ar fi adevărat? Îl simt. Este în perfect echilibru între bine și rău. Dar, este și extrem de puternic. Decizia este a voastră.

        Am privit-o pe Anastasia în ochi și a fost mai mult decât suficient.

       - Vom face tot posibilul să salvăm lumea.

        Atena dădu o dată din cap, veni în fața mea și întinse încet mâna spre mine. Când degetul ei arătător îmi atinse fruntea, esența ei divină trecu prin ea, în mine. I-am simțit toată puterea.

        Toți zeii au făcut la fel, câte unul, rând pe rând, dar toată această putere aproape că îmi exploda în vene.

        Veni rândul lui Hermes, iar eu refuzam să conștientizez faptul că prietenul meu cel mai bun, fratele meu va dispărea.

       - Hei, nu începe cu sentimentalisme acum, ok? Zâmbi el cu lacrimi în ochi.

       - Îmi pare rău, am spus. Aș vrea să existe o altă cale.

       - Nu are de ce. Dacă Ținutul Amazoanelor este distrus, eu nu mai am nici un scop în viață.

        Am rânjit amândoi, el o pupă pe Anastasia pe obraz, iar pe mine mă îmbrățișă strans, apoi chicoti.

       - Să nu te dai bătut!

        Mă atinse și dispăru la fel de repede ca toți ceilalți, făcându-mă să simt un gol uriaș în suflet.

        Când egiptenii s-au sacrificat și ei, o durere cumplită de cap m-a slăbit teribil. Dar, în cele din urmă, am reușit. Zeii au dispărut, esențele lor fiind acum în mine.

       - Sin, iubitule, ești bine? Îmi cuprinse Anastasia fața între palmele ei delicate, privindu-mă în ochi.

       - Da, da, am închis amețit ochii, apoi i-am mângâiat obrazul. Trebuie să fiu. Pentru noi.

        Mi-am așezat o mână pe abdomenul ei, apoi i-am spus lui Cerber:

       - Ai grijă de ea, băiete. Rupe tot ce se apropie.

        Am țâșnit în înaltul cerului, cu o viteză uimitoare și i-am văzut pe titani pregătiți de atac. M-am încordat cu ușurință și mi-au apărut într-o mână fulgerele lui Zeus, iar în alta sabia mea loială. Mi-am luat iar zborul și am aterizat exact între ei, cu o forță imensă, care provocă un groaznic seism.