Sin

Capitolul II - Pedeapsa

        Totul era bine acum, cu Tifon închis în cea mai de temută închisoare, Tartar. Mi-am luat frumos o damigeană cu vin și am golit-o la umbra unui măslin. Eram cherchelit puțin și brusc, iubeam viața. Am zărit cu coada ochiului imaginea unei nimfe în copacul din dreapta mea. Cam tulbure imaginea, ce-i drept.

        M-am îndreptat spre ea și mi-am răzemat cotul de trunchiul copacului.

       - Nimfă a pădurilor? Am întrebat-o, iar ea tresări și își întoarse privirea maronie spre mine.

        Dădu doar ușor din cap și i-am surâs blând.

       - Care este numele tău?

       - Ida, vorbi ea cu glas dulce.

       - Ida, am repetat vrăjit. Cred că m-am îndrăgostit, frumoasă nimfă!

        Bine, eu mă îndrăgosteam de multe ori într-o zi, dar ea nu trebuia ca să știe asta.

        Fata chicoti rușinată și se aplecă peste o creangă, zâmbind. Și eu zâmbeam, cu ochii în decolteul ei generos. Daaaar, Uranus era acum furios pe mine pentru că o provocasem pe soția lui, măreața Gheea. Și avea de gând ca să îmi strice combinațiile.

        M-a chemat, printr-un sol, de urgență în Olimp.

       - Ești condamnat să nu mai ieși din ținutul lui Hades trei veacuri și o zi! Tună el, când m-am afișat să îmi primesc pedeapsa.

       - Ziua aia face toată pedeapsa, mi-am dat ochii peste cap, mormăind în barbă. Oh, haide! Nu poți să îmi faci asta! I-am strigat.

       - Trebuie să înveți să te supui, vampirule!

       - Dar nu așa! Am salvat lumea, ce naiba! Nu primesc puncte bonus pentru asta?

        Uranus puse în balanță cuvintele mele, apoi spuse:

       - Vitejia ta cântărește greu, dar nu poți scăpa nepedepsit. Vei merge la Oracolul din Delphi, acolo este o fecioară pe nume Anastasia. În ea îmi voi așeza viziunile și ea te va însoți în lumea largă. Prin ea, eu îți voi spune care sunt sarcinile tale.

       - Îmi dai o femeie pe cap? Am exclamat uimit. Mai bine rămâneam închis în Hades...

       - Te răzvrătești, vampirule? Se înfurie el.

       - Nu, mărețe Uranus. Îmi accept pedeapsa, am spus tare apoi am mormăit doar pentru mine: nu că aș avea de ales.

       - Dispari din fața mea, până nu mă răzgândesc!

       - Pot să îl iau pe Hermes cu mine? am întrebat, sughițând brusc.

       - Ai voie, dar sarcinile trebuie să ți le împlinești singur, tună el, înainte să dispară după vălul întunecat, acoperit cu stele.

        M-am întors acasă abătut. Nu era vorba că nu îmi plăceau provocările, dar să car după mine o femeie care nu a ieșit în viața ei din temple și nu știe ce înseamnă lumea... mă deprimam doar când mă gândeam!

       - Chipeș fiu al lui Hades, mă întâmpinară Furiile, scoțând limbile de șarpe în timp ce zâmbeau grețos de pervers. Arăți de parcă ai avea nevoie de relaxare.

        Da, doar cu ele perversiunea mi se părea atât de grețoasă!

       - Îmi pare rău, fetelor, am zâmbit, înghițându-mi propria fiară în timp ce îmi imaginam cum ar fi să... Brr! Nu sunt în dispoziția necesară.