Sin

Capitolul XIII -Războiul Troian

        Împreună cu Menelau și Agamemnon, stăteam aplecați peste harta care înfățișa Troia până în cel mai mic detaliu. Trecuseră câteva săptămâni și calul era gata, construit direct pe o platformă cu roți și cu un steag mare, alb, fluturându-i direct din frunte. Vorbeam încet, încruntați și concentrați, cu Anastasia care ne privea de lângă balcon. La un moment dat, un bărbat înalt și făcut, urmat de doi sclavi, intră în încăpere.

       - Ulise, prietene! Spuse Menelau când văzu bărbatul și merse spre el, îmbrățișându-l.

       - Menelau, am venit să te ajut ca să îți recapeți soția, spuse el bine dispus.

       - Mulțumesc, apreciez. Vino, mai avem un aliat important. El este Sin, însăși fiul lui Hades, arătă spre mine Menelau și apoi o prezentă și pe Anastasia ca fiind soția mea.

        Privirea lui Ulise rămase ațintită asupra ei câteva clipe îndelungate, făcându-mă să îmi strâng tare pumnii, încordându-mi brațele.

       - Va fi o onoare să lupt cu tine, spuse el, aplecându-și puțin capul spre mine și văzând că nu răspund decât cu un simplu gest, se întoarse spre ceilalți. Deci, care e planul?

        Agamemnon îi spuse întreg planul, la fel și partea cu darul surpriză.

       - Un cal troian? Ridică el din sprâncenele lui negre, la fel ca părul scurt și ondulat. S-ar putea să meargă. Când pornim?

       - Mâine, am răspuns. Trebuie să ajungem când soarele este la asfințit.

       -  Voi încerca să ajung la Elena, să vorbesc cu ea, spuse Ulise. Vă cunosc de mult timp, sunt convins că a fost răpită și este ținută împotriva voinței ei!

       - Sper că așa s-a întâmplat, spre binele ei, se încruntă Menelau. Vom lua cei mai buni o sută de oameni pentru a ne ascunde în cal. Restul, vor aștepta semnalul nostru.

        Am aprobat toți și toată ziua am făcut ultimele verificări, pentru ca totul să fie bine pus la punct. Peste tot răsunau zgomote făcute de arme, de armuri, caii nechezau în timp ce erau pregătiți pentru a doua zi. Bărbații din armată se antrenau, luptându-se între ei și pregătind strategii. Spre seară m-am retras și eu în cameră și am inceput să îmi ascut cu grijă sabia fidelă. Nu după mult timp, ușa se deschise și Anastasia apăru în prag.

       - Te-am căutat peste tot, spuse ea încet, privindu-mă.

       - M-ai găsit, am răspuns.

        Ea veni lângă mine si se așeză în genunchi în fața mea.

       - Promite-mi că vei duce la bun sfârșit acest război. Că indiferent de circumstanțe, vei izbândi!

        Am privit-o încruntat.

       - Ce se întâmplă, Anastasia?

        - Nimic, doar că..., oftă, apoi mă privi în ochi. Să te întorci victorios.

        Am întins mâna și i-am prins bărbia între degete, ridicându-i fața spre mine, în timp ce eu mă aplecam spre ea. I-am strivit buzele moi și catifelate, băgându-i limba în gură și căutând-o pe a ei. Se sprijini cu mâinile de picioarele mele, în timp ce deschidea gura pentru a-mi da voie să o gust. Mi-am înfipt o mână în părul ei de la ceafă și cu alta am cuprins-o de talie, lipind-o de mine. Ne-am sărutat cu poftă și plini de dorință, iar ochii ei mă priveau triști când ne-am oprit, într-un final.

       - Nu fi îngrijorată, sunt nemuritor. Și vampir. Nu au nici o șansă.

       Anastasia zâmbi și ne-am băgat în pat, amândoi. Am întins mâinile spre ea și am luat-o la mine în brațe, ea așezându-și capul pe pieptul meu.