Sin

Capitolul XVIII - Descătușare

      - Nu atât de repede!

        Deși cuvintele mi-au ieșit extrem de dure și sigure, nu mă simțeam deloc în concordanță cu ceea ce spusesem. Picioarele îmi tremurau, stomacul mi se făcea ghem și imaginea lui atât de puternic și triumfător mă făcea să înghit în sec. De două ori.

        Se întoarse încet spre mine, privindu-mă oarecum exasperat și am ridicat puțin capul, încercând să-mi fac curaj să îl înfrunt la fel de sigură pe mine.

      - Spune-mi că nu ai avut nici o legătură cu Orion.

        Ochii lui galbeni mă priveau aproape cu ură, impasibili și reci. Nu îl mai văzusem niciodată așa.

       - Artemis ar trebui să îmi mulțumească. Dacă nu eram eu, se tăvălea cu el și decădea grav din rolul de fecioară inocentă!

       - Cum ai putut să faci asta? am șoptit uimită. Cum ai putut să îi frângi inima?

       - Simplu, ținând cont că eu nu mai am una căreia să îi pese!

        Cuvintele lui m-au înghețat. Ce a făcut de data asta?

       - Ce vrei să spui cu asta?

       - Las-o baltă, Anastasia! Îmi pronunță grav numele. Nu trebuia să apari și să te bagi iar în viața mea. Nu mai simt nimic și este perfect!

       - Ți-am promis ultima dată o țeastă cu cărare. Nu mă provoca!

       - Oh, mărite Oracol, începu el să vorbească batjocoritor, lasă-mă să te anunț cu mare stimă că mă doare fix în cur de părerea ta!

        Simțeam cum îmi clocotește sângele în vene și cum furia mă acaparează rapid. A fost nevoie de o privire pentru a-i activa senzația de durere ascuțită din creier. Îl vedeam închizând strâns ochii, într-o durere surdă, cu maxilarul încleștat și mușchii înțepeniți. După câteva secunde, genunchii îl lăsară și se prăbuși într-un nor de praf.

       - Oprește-te, reuși să mormăie și am clipit de câteva ori, revenindu-mi.

       - Am auzit mai multe zvonuri, cum că oamenii mor brusc, fără o cauză stabilă. Tu ești în spatele acestor crime?

       - Ce-ți pasă ție? Mârâi el.

       - Îmi pasă, pentru că trebuie să păstrez un echilibru pe Pământ! Uranus și Gheea sunt cerul și pământul puterilor mele, iar tu mereu contrabalansezi universul!

       - Mi se rupe de tot echilibrul tău! Flutură el o mână și se întoarse iar, dar nu voiam să îl las să plece. Simțeam că ceva nu este în regulă cu el, îi văzusem latura umană și acum nu mai avea nici un strop de umanitate.

       - Hermes! am strigat. Arată-te, împielițatule!

        Știam că pot să chem orice zeu, dar erau șanse mari și să nu îmi răspundă. Puteam să îl forțez să se arate, dar nu voiam să merg atât de departe. Și, spre ușurarea mea, nici nu a fost nevoie. Într-un nor de fum auriu, Hermes apăru, privindu-ne cu ochi mari.

      - Ooo, nu! Șopti el spre Sin. Ai încurcat-o!

       - Nu îți face griji, nu te rețin mult, am spus rece. Vreau să îmi răspunzi la câteva întrebări.

       - Nu răspunzi la nimic! Mârâi Sin încruntat.

       - Vreau să știu tot ce a făcut mărețul fiu al lui Hades, ținând cont că a afectat grav echilibrul celor două forțe.

        - Ana, nu am nimic de a face cu asta! Eu sunt mereu de treabă cu toți, îl ajut chiar și pe Hefaistos! Oh, apropos de asta, am o pereche de cercei cu diamante absolut minunați! Începu el să vorbească ca și o moară stricată, făcându-mă să mă încrunt.

       - Dacă îi spui ceva, îți smulg limba și o arunc în cazane! Îl amenință Sin grav, iar el se întoarse și mă privi cu groază.

       - Te las ipotent, am spus simplu, iar cu aceste cuvinte i-am oferit dezlegare la grai.

       - Vânează fete, le seduce și apoi le bea tot sângele din corp, turui el.

        L-am privit câteva secunde, încercând să-mi dau seama ce este ura imensă care îmi creștea în piept și se întindea spre stomac, strângăndu-l cu putere.

       - Continuă.

       - Turiștii de la lac...

       - Hermes! Nu te-a învățat mă-ta că nu este frumos să pârăști? Întrebă Sin, țintuindu-l furios cu privirea.

       - Te trimit direct direct pe Tărâmul Amazoanelor, dacă îmi spui în clipa asta ce se întâmplă, am spus cu o voce mieroasă și dulce. Șapte zile de neuitat, în brațele celor mai atrăgătoare femei.

       - Sin și-a dat seama că dacă se comportă ca și un adevărat vampir și omoară cât mai mulți oameni, sugându-le sângele, moare și o parte din el cu ei. Așa a reușit să își oprească orice fel de emoție. Acum, e un criminal fără suflet.

        Sin pufni nervos, în timp ce Hermes îi zâmbi larg, în semn de scuză.

       - De ce ai face asta? l-am întrebat aproape șoptit.

       - Încetați! Amândoi! Strigă el. Fac naibii ce vreau!

       - Vreau să știu de ce! m-am răstit.

       - Termină!

       - Spune-mi!

       - Din cauza ta! Urlă el. Ca să mi te scot din minte!

        Eu și Hermes am împietrit, privindu-l cu ochi mari.

       - Asta de unde a venit? Întrebă Hermes uimit.

        - Niciodată nu am simțit așa ceva pentru o femeie, să îmi bată inima de două ori mai tare când o privesc în ochi, sau să mă pierd când îmi vorbește! Nu știu ce dracu' mi-ai făcut, dar mi-ai dat lumea peste cap!

       - Se numește iubire, mormăi Hermes pe sub mustăți, apoi întâlni privirea lui Sin și ridică mâinile în aer în semn de predare. Doar constatam!

       - Tu... Mă iubești? l-am întrebat, cu respirația tăiată.

       - Te-am iubit, spuse, iar în ochii lui am văzut pentru o clipă, urma a bărbatului care era când l-am cunoscut.

       - Mă iubești! Am spus tare și clar, mergând hotărâtă spre el.

       M-am oprit în fața lui, i-am cuprins fața cu palmele și am șoptit: "Și eu te iubesc", înainte să mă ridic pe vârfuri și să îmi lipesc buzele de ale lui.

        Deși, o clipă rămase înghețat, mâinile lui mă prinseră strâns de talie și mă lipiră de el, deschizând gura pentru a-i da voie limbii lui să o găsească pe a mea. Mii de fiori îmi străbăteau corpul neatins și dorința înflorea în mine. Mă săruta cu atâta pasiune, încât simțeam că plutesc și totuși, nu mai fusesem atât de sigură în legătură cu ceea ce simțeam niciodată în viața mea.

        Eram îndrăgostită iremediabil.

        Ne-am sărutat ca doi iubiți depărtați de vremuri, ca doi amanți care în sfârșit se întâlnesc, ca doi îndrăgostiți care trăiau pentru momentul ăsta. Sin își deschise din nou sufletul, pentru că în cele din urmă, iubirea este primul sentiment din care celelalte se nasc pe rând.

        Am rămas îmbrățișați, cu frunțile lipite, când Hermes exclamă exasperat:

       - De ce nu ați început cu asta?