O Iubire Demonica

IV «O cazatura in gol»

Capitolul 4

O cazatura in gol

Sarah Collins

Nu ma pot concentra. De cate ori imi inchid ochii, il vad pe acel biet om torturat, plin de sange si cu teama in ochi. Ceasul arata ora 3 dimineata iar eu nu stiam ce sa fac.

Cand se va termina acest infern? Cand voi putea scapa de demonul care imi bantuie viața?

De cand am aflat ca sunt un inger nu am reușit să ma liniștesc. Imi repetam in minte ca totul trebuie sa fie ireal. Am cautat informatii despre ingeri, despre ceva asemanator mie, dar am gasit doar niste articole stupide care cu siguranta sunt false. Singura mea sursa de informatie ar fi Blake dar nu vreau ajutorul lui. Nu vreau sa ma umilesc in fața lui doar ca sa imi raspunda la cateva intrebari.

Cand in sfarsit am reusit sa imi inchid ochii, momentul in care bărbatul il injunghia pe acel nevinovat om aparea de mai multe ori.

De cate ori adormeam, ma trezeam brusc. Orele au trecut iar eu nu puteam inchide ochii. Eram obosita. Voiam sa dorm. Nu puteam face nimic si asta din cauza lui. Din cauza dorintei lui nebunesti de a-mi arata viata. Din cauza dorintei lui de a-mi distruge somnul. Ce vrea de la mine?

Oboseala ma făcuse din nou sa închid ochii și, pentru prima oara in acea seara, am adormit liniștită.

Cand soarele răsărise, cu ochii obosiți si fața palidă m-am ridicat din pat.
 
Nu stiu ce il determina pe Blake sa faca toate astea, nu i-am inteles motivul pentru care isi doreste sa fie demon, nu ma pot gândi la un motiv pentru care Blake imi face toate astea. De ce nu pot avea o viata normala?

-- Gandindu-te la mine?-- vocea lui m-a facut sa las sa imi scape un țipăt de frică.

-- Trebuie sa incetezi sa faci asta. -- spun punandu-mi mana pe locul unde ar trebui sa fie inima, desi nu prea cred ca o am.

-- Nu ai avut o dimineata buna, nu?

-- De unde ti-ai dat seama?-- ii spun ironica.

-- Nu ai o fața prea radioasa in aceasta dimineata. -- spune el razand.

-- Infantil. -- soptesc uitandu-ma in alt colt al camerei.

-- Ce ai mai facut?-- ma intreaba trantindu-se in patul meu ca si cum am fi prieteni de o viata.

-- Nu am putut dormi toata noaptea. Cred ca e vremea sa imi las frica la o parte si sa merg la politie cu un denunt serios.

Dupa cuvintele mele credeam ca se va panica sau va fugi dar singurul lucru pe care l-a facut a fost sa zambeasca.

-- Sarah, Sarah. Chiar crezi ca voi fi la închisoare? Ca voi fi un prizonier? Nu cumva ai mai incercat asta o data?

-- Da, am mai incercat o data dar asta este ceva serios. Mi-ai explicat ca ce văzusem in camera aia era iluzia mea, ce am vazut ieri cu siguranta nu este.

-- Pentru binele tau ar fi bine sa pastrezi regula tacerii, Sarah. 

-- Nu poti sa imi faci nimic. -- ii spun incercand sa par cat mai linistita.

-- Esti sigura?-- ma intreaba ridicandu-si coltul gurii intr-un mod arogant.

S-a ridicat de pe pat si a mers pana la usa incercand sa isi ascunda zambetul.

-- Ne mai vedem, Sar. Ai grija cu politistii, nu toti sunt de incredere. -- isi spune ultimele cuvinte inainte sa plece din casa mea. Mereu vine in casa mea pentru cateva secunde ca apoi sa plece fara niciun sens. De ce face asta?