O Iubire Demonica

XXV «Sange, sange si iar sange»

Capitolul 25

Sange, sange si iar sange

Sarah Collins

Eram complet nemiscata. Dadeam impresia ca nici nu respiram. Imi doream atat de mult sa ii raspund, dar mintea mea se blocase. Demonul de langa mine se uita in ochii mei asteptand raspunsul meu. Eu nu stiam ce sa fac. Totul mi se parea un mare esec. 

Blake, demonul indiferent, rece, nesimtit si malefic, ii ceruse unui inger sa fie cu el toata viata. O viata eterna alaturi de imprevizibilul demon nu suna atat de rau, dar parca voiam sa dau inapoi cand imi imaginam cata suferinta avem noi de traversat. Un demon si un inger, desi destinati impreuna, erau limita imosibilului. Eu apartin Raiului, lumii bune, perfectiunii si bunatatii, fericirii si intelepciunii, iar Blake.. El apartine Iadului, si nu doar atat, el va fi conducatorul Iadului, iar Infernul este total opusul lumii mele. Rautate, invidie, ispitire, ura. Raiul inseamna iubire in timp ce Iadul spulberare. Suntem din doua lumi diferite. Daca nu erau capete, daca nu exista o limita, cu siguranta m-as fi aruncat in bratele perfectului demon. 

-- Blake, imposibilul nu poate fi posibil. -- mai multe explicatii nu puteam sa dau. Corzile mele vocale erau doar niste ate subtiri pregatite sa se rupa. 

-- Suntem destinati sa fim impreuna, noi ne iubim, Sarah. Ce simti tu, simt si eu. Inima imi bate cu emotie, micule inger. Pulseaza de parca ar fi intr-un razboi. Mi-am petrecut mai mult de un secol cautandu-te. Nu te pot lasa, iar tu, in contra destinului poti fi, dar in contra emotiilor mele, sentimentelor mele, nu. 

-- Si o sa ma obligi, Blake? -- desi situatia era dificila, vocea mea era calma. De parca totul ar fi normal.

-- Oricine si-ar da seama ca nu este o obligatie. Vei fi cu mine pentru ca vrei, pentru ca simti. Poate de aia suntem destinati sa fim impreuna. Ca sa aratam lumii ca imposibilul are limite. 

-- Un demon nu poate fi cu un inger. 

-- Nu sunt orice demon. Sunt conducatorul Iadului si sunt dispus sa aduc Infernul de altadata, nu sa il pastrez pe acesta, distrus si schimbat de tatal meu. 

Zambisem. Erau niste cuvinte atat de frumoase. Cum citisem aseara din cartea luata de la vampir, acum mi-am dat seama de ce inseamna cu adevarat schimbarea Iadului in bine, cum a fost odata. 

Iadul nu era atins in fiecare colt de foc, smoala nici  macar nu exista, sufletele nu erau arse, oamenii nu erau ispititi. Diavolul schimbase totul. De mai mult de un mileniu vechiul conducator al Infernului si tatal lui Blake schimbase totul. Sufletele erau mai mult decat arse, erau batjocorite. Dar Blake, el era dispus sa aduca Infernul la cum era odinioara, cu toate consecintele acestei actiuni. 

Daca el va face asta, daca Blake va aduce Iadul asa cum era, asta ar putea sa fie o salvare pentru el. Blake ar fi salvat de demonii care ii patrund sufletul. Din cate citisem din cartea sacra pe care o furasem de la Josh, cartea despre demoni, stiam ca Infernul ar deveni pur si, odata cu el, si Blake. Dar paragraful care mi-a ramas in minte a fost unul singur:

"Demonul care va schimba Iadul in bine va fi demn de schimbarea proprie in bine, va fi curatat de demonii din suflet si va fi rasplatit cu iertare, asta pentru deciziile din iubire, pentru sentimentul din Rai." 

Blake putea fi salvat de mine si de ce nu as face-o daca si iubirea mea era atat de puternica fata de el? Nu intelegeam prea bine lumile astea, dar stiam ca desi nu trecuse mult timp de cand am inceput sa simt emotii ciudate in prezenta lui, puteam spune ca il iubesc. 

Poate nu era iubirea pe care altii o vad sau o simt, era o iubire aparte, dar totul era diferit vorbind de fiinte paranormale. 

-- Da, Blake. Vreau sa iti fiu alaturi. -- zambetul meu se intensificase la fel cum se intampla si la el. Ma apropiasem de el pentru a-i putea gusta buzele stiind ca vor avea un alt gust. Acum sunt buzele partenerului meu de viata, nu mai sunt buzele unui demon indiferent. Dar nu. Nu venise momentul. Buzele noastre nu s-au atins, fetele noastre nici nu aveau apropierea pe care eu mi-o doream. Totul din cauza luminii orbitoare care se facuse vazuta prin geamul din dreapta patului. 

Incepusem sa vad in ceata, iar prezenta lui Blake nu o mai simteam. Nu stiu daca lui i se intampla asta, dar eu renuntasem la efortul de a-mi tine ochii deschisi. Mi-am inchis ochii iar apoi... nimic. 

Nu stiam cat timp negrul din fata ochilor mei era prezent, dar am stiut ca se intampla ceva cand ma ridicasem. Eram intr-un hol infinit. Fara usi, fara ferestre, doar un coridor care cine stie unde duce. Lumina era din ce in ce mai stinsa in momentul in care ma adanceam in coridor. Nici macar nu stiu de ce faceam asta, nu stiam de ce ma indreptam tot inainte. Corpul meu parca era fara viata, doar sufletul conducea. 

Pamantul nu era acoperit cu nimic, parea rece dar pielea mea nu simtea nimic. Nu stiam cine imi controla corpul, dar nu eram eu. 

Din spatele meu venea o lumina alba, parca erau farurile unei masini. Asta ma facuse sa ma uit mai bine in fata, sa vad ce se intampla. Venea cineva. Era cineva acolo, iar corpul meu era imobil. Nu puteam sa fac nimic. Moartea mea? Daca asa era, era asteptata de corpul meu.

In jurul meu se auzeau doar soapte. Parca voci de sirene imi spuneau in ureche "imposibil", "consecinte" si "destin". Doar atat de se auzea in jurul meu, dar nimeni inafara de mine si umbra care se apropia de mine, nimeni nu mai era pe acel coridor. 

Umbra aparuse in fata mea pentru doua secunde facandu-ma sa vad intr-un scurt timp fata fiintei care imi doreste raul, si nu numai mie. Asta ma facuse sa scap un tipat asurzitor, un tipat care se auzise ca un ecou in tot coridorul, oprind soaptele presupuselor sirene. 

Cel pe care il vazusem nu era tatal demonului pe care il ador, nu era vampirul, Jake sau cine stie ce fiinta sacra. Era spiritul, cel de care toti ne ferim, dar cel pe care toti vrem sa il prindem. 

Fata mea se umpluse de lacrimi. Asta parca imi ardea fata. Mi-am pus mainile pe obraji pentru a evita arsura pe care o simteam, dar cand m-am uitat la mainele mele.. Mainele mele erau patate de sange. Lacrimile mele nu erau obisnuite, erau lacrimi din sange. 

Nu stiam ce se intampla cu mine, aveam nevoie de Blake, aveam nevoie de Josh, aveam nevoie de cineva. Ma prabusisem cu putere la pamant. Eram complet intinsa. De abia atunci am simtit pamantul rece. Asta ma calmase, dar ma facuse sa imi inchid ochii. 

Poate traiam dupa ce mi se intamplase, sau poate nu.