O Iubire Demonica

XXX «Infernul de altadata»

Capitolul 30

Infernul de altădată

Capitol special 1/2: Viata personajelor

Blake Richardson

Infernul nu era nici pe departe ceea ce este acum. Încă îmi amintesc momentele petrecute acolo. Desi Infernul este un loc de care toti se feresc, recent, pana si demonii vor sa fuga de acolo, eu am petrecut momente frumoase acolo. Era si normal. Infernul era casa mea, ma simteam bine, ma simteam comod acolo.

Desi oamenii credeau inversul, demonii sunt fiinte calde, care nu suporta frigul si au mereu nevoie de căldura, acestia fiind veniti din Infern unde temperatura minima este cea data de focurile puternice care înconjurau regatul Infernului si care emanau o căldura puternica. Infernul era cald, ba chiar fierbinte, dând mereu senzatia ca nu vei mai avea niciodată nevoie de ceva. Un loc călduros este ceva dorit de multe ființe, acest loc provoacă somnolență, puterea de a nu face nimic.

Infernul de altădată, cel in care crescusem treptat, cel in care am putut invata lucruri, am putut observa schimbări nu era asa inainte. Totul era... normal. Infernul nu era vazut cum este vazut acum. Acest regat era un binefăcător. Dumnezeu era in stare sa ierte fiecare greseala prostească, doar daca vedea adevarata rușine, vinovăție in ochii judecatului. Cei care încă erau rai, uraciosi si păreau ca nu au leac erau trimisi in Infern unde nu totul era asa cum povestile omenesti spun.

Smoala, dracusorii cu coasă, cazanul cu smoală fierbinte in care se inecau judecatii erau doar vorbele oamenilor care, odata cu ajungerea tatalui meu ca rege al Infernului au devenit realitate.

Cum era Infernul?

Intr-un raspuns mai dezvoltat, regatul era o mare împărăție, in care toate relele se cunosteau dupa anumite criterii si întâmplări. De dinafară, totul era bogat. Clădiri mari acoperite cu materiale strălucitoare care reflectau o frumoasa lumina, orase pline de luminite, veselie si zâmbete, oameni bine dispuși, harnici si prietenoși, totul parea perfect. Parca nu era un mod de pedepsire. Dar aici proverbul "Nu judeca o carte dupa coperta" luase viata. Regatul cu portile de foc era vazut perfect dinafară. Odata intrat înăuntru, totul devine opus perfecțiunii. Clădiri daramate, orase poluate, pline de melancolie, mahmureala, oameni leneși, fara zâmbete sau cu zâmbete false, măști de fericire dar cu ura in suflet, oameni in care nu ar trebui sa ai incredere, adevărați șerpi veninosi care așteaptă momentul perfect sa te atace ca sa te distrugă folosindu-ti defectele. Dar Infernul de altădată nu era intr-o continua ispitire. Da, erau oameni care erau condusi la rău, dar demonii renunțau cand vedeau ca acei oameni au ales calea binelui.

Cand cei ajunși în Infern erau pedepsiți, nu se foloseau forta, distrugerea, arderea, armele pentru batalia pe care oamenii o primeau. Corpul oamenilor rămânea pe Pământ, unui suflet nu puteai sa ii faci toate astea dar era tratat asa cum el a tratat oamenii din viata lui. Demonii ii foloseau constiinta pentru a fi impotriva lui, acea pedeapsă era una mult mai cruntă decat bătăliile de astăzi. Dar acum totul este schimbat. De cand a ajuns tatăl meu ca rege totul devenise din rau in si mai rau.

Pedepsele erau bătăliile, lupta, distrugerea, forta, arderea si sclavia. Tatăl meu a transformat legea data de Cel Bun in legea lui proprie: corpurile nu mai erau una cu pământul din aceasta cauza oamenii simteau fiecare atingere in Infern. Chipul lor era diferit de cel pe care îl aveau. Mai distrus, mai palid, mai fara viata. Doar sufletul făcea eforturi, nu exista maculatură, nici inima, nici creier. Era mort in viata.