Dangerous

II. DRUMUL SPRE IAD

Imi aduc aminte de o zi ploioasă de octombrie. Plouase toată noaptea. Spre dimineaţă picurii au încetat să mai cadă şi aerul umed şi mohorât îţi dădea o stare de melancolie profundă.
Îmi aduc aminte de ziua aceea şi un fior rece îmi traversează corpul.
O zi de octombrie ploioasă mi-a schimbat viaţa. Toate emoţiile au pătruns în fiecare colţişor din corpul meu.
Atunci mi-am întâlnit iadul în care am păşit cu bună voinţă.

Abia schimbasem şcoala. Eram fata cea nouă. M-am integrat bine în noul colectiv. Am cunoscut câţiva oameni geniali.
In ziua aia aveam o stare de bine care îmi încânta mintea.
Îmi aduc aminte exact de momentul culminant care mi-a facut inima sa tresalte şi corpul să se bucure.
Întâlnirea mea cu diavolul a fost marcată de o ceartă pe cinste.
El se certa cu una dintre prietenele mele. Eu i-am sărit in ajutor fetei şi am ţipat la el. Până în momentul acela nici nu prea îl observasem. Îl văzusem de câteva ori, însă nu mi s-a părut prea interesant.
În ziua aceea, când ne-am luat la cearta, m-am uitat atent la el preţ de câteva secunde, apoi am plecat grăbită, târând-o pe colega mea după mine.
Mi se părea aşa arogant, aşa bădăran. Precum baiatul perfect şi enervant care e prezent în toate filmele cu adolescenţi.

Nu imi puteam scoate din minte privirea lui. Era asa impunător. Orgoliul meu era mic în comparaţie cu el.
Nu voiam sa am vreo legătură cu el sau cu prietenii lui care erau la fel de misterioşi şi enervanţi ca şi el. Totuşi, inima mea era tentată să afle ce ascund ochii lui albastri. Voia sa afle ce mistere ascunde faţa lui întunecată. Voia să ştie de ce gropiţele lui zâmbesc. Inima mea voia să-i descopere fiecare colţişor. Voia să îl analizeze lent, pentru a putea înţelege tainele acoperite de pielea albă.
Ceea ce nu ştiam eu, era că picăturile de ploaie care se scurgeau pe geamul rece de sticlă, aveau sa fie prezente pe obrajii mei fierbinţi mult timp. 
Ziua în care am regăsit o parte din mine, dar am distrus-o pe cealaltă.