Dangerous

VI. OBSESIE

Ştii cum îţi dai seama că eşti cu adevărat fericit? Atunci când vezi persoana pe care o ai în mulţime.
La fel era şi în cazul meu. Îl vedeam stând printre zeci de oameni şi totuşi mi se părea cel mai frumos, cel mai dificil, cel mai misterios. Eram mândră de el. Era al meu. Cu toată reputaţia lui de baiat rău, în capul meu era doar un mic copil ce are nevoie de iubire.

Am început să descopăr unele dintre cele mai întunecate părţi ale lui. Cu cât aflam mai multe, cu atât îmi doream să îl descopăr pe deplin. Încă avea tenta aceea de mister ce mă atrăgea în fiecare secundă tot mai mult.

Era ciudat. Îmi plăcea asta. Era diferit. Avea o minte diferita de restul. Mintea lui era puţin bolnavă. Plină de posesie, gata să conducă un război. Cu toate astea, părea că duce un război cu el însuşi. Voiam să-l ajut. Voiam sa fiu cu el în fruntea războinicilor lui.

Obsesia mea pentru el creştea însă, tot mai mult. Aveam nevoie de el mereu. Era obsesie? Oare e un cuvânt potrivit sa numesc asta?
În orice caz, nu i-am zis niciodată de dorinţa mea arzătoare de a-l avea.
Nu ştiam daca el simte la fel şi nici nu aveam de gând sa aduc asta în discuţie.

Iadul meu se dezlănţuia tot mai mult. Şi pe mine mă ardea. Mă ardea dar nu-mi dădeam seama. Eram tot mai jos, insă imi continuam drumul spre inima lui.