Dangerous

VII. DEMONI

"Ce faci atunci când firele vieţii tale se destramă?"
"Încerci să pari puternic"

Timpul schimbă oamenii. Ne-a schimbat şi pe noi. Certurile nu ne dădeau pace. Erau prezente în fiecare zi, în fiecare moment.
Inima mea era iritată. Mintea mea se gândea la o soluţie. Speranţele mele creşteau tot mai mult. Speram sa rezolv ceva. Îmi dădeam palme singură, învinovăţindu-mă pentru fiecare contrazicere.
Furtuna din sufletele noastre era tot mai puternică. Fulgere spintecau inimile în bucăţi mici, iar vântul le zbura de pe jos şi le ducea spre nevăzut. Voiam să le lipesc, însă de fiecare dată lipseau tot mai multe bucăţi. Puzzel-ul pe care încercam să-l rezolv era imposibil.

Aşa am trecut prin prima ceartă care a venit la pachet cu prima dezamăgire, primele lacrimi, primele întrebări, primele nopţi nedormite.

Orgoliul nostru era mai presus de orice. Partea din inima rămasă, urla la noi să ne oprim din războiul acela fără sfârşit. Eram demoni. Demoni ascunşi în umbră. Demoni cu chip de îngeri. Eram la poli opuşi şi speram să ne regăsim cumva.
Speram să-l intalnesc in iadul în care m-a lasat. Regretul se instala uşor în pupilele noastre albastre cu tenta de viclenie.

Aşa i-am acordata a doua şansă. A urmat a treia, a patra, a cincizecea.
Inima mea mai avea puţin şi ceda, însă nu se lăsa doborâtă.
Un timp totul a mers bine. Demonii s-au calmat şi iubirea parea că îşi face prezenţa din nou în inima lui.
Ceea ce nu ştia el era că, la fiecare ceartă eu îl iubeam tot mai mult. Tânjeam dupa el tot mai mult. Îl voiam cu mine pentru eternitate.

Ce n-a ştiut el să preţuiască a fost toată încrederea şi iubirea mea.
L-am obisnuit să fiu mereu acolo. I-am dat nenumarate şanse. Il iubeam mai mult decât ma iubeam pe mine.