O simplă fată

#48

Doctorul :Bun copii, Josh e în acelaşi salon. Puteţi să mergeţi să îl vedeţi dar deocamdată nu sa trezit, trebuie să mai aşteptăm.
Ema:Dar e bine?
Doctorul :Da, el sa vindecat, mai e doar operaţia care trebuie să se închidă dar acum trebuie să aşteptăm să se trezească.
Eu: Şi Raluca, cum e? Unde e ?
Doctorul : Raluca... Ammm....

Pov. Ralu

Mă trezesc iar în faţa mea doi ochii albaştri ca cerul care mai aveau puţin şi plângeau, mă priveau cu atâta dragoste şi ferecire încât mă fac şi pe mine fericită. Deşi nu am foarte multe puteri încerc să îi rostesc numele băiatului cu par negru şi ochii albaştri care tocmai m-a făcut fericită doar văzându-l, chiar dacă viaţa nu îmi surâde în totalitate.

Eu: Vlad?!
Vlad :Da, sunt aici. Nu te forţa să vorbeşti.
Eu: ...Mă.. Simt.. Bine.
Vlad :Nu te forţa, eşti obosită.
Eu: Nu sunt obosită, dorm de vreo zi....Josh, cum e?
Vlad :E bine.. Numai că.. Încă nu sa trezit.
Eu :Şii ...ce a zis doctorul?
Vlad :Că sunteţi bine amândoi iar Josh trebuie să se trezească. Tu peste două zile poţi să pleci.

Atunci uşa se aude iar pe ea intră gaşca cu Ruxy în frunte. Ea vine repede şi mă îmbrăţişează.
Ruxy: Cum te simţi?
Eu: Destul de bine. Ema unde e?
Max: E la Josh. Nu o poţi dezlipi de el.

Încerc să mă ridic în şezut dar îmi era greu, mă mai durea puţin operaţia. În rest mă simt bine.

Vlad :Nu te forţa.
Eu: Vlad, chiar mă simt bine crede-mă.
Vlad :Bine... Numai că vreau să ai grijă să nu păţeşti ceva.

Atunci intră doctorul cu o perfuzie în mână şi câteva pastile.

Doctorul :Vă rog să plecaţi, astăzi trebuie să se odihnească iar mâine încet încet va putea să se şi ridice din pat. Dar astăzi nu vreau să o obosiţi sau stresaţi.
Max: Am înţeles, ne vom întoarce mâine. Toţi dau să iasă mai puţin Vlad care mă ţinea de mână... Vlad!!!... Mă scuzi dacă îl i-au?
Eu: Da, poţi să îl iei.
Vine şi îl ia de mâini şi îl trage după el.
Vlad :Deci aşa faci, mă dai. Las că vezi tu când o să te recuperezi. Iar apoi iese afară.
Doctorul :Eşti norocoasă să îl ai. A stat la capul tău până te-ai trezit.
Eu: Da, are mare grijă de mine şi mă iubeşte...Amm... Fratele meu cum este.
Doctorul :Este bine fizic, dar din păcate încă nu s-a trezit. Noi facem tot ce este posibil dar acum totul depinde de el.
Eu: O să fie bine?
Doctorul :Noi aşa credem dar acum nu te mai stresa şi odihneşte-te.

Ştiu că doctorul mi-a spus să mă odihnesc dar pur şi simplu nu puteam dormi. Adică am dormit aproape o zi întreagă iar acum vrea să mai dorm.

Deodată uşa se deschide încet iar Ema, timidă intră şi se aşează lângă mine.
Eu: Hei, ce-ai pățit?
Ema: ... Totul este din vina mea.
Eu: Ema, ce tot spui? Nu e vina ta.
Ema: Ba da. Dacă nu făceam eu pe inabordabila şi eram cu el de la început nu se întâmplau toate astea. Nu se supăra când coboram şi nu ieşeam afară ca să poată să îl înjunghie ăla. Lacrimile încep să îi inunde obrajii.
Eu: Ema, nu te învinovăţi. Aşa a fost să fie. Plângea în hohote.. Hai întindete, eşti obosită.

Ea se întinde iar în câteva minute se linişteşte şi adoarme. Trebuie să se liniştească, se simte vinovată pentru asta şi nu e. Aşa a fost să fie. Era mai bine dacă nu se întâmplă dar mna, nu avem ce face acum. Sper doar ca Josh să se facă bine.

Între timp am adormit şi eu dar de trezit tot eu m-am trezit prima.
Doctorul intră în salon de dimineaţă să vadă cum sunt dar pare puţin confuz când o vede pe Ema dormind lângă mine. Dar îi fac semn ca sunt bine şi să plece ca să nu o trezească.