O simplă fată

#60

Pov. Vlad

Ralu: Ok, eu am să plec acum. Când se întorce şi dă să plece eu o prind de mână, oprind-o.
Eu : Ralu, stai!

Se întoarce şi se uită la mine cu o faţă tristă şi distrusă ,la mine. Şi ce e cel mai groaznic e că din cauza mea e aşa. Mă urăsc pentru ce i-am făcut. Nu merită nimic din ce i-am făcut. Sunt un prost.

Ralu: Ce e?
Eu: Îmi pare rău. Nu st... Şi mă întrerupe destul de nervoasă.
Ralu: Şi crezi dacă îţi ceri scuze se rezolvă totul? Crezi că o să uit ce am văzut şi că o să trec pur şi simplu peste sărindu-ți în braţe?
Eu: NU. Dar nu aş fi făcut asta niciodată .
Ralu: DAR AI FĂCUT-O!
Eu: Tu nu înţelegi ca te iubesc!
Ralu: Cum mă iubeşti tu? Aşa?! Că sincer m-aș putea lipsi de iubirea ta.
Eu: Nu ştiu cum dracu am ajuns cu aia în pat. Eu eram cu tine.
Ralu: Cum dracu să fi cu mine, idiotule!?
Eu: Nu ştiu dar nu m-aş fi culcat cu siliconata aia pentru nimic.
Ralu: Nu mai încerca să te scuzi. Ai făcut ce ai făcut şi nu pot să te iert, da?

Pur şi simplu nu şti ce să îi mai zic. O iubesc dar tot ce s-a atunci e doar o pată neagră în memoria mea.

Ea pur şi simplu pleacă fără să se mai uite la mine. Am stricat totul cu ea. Nu pot să cred. O înţeleg că nu mă poate ierta dar măcar să mă asculte.

Atunci Max şi Andrew coboară somnoroşi venind spre mine.

Max: Ce dracu ai de ţipi?
Eu: A venit Ralu şi mi-a adus lucrurile.
Max: A. Şi i-ai spus?
Eu: Nu. Nu vrea să mă asculte.
Max: Bă, da chiar nu-ţi aduci aminte nimic?
Eu: Nu... Îmi amintesc doar ca era într-o cameră cu Melisa şi a intrat Raluca.
Max: Da cum dracu ţi s-a rupt filmul aşa de repede, că erai ok când ai plecat?
Andrew: Vă zic eu cum. Bă Vlade, ţi-a dat aia ceva de băut?
Vlad : Nu-mi aduc aminte . Nu ştiu nici măcar cum am ajuns la ea acasă.
Andrew: Nu vă mai chinuiţi . Asta-i explicaţia.
Max : Da cum de eşti tu aşa de sigur?
Andrew: Acum vreo 3 săptămâni cred , Melisa m-a căutat şi mi-a cerut să îi fac rost de nu știu ce drog al violului sau ceva de genu, nu mai ştiu sigur. Sincer nici nu m-a interesat ce face cu el dar cel m-ai probabil ţi l-a dat ţie.
Max: Mă ,tu esti sigur?
Andrew: Normal că da.
Max: Atunci poţi să îi zici asta Ralucăi.
Eu : Nu v-a fi de-ajuns. O cunosc. E căpoasă şi e posibil să nu mă credă .
Max : Bă eu m-am cam săturat de asta. A întrecut măsura şi am să te ajut să te împaci cu Ralu.
Eu: Mersi.
Max: Trebuie să plec acum. Vezi și tu ce faci dacă e..
Eu: Nu-ţi face griji. Pot să am şi singur grijă de mine.
Max: Bine frate.

Iar apoi pleacă sunt şi eu mă pun pe canapea cu mâinile pe cap oftând zgomotos . Nu mai suport. O vreau înapoi . Nici o zi nu a trecut şi simt ca înebunesc fără ea.

Andrew: Ţi-am spus că o s-o dai în bară.

Îmi e prieten dar se pare că atunci când vine vorba de Ralu, m-ar înjunghia pe la spate numai ca să o aibă. Şi sunt sigur că are el ceva în minte.

Andrew: Acum ai pierdut-o şi nu prea mai ai ce face. Iar eu o să fiu alături de ea şi o să vadă cine e mai bun pentru ea.
Eu : Un deget dacă pui pe ea, eşti mort.
Andrew: Priveşte-mă.

Numa gândul mă înebuneşte. Asta a şi aşteptat.  Eu să o dau în bară şi el să pară băiatul cuminte şi perfect.

Eu: Credeam că suntem prieteni.
Andrew: Suntem dar în cazul ăsta nu.
Eu: Tu chiar crezi că vei reuşi?  Că ea te iubeşte?
Andrew: O să mă iubească.
Eu: Eşti tu aşa sigur?
Andrew: Nu-ţi face griji tu pentru mine.

Au plecat amândoi iar eu am rămas singur aşa că m-am pus să îmi duc lucrurile în camera de oaspeţi.

Gândul că Melisa mi-a pus ceva în băutură mă macină şi nu pot sta pur şi simplu fără să fac nimic aşa că mă îmbrac şi mă duc direct acolo.

Parchez maşina pe marginea bordurii şi mă duc în faţa uşii Melisei dar când să bat la uşă, fin casa alăturată iese Ralu. Mă vede şi se observă că se înfurie .

Ralu: Cred că glumeşti.
Eu: Ralu, nu e ceea ce pare.
Ralu: Şti ceva, e viaţa ta şi faci ce vrei.

Iar apoi continuă să meargă uitându-se cu coada ochiului când trece pe lângă mine iar apoi coteşte la dreapta. Nu mi-am putut lua ochii de la ea. Îmi lipseşte atât de mult. Să o am în braţe şi să o sărut e tot ce îmi lipseşte acum şi o să fac tot ce îmi stă în putinţă ca să o am înapoi.

Bat la uşă şi cu greu o deschide Jessica. Pare destul de răvăşită şi ea şi casa şi asta e neobişnuit pentru ele.

Jessica : Intri sau nu?

Până la urmă intru şi mă aşez pe canapea şi Jessica vine din urma mea.

Jessica : Vrei ceva de băut?
Eu: Nu, mersi. Melisa e acasă?
Jessica : Nu. E plecată de ieri şi nici nu răspunde la telefon.
Eu: Poţi să mă anunţi dacă dai de ea?
Jessica : Desigur... Să şti că eu i-am spus că e o idee proastă şi că ea va pica de fraieră dar ...
Eu: Stai puţin. Ce idee?
Jessica : A, deci nu şti .
Eu: Ce să ştiu ? ... Uite! Jessica,  dacă tu şti ceva ce eu ar trebui să ştiu, te rog, spune-mi!
Jessica : Ştiu doar că ţi-a pus ceva în băutură ca să te despartă de Ralu. Ea a chemat-o aici ca să poată să vă vadă ... Ea a pus totul la cale dar nu-i spune ca eu ţi-am zis.
Eu: Stai liniştită. Mersi.

Scuze. Ştiu că nu  mai postat de chiar foarte mult timp dar nu am timp aproape deloc. Am un program haotic la scoala de abia am timp să îmi fac temele şi să dorm. Am să mă străduise să postez cât pot de des pentru că vreau neapărat să termin cartea.
Sper să vă placă. 1115 cuvinte.