Flavius

24 11 0
                                    

"Eșecul este condimentul care dă aromă succesului"
                          Truman Capote

Era dimineața. Abia așteptam să ajung la școală și să-i povestesc lui Flavius despre scrisoarea pe care am primit-o. Vroiam să știu părerea lui. Era o scrisoare îngălbenită părea foarte veche. Poate ca scrisoarea a fost scrisă acum mult timp, dar nu a reușit să mi-o trimită. Avea un sigiliu roșu. Nu văzusem prea multe scrisori așa ca nu prea aveam cu ce sa o compar. Stăteam in bucătărie pe scaun si mă tot uitam la ea. Nu aveam pofta de mâncare. Nu înțelegeam care era scopul scrisorii si ce vroia să mi zică. Mama îmi pusese în fata un gol cu lapte si cereale. Mă străduiam sa îl mănânc.

-Încă nu ai plecat? mi-a zis mama.
-Imediat plec...

Am auzit soneria si m-am grăbit să deschid ușa. Era Flavius. Mergeam in fiecare zi cu el la școală. Mi-am luat ghiozdanul și am plecat. Școala nu era departe de mine. Flavius se uita ciudat la mine de parcă aștepta să-i zic ceva. Poate si a dat seama ca vroiam să-i spun ceva. Am așteptat să iau coltul si am scos scrisoarea din buzunar. I-am arătat o si i-am zis cum a tot apărut lângă mine.

-Asta înseamnă ca e ceva foarte important.
-Si ce ar putea însemna linia 13?
- Probabil se refera la lunile de tren. După școală am putea merge pe la gara poate o sa descoperim ceva.

Drumul până la școală a fost destul de obositor. Mă tot gândeam dacă scrisoarea nu avea legătură cu dispariția fratelui meu Levi.
După un timp am ajuns la școală. Când am intrat în clasa am văzut ca aveam o colega noua. O chema Eliria. Era înaltă, avea părul blond și ochii verzi. Era o fata care învața bine la școală la fel ca mine. Ii plăcea sa citească si era foarte talentată la scris. Părea ca mi-am găsit prietena perfectă. Si Flavius se înțelegea bine cu ea. Eram fericită ca in sfârșit mi-am găsit o prietena ca mine. O fata care sa nu mă judece pentru pasiunile mele. Ziua a început foarte bine. Am vorbit cu ea și era cu adevărat așa cum am crezut. Până la finalul zilei deveniserăm cele mai bune prietene. Eu țineam foarte mult la prietenii mei chiar daca nu aveam prea multi. I-am arătat si ei scrisoarea gândindu-mă ca poate știe ce ar putea semnifica.

-Să mergem la gară după ce se termina orele, mi-a zis Eliria.
-Cred ca e o idee buna, dar gara e departe de aici și nu putem sa mergem decât pe jos.
-Așa o sa vad si eu orașul. Stau la cineva în gazdă si nu se supără dacă ajung târziu, dar cred ca mai bine mergem maine pentru că e sâmbătă.
-Atunci o sa mergem mâine.

Eliria era venita din alt oraș. Era o fată deșteaptă așa ca a venit sa învețe la școala mea. Orele treceau foarte greu, dar până la urma s-au terminat.

Dalisa, O Căutare Aproape NesfârșităUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum