Impatiens animus (Lumi Blestemate #2)

Capitolul 14

M-am tot intrebar ce sa fac: sa postez astazi, cu riscul de a avea si ceva greseli? Sau peste cateva zile, dar corectat si blah, blah, blah.... 

Iata raspunsul!:

Vrăjitoarea ascultase de Demon, motiv pentru care sărise peste momentele plictisitoare de la apariția lor la castel. Însă nu renunțase la acele câteva momente în care cuplul ieșea în societate.

În fiecare seară luau cina, acompaniați de Mia, prietenul ei demon, și alte regalități din celelalte regate. Majoritatea stăteau aproape de ei din cauza mătușii ei. Toată lumea era curioasă de lucrurile ce le spunea una dintre cele mai puternice creaturi ale perioadei. Duritatea ei, acea mască ce o îngrozea teribil pe Ayra, era pusă cu mult înainte de a se așeza la masă. Nu era lipsită de respect sau agresivă verbal cu ea, dar o oarecare doză de furie se putea resimți în tonul ei atunci când vorbea cu alte persoane.

Încă o dată Mia îi dovedea cât de opusă era fratelui său, Regele Vrăjitorilor și Stăpânul Magiei. Își arăta latura rece și dură în societate, dar se păstra bună și blândă cu familia, în particular.

Însă nici măcar Mia nu putea să o protejeze de celelalte creaturi ce proveneau din neamuri prea diferite. În zadar încercase să îi atenționeze pe toți cu privire la ea, mai exact la ceea ce spuneau despre ea. Gândurile și impresile lumii nu le putea schimba, nici măcar ea.

Prințesa din Regatul Magiei nu fusese niciodată văzută să iasă în societate, mai ales din regatul său. Toată lumea știa de existența ei, dar nimeni nu putea spune cât de puternică este. Oricât de tare ar fi vrut să se afle cât de periculoasă este sau cât de slabă poate fi într-o luptă, nimeni nu reușise să afle. Informațile erau atât de bine ascunse încât nici slujitorii ei nu știau.

Prințul Oamenilor, Theodor, era recunoscut pentru șarmul său și comportamentul cuceritor. Era una dintre cele mai zâmbitoare persoane din timpul cinelor. Vorbea cu toată lumea și avea grijă să împărtășească cât mai multor persoane călătoria sa plăcută alături de Mia. O invita pe Ayra la dans și avea grijă să arate întregii lumi cât de prietenos este cu neamul vrăjitorilor. Cât despre cel al demonilor, păstra o oarecare distanță, una ce ținea de etică, precauție și tradiție. Nimeni nu îndrăznea să deranjeze un demon de la masă, iar prietenul Miei tot timpul mânca.

Cei doi prinți procedau în fiecare seară așa cum se înțeleseseră. Erau văzuți împreună, se învârteau în aceleași cercuri și dansau cel puțin un dans. Fiecare persoană din încăperea în care se aflau era mirată. Divergențele dintre neamurile lor nu se vedeau, iar cei din jur le preluau comportamentul. Creaturile din Regatul Liber erau mult mai îngăduitoare cu oamenii, iar aceștia își controlau mai bine comportamentul. Vorbele cu privire la apropierea lor circulau extrem de repede, mulți fiind atât de uimiți încât nici nu le venea să creadă.

Conflictele dintre neamuri se diminuaseră rapid.

Theodor o conduse spre camera ei. Soldații lui se asigurau că nu i se va întâmpla nimic, în timp ce servitorii le aruncau priviri lungi. Se așteptau ca oricând să izbucnească o ceartă, o luptă sau o neînțelegere. Însă nimic nu se întâmpla.

— Cina a fost gustoasă, spuse ea, mai mult pentru a face conversație.

Trebuiau să păstreze aparențele. Nu îi putea mărturisi cât de mult voia să îi sară în brațe și să îl sărute. Râvnea după iubirea lui mai mult ca niciodată. Nu crezuse că este posibil să sufere atât de tare, când îl avea incredibil de aproape. Simțea că o ia razna pentru că e lângă ea, dar nu îl poate atinge.