Impatiens animus (Lumi Blestemate #2)

Capitolul 20

Am venit mai tarziu decat am planuit cu acest capitol, dar postez 2 capitole! Yep. 20 si 21 va asteapta ^_^

P.S: Am spus cuiva ca aici voi dezvalui plata Miei, dar e vorba de capitolul 21. 

Dormitorul lui Theodor era asemănător cu al ei în privința puterii ce revertrebra din el. Îi fusese extrem de ușor să îl supună, mai ales când magia îi era alimentată de sentimentele puternice din piept. Își controlase magia să lupte cu o ferocitate ce aproape că distruse încăperea. Prințul se speriase, în vreme ce soldații veniți să îl protejeze intraseră în gardă. Săbile fuseseră scoase din teacă de către oameni, iar vârcolacii își începuseră transformarea. Creaseră un cerc în jurul lui, în vreme ce până și ei erau speriați.

— Nu aveți frică, le spuse ea, îmbietor. Nu există motiv de teamă.

Vârcolacii adulmecaseră aerul și se liniștiseră, însă nu și oamenii. Ei rămăseseră în gardă, privind fiecare colțișor al camerei.

Theodor se împinse printre ei și șchiopătă până la ea. Fiecare mișcare ce o făcea îi producea un junghi de durere, unul pe care Ayra îl simțea până în măduva oaselor.

— Voi pregăti eu însumi baia, spuse el, șovăielnic din cauza durerii. O să fi ca nouă imediat.

Nu așteptase o replică din partea ei, căci și plecase spre a-și îndeplini cuvântul.

Ayra se întoarse spre garda prințului. Dintre cei patru bărbați unul singur, un om foarte scund, părea a fi cel mai curajos.

— Cheamă un tămăduitor, spuse ea. Prințul tău e rănit.

Bărbatul o privi cu răceală, în timp ce își puse arma de-o parte.

— Nu este prințul meu, iar tu nu-mi ești prințesă, scuipă el cuvintele. Un slujitor al Regatului Liber nu are regalitate căruia să i se supună.

— Atunci îndeplinește-mi rugămintea.

— Nu ascult de...

— Voi merge eu, îl întrerupse un vârcolac. Prințul Theodor va primi cele mai bune îngrijiri.

De îndată ce vârcolacul plecase, furia omului scund se intensifică.

— Dacă ești atât cu adevărat prințesa vrăjitorilor de ce nu îl vindeci chiar tu? se răsti el, cu o ferocitate ce îi treziste amuzamentul.

Ayra făcu un pas în față, iar bărbatul unul înapoi. Ceilalți doi rămași se îndepărtaseră de colegul lor, mai ales vârcoalcul, ce simțea un iz de pericol.

— Nu-mi voi folosi magia pe prinț, îi spuse cu răceală.

Prințul Theodor pătrunse în mijlocul scenei, înțelegând foarte repede ce se petrece. Se repeze la ea și o împinse ușor spre baie. Ayra se lăsase condusă de el, spre uimirea totală a creaturilor ce trebuiau să îl păzească. Se așteptaseră la o ceartă, o luptă, un atac, mai ales bărbatul scund ce intenționat dorise să o enerveze.

***

Când ieșise din cadă o servitoare din neamul vârcolacilor o înfășură într-un prosop moale. O ajutase să se îmbrace și îi masase corpul. Trupul îi strălucea de curățenie, iar mirosul parfumat cu siguranță îi distruse simțurile servitoarei. Încercase chiar să îi vorbească, dar nu reușise, căci ea plecase. Un singur lucru aflase de la magia ce o înconjura: îi era teamă de vrăjitori.

Soldații plecaseră de mult, iar el pregătise fiecare detaliu al camerei. Totul fusese aranjat special pentru ea. Numeroase flori parfumate îi îmbibaseră simțurile, în vreme ce mai multe tablouri elegante îi încântau ochii. Frumusețea lor era răpitoare, ademenitoare, însă nimic nu se compara cu prințul ce stătea pe canapea și privea pe geam.