Impatiens animus (Lumi Blestemate #2)

Capitolul 15

a dorit mai multe detalii cu privire la vietile celorlalte personaje, ceea ce mi-a dat de gandit. Am stat putin si, dupa ce mi-am dat seama de cateva chestiuni, am facut un intreg capitol doar despre asa ceva. Desigur, se leaga de firul povestii, pentru ca altfel nu as fi ajuns sa il si postez.

P.S: curiozitati/intrebari? Spuneti-le si poate fac un capitol despre asa ceva.

În dimineața următoare Ayra se simți epuizată. Nu dormise aproape deloc. Mintea îi rămase captată în amintirile mătușii ei. Gândul că Stăpânul Magiei o avea la mână pe sora lui, dar mai ales modul în care o amenințase, o făcuse să se cutremure de spaimă.

Rămase multă vreme în pat, meditând și gândindu-se la ceea ce ar putea face pentru a-l proteja pe Theodor. Nu era o puștoaică absorbită de frumusețea momentului, se gândea la viitor. Își dorea o viață alături de el, în ciuda faptului că proveneau din neamuri diferite. Dar mai presus de toate îl voia în siguranță. Știa că o viață alături de ea nu îi va aduce prea multă liniște, cel puțin nu în stadiul în care se afla în prezent. Ea însăși era asemeni unei bombe cu ceas, apoi urmau pericolele ce pândeau la orice pas. Într-o lume predominată de supranatural și creaturi ce își au existența bazată pe puterea brută numai om îți doreai să nu fi. Viața lui Theodor era în siguranță atâta timp cât avea să trăiască în Regatul oamenilor. Dacă se alătura unui alt Regat, dacă lua decizia de a-și petrece viața într-o comunitate alcătuită din creaturi supraomenești, viața îi va fi pusă în pericol.

Indiferent de ce se va întâmpla ea îl va proteja.

Descendența sa regală aparținea neamului cel mai puternic dintre toate. Ea însăși era una dintre cele mai puternice creaturi, contrar încercărilor tatălui ei de a-i limita controlul. Numai ea putea să îi asigure prințului o viață printre creaturile ce nu suportă oameni.

Își întinse trupul, iar câteva oase îi pocniseră. Zâmbi exaltată de acea mireasmă de sunete. Se răsuci, în timp ce mintea îi lucra la capacitate maximă. Îi vorbise magiei, dar nici pe departe adresându-i-se asemeni unui supus. Îi vorbi ca unui egal, ca unui prieten. Îi ceru informații cu privire la cei ce erau în preajma prințului. Voia să știe cât mai multe despre cei în compania cărora ajunseseră la castel, dar mai ales, voia să știe cine îl amenință.

Simțise cum o parte din magia sa o părăsește, dar nu pentru a o ignora, ci pentru a-i îndeplini cerința. Energiile camerei se unduiau perfect cerințelor ei, fiind gata să dezvăluie lucruri pe care nimeni nu le știa.

Ayra se ridică din pat, lăsându-și trupul să execute mișcările mecanic. Mintea se lăsase în prada energiilor ce promiteau dezvăluirea unor secrete îngropate de mult timp.

Amintirea, sau mai bine spus momentul la care asista, era vechi de zeci de ani. Camera era aceeași, însă în interiorul ei nu era un vrăjitor sau o vrăjitoare, ci un demon. Secretele i se dezvăluiau treptat, motiv pentru care observase cu mare întârzâiere modul în care arăta acel loc.

Pereții erau întunecați și vopsiți cu roșu. Focul din șemineu ardea cu putere, iar lemnele trozneau de parcă ar urla. Podeaua era plină de păr și ghemotoace de puf. Blana maronie ce se ițea de sub pat era plină de sânge.

Ayra se duse la geam și privi afară. Noaptea înainta încet spre ziuă, în vreme ce un ologiu îi spuse că se apropia ora trei dimineața.

- De ce nu poți fi mai civilizat? se auzi o voce de bărbat.

Se întoarse spre șemineu, în vreme ce o siluetă se materializă în foc. Un picior înblănit, de bestie, atinse micul covoraș de lângă. Nu luase foc, însă se înegrise teribil. Bărbatul apăru complet, dezvăluind neamul înfiorător din care făcea parte. Era un demon, iar după aspectul său barbar era un luptător iscusit. Mai multe răni îi acopereau trupul, zeci de crestături și cicatrici îi învăluiau blana închisă la culoare, în vreme ce coada plină de țepi se zbătea ușor în urma lui.