Impatiens animus (Lumi Blestemate #2)

Capitolul 21

Era o oră târzie, dar nu și pentru puterea ei. Magia o făcea să pună lucrurile cap la cap și să descopere lucruri noi. Învățase vrăji puternice și primise zeci de ingrediente pentru poțiuni diverse. Îi dezvăluise mai multe planuri secrete și o ajutase să înțeleagă mai bine ceea ce se petrece. Iar toate astea se întâmplau pentru că îi permise să o controleze. Speriase creaturi, distruse o parte din castel și rănise mai multe persoane. Ceea ce plătise era mai frumos și mai folositor decât crezuse.

Theodor dormea lin lângă ea. Somnul nu îi era tulburat de nici un coșmar, în ciuda agitației cu care se mișca prin pat. Însă nici o mișcare, oricât de multă distanță puse între ei, nu reușise să îi despartă. Trupurile lor se atingeau, mai mult sau mai puțin, pe sub cuverturi, în vreme ce învăța lucruri noi despre puterile sale.

Știuse că cineva intrase în cameră de dinainte ca ușa să se închidă. Nu putea uita, nici dacă și-ar fi dorit, acea amprentă magică cunoscută. Stomaul i se întoarse pe dos, știind perfect cui aparținea. Un ghem de furie i se adunase în piept, însă Theodor îl diminuase rapid cu un mic geamăt.

Își controlă magia să răpună acea creatură ce se strecura în dormitorul prințului. Însă se răzgândi în ultimul moment. În schimb îi ordonase să lovească încet și des puterea celeilalte. Voia să o simtă în întregime cum se cutremură din cauza impactului și cum se chircește de spaimă, în timp ce își dă seama că totul s-a schimbat.

— Mare greșeală, începu Ayra cu un glas răgușit.

— Vreau doar să vorbim, răspunse Mia, cu teamă.

— Nu am vorbit destul până acum?

Magia sa lovi puternic puterea mătușii sale, iar Mia tresări. Un zâmbet crud apăru pe chipul ei, în vreme ce se delectă cu teama ce i-o crease. Nu își alimenta controlul magiei cu acel sentiment, dar mândria da.

— Știu că m-ai urmărit, spuse Mia. Vreau să mă explic.

— Ce ai putea să îmi expici înafară de ceea ce am văzut deja? spuse Ayra. Ești o...

— Te rog! imploră Mia, făcând un pas în față.

Ar fi dat-o afară pentru că îi orchestrase relația. Mai ales pentru că ea îl iubea cu atâta ardoare și și-ar fi dat viața pentru el. Voia să o distrugă pentru că știa că avea alte secrete cu privire la relația lor. Îi aduse împreună ca să o poată controla, iar inima ei, împreună cu a lui Theodor, erau la mijloc.

— Iubirea lui Theodor nu este influențată de mine, spuse Mia. Băiatul te iubește și...

— Știu că mă iubește, i-o tăie Ayra.

Mia zâmbi agitată. Părea a fi o simplă adolescentă prinsă la strâmtoare. Să o vadă astfel, supusă și înfricoșată, îi cauza o satisfacție imensă.

Ayra se încruntă la ea, iar podeaua pocni sub picioarele Miei. Theodor dormea în continuare, ajutat să rămână în lumea viselor de magia ei. Chipul său angelic era încruntat de mrejele unui vis agitat.

— Sentimentele lui pentru tine sunt reale, eu doar m-am asigurat că vă întâlniți. Nu am făcut decât să îl conving pe tatăl lui să...

— Te-ai întâlnit cu tatăl lui?! se miră Ayra, furioasă. Ai vreo limită?

Mia tresări, în timp ce pe chip apăruse o urmă de durere sufletească. Nu era cauzată de atacul magic, ci de propria inimă. Ayra se bucură de modul în care se simțea Mia, se bucura pentru că doar așa putea să guste puțin din ceea ce simțise când adevărul i se dezvăluise.