18 ... și nu e timp de pierdut

*Capitolul 1*

    - "Mami, aş vrea sa vorbesc ceva cu tine, dar nu spune nu până nu ma asculţi până la sfarsit". O observam pe Kathi care avea acum aproape optsprezece ani cum desena cu furculiţa figuri fara sens pe faţa de masă. "Este asa, mami: Felicia şi cu mine am vrea să inchiriem împreună la vară o locuinţă".
    - "Numai peste vara", a adăugat ea repede, in timp ce şi-a ridicat capul si m-a privit în faţă
    - "Îmi cunoşti raspunsul. El e nu! N-are sens sa mai discutăm despre asta! " am spus eu cu hotărâre.
    M-am ridicat de la masă si am vrut sa ies, cu speranţa că această tema este închisă odată pentru totdeauna. Kathi nu s-a mişcat.
    - "Încearcă totuşi să mă înţelegi, mami. Aş vrea să locuiesc împreună cu Felicia numai peste vară. Îţi promit că la toamnă sunt înapoi - te rog, ascultă-mă!"
    Toate sfaturile bune la întrebarea: "Cum îmi cresc copiii?" mi-au apărut deodată în faţă şi m-au izbit ca o măciucă. Lacrimile amenințau să-mi sufoce glasul, şi nici nu îndrăzneam să răspund. Stăteam acolo si o priveam pe cea de a doua fiică a mea, a cărei faţă altminteri aşa de veselă se întristase brusc. Ştiam că puteam schimba aceasta cu o propoziţie: "Da, Kathi, du-te, ai binecuvântarea mea", dar totuşi nu puteam spune ceva cu care nu eram de acord. Kathi avea şaptesprezece ani, era o fată zveltă cu părul negru ca pana corbului, care ii flutura lung si răsfirat pe umeri si ii înrăma faţa. Sub șuvițele de pe frunte apăreau doi ochi negri strălucitori care reflectau fiecare simțământ. Ea scânteia pur si simplu de viaţă si energie, voiciunea ei atrăgea pe oameni, producând efectul unui magnet asupra adolescenţilor, care o înconjurau neîncetat. Ea părea să dea asa de mult din sine, încât prietenii ei o căutau numai ca să poată fi împreună cu ea. Dintotdeauna a fost aşa. Nu ştiu de ce nu m-am obişnuit de-a lungul vremii cu asta. Mă necăjea faptul că trebuie să lupt mereu pentru timpul ei. Dar Kathi era Kathi! Prietenii ei erau nenumăraţi. Iar Felicia era o prietena încă si mai deosebită, pe care eu - poate tocmai de aceea - o puteam suferi cel mai puţin.
    Când Kathi si cu mine stăteam aşa faţă în faţă, simţeam cum urcă mânia in mine: mânie pe Felicia, care mi-o luase pe Kathi, mânie pe toţi prietenii ei, care aveau mai mult din ea decât mine.
    Şi eram furioasă pe zidul care se inălțase între noi. Mereu auzeam că Kathi e altfel, că e ceva deosebit; şi totuşi mie, mamei ei, îmi venea cel mai greu s-o înţeleg. Eram furioasă că voia sa plece de acasă. Cel mai mult mă supăra faptul că urma să atingă curând "varsta-minune" de 18 ani şi că atunci n-o voi mai putea reţine cu nimic. "Nu, nu, nu" m-am auzit spunând, şi m-am speriat de vocea mea. "Nu vei pleca. Iar dacă pleci, nu mai e nevoie sa te întorci inapoi. Nu!"
    Am fugit pe lângă ea înainte ca durerea să-mi aducă lacrimi in ochi, am alergat in dormitorul meu şi m-am aruncat în pat.
    Kathi stătea in uşa si caută anevoios să se stăpânească.
    - "De fapt de ce? De ce vrei să rămân aici?" a intrebat ea. "Pentru că sunt singura fiică care a rămas acasa, sau ca să fac cumpărături pentru tine? De ce? Doar îi ai pe băieţi - de mine nu ai nevoie!" Ea s-a întors şi a ieşit afară, pe când eu strigam după ea cu glasul sufocat de emoţie, singurele cuvinte pe care le puteam spune în aceasta clipă: "Pentru ca, Kathi - pentru că te iubesc!" Uşa casei s-a închis în urma ei, apoi s-a făcut linişte.
    Mă durea inima, şi m-am pus iarăşi pe pat. Era la inceputul lui martie, vântul californian vestea primăvara. S-a întunecat, şi a venit vremea să pregătesc cina pentru Vern si pentru băieţi.
    Kathi, striga inima mea, unde ai plecat?
    Când s-a ridicat acest zid între noi? Oare in vremea când era încă o fetiţă mică si eu primeam un copil după celălalt? A trebuit atunci sa devii prea repede matură?
    Oare în anii când sora ta mai mare Cindy a devenit adolescentă şi împărtășeam cu ea multe secrete?
    Oare atunci când s-a căsătorit Cindy şi tu ai simţit acea "gelozie a fiicei a doua"?
    Oare de vină a fost faptul supărator că ai devenit sora cea mare a unei bande de fraţi gălăgioşi?
    Ce s-a întâmplat cu fetiţa de cinci ani cu obrajii bucălați care mi-a luat odată mâna şi m-a rugat încet s-o ajut să se roage "ca Isus să vină în inima mea"?
    Am oftat adânc şi m-am rugat la Dumnezeu să-mi arate cum să clădesc o punte peste această prăpastie dintre noi. Dar adânc înăuntrul meu eram rănită. Eram sigură că Kathi se dusese la Sharon sau la Felicia ca să relateze despre noua noastră ciocnire. Kathi, Sharon si Felicia deveniseră un trio nedespărţit - unul prost si nesocotit. Presupuneam că Kathi lua aceeaşi poziţie de "lasă-mă-n pace" ca majoritatea adolescenţilor.
    Dar eram hotărâtă s-o readuc la raţiune, să o silesc să-şi vadă responsabilitatea, şi aici mă ciocneam cu o personalitate la fel de puternică ca și a mea.
    Acum a devenit majoră, faptul acesta de abia mi-l puteam imagina! Mi se părea că ieri o ţineam în braţe şi îi uram bun-venit celei de a doua fiice ale mele.
    Vern şi cu mine am dorit foarte mult să ne creştem copii în aşa fel ca să iubească pe Dumnezeu şi să trăiască pentru El. Dar trebuie că am devenit cândva rigidă şi neînduplecată în părerile mele.
    "Doamne", mă rugam din nou, "dă-mi răbdare, dragoste şi înţelegere pentru Kathi".
    Cu această rugăciune în inimă o ajutam pe Kathi puţin mai târziu să pregătească petrecerea de ziua ei de naştere. Ea era nespus de agitată, a frecat si a curăţat casa, şi a cumpărat din magazinul de alături ultimele lucruri necesare. Încântarea ei a făcut ca şi eu să mă simt mai bine dispusă.
    Când fetele au venit treptat şi am văzut cum le întâmpina Kathi la uşa, mi-a venit să zâmbesc. Nu era de mirare că toţi o iubeau așa mult, am gandit eu. Ea saluta pe fiecare fată în aşa fel de parcă ar fi fost singura pe lume. Îmi plăcuseră totdeauna petrecerile Kathiei, dar seara aceasta n-o voi uita niciodată.
    Casa s-a umplut curând de chicotul fetelor care se așezaseră una lângă alta pe sacii de dormit în sufragerie. Ele au râs şi au ţipat până târziu noaptea, au băut Cola, au mâncat zgomotos cartofi prăjiți şi prăjituri, iar clipele cele mai comice le-au imortalizat la blitz-ul aparatului foto.
    Iar Kathi - mereu punctul central, ultima care a mers la culcare şi prima care s-a sculat, o mică gazdă perfectă care mereu se grăbea colo-colo şi aducea de mâncare.
    În difuzoarele stereo răsunau puternic cele mai noi cântări, şi deşi Vern şi cu mine de abia puteam dormi, ne-a molipsit fericirea fiicei noastre. Când auzeam veselia care umplea casa, îmi venea gândul: Poate că Felicia va merge înapoi după terminarea şcolii la părinţii ei în Texas, şi fetele vor uita de planul de a se muta de acasă! Zâmbeam mulţumită şi încercam să mă mângâi cu asta, dar adânc in mine era o nesiguranță care mă rodea.
    În dimineaţa următoare, sufrageria arăta ca după explozia unei bombe. Am adunat sticle de Cola de sub scaune şi de pe mese; pungi goale de cartofi prăjiți steateau risipite prin cameră, covorul era plin de resturi de cartofi; peste tot am găsit cutii de prăjituri - goale până la ultima firimitură. Iar Kathi era sus în camera ei - dormea adânc.
    Când făceam curat în casă, mă gândeam că asta va fi fost probabil ultima petrecere de toată noaptea a Kathiei.
    Am avut dreptate. A fost ultima ei petrecere - şi ultima ei zi de naştere.