18 ... și nu e timp de pierdut

*Capitolul 5*

    "Dar mie mi-ar plăcea să nu merg", a protestat Kathi cu glas tare. "Eu pot să rămân aici cu Cindy. Nu mi-ar face de fapt nicio placere".
    Aveam intenţia să ne petrecem concediul din acel an în munții Yosemite, şi acolo să ducem o viaţă aspră în natură. Vern a cumpărat un cort si saci de dormit şi tot ceea ce ne mai trebuia. Eu nu puteam afirma că tocmai aşa îmi imaginam eu un concediu sănătos, dar ştiam că băieţilor o să le placă. Ne uscaseră complet zilele fierbinţi de vară, care făceau ca valea să semene cu o saună în fiecare an, din iunie până ȋn octombrie. Ar fi fost o binefacere să ieşim afară din caldură şi din baia de aburi şi să respirăm aer rece de munte.
    Kathi făcea pe supărata, dar eu am insistat ca ea să vină cu noi. De fapt nu-i plăcea nici vara să se despartă de prietenii ei. "Iti va face plăcere, când vom fi acolo.", o încurajam noi; şi în cele din urmă a început în silă să-şi facă bagajul.
    Lunga călătorie spre munții Yosemite şi chicotele băieţilor care erau tocmai la vârsta lor năvalnică au făcut-o pe Kathi să se adâncească tot mai mult în scaunul maşinii.
    Când am găsit în sfârşit un loc pentru cort și l-am instalat, era întuneric.
    - "Să fiţi în gardă din pricina urşilor!" au strigat vecinii noştri de cort.
    - "Urşi?" am spus eu, şi am aruncat o privire cercetătoare spre Kathi, căreia îi era frică şi de o molie.
    În dimineaţa următoare ne-am trezit devreme, şi Vern a făcut cafea pe reşou, în timp ce noi ne îmbrăcam. Oh, era îngrozitor de rece! Băieţii, care săreau îmbrăcaţi în tricouri se simţeau ca în cea mai mare aventură a tuturor timpurilor, şi micul dejun în natură a fost punctul culminant - Kathi însă era foarte liniştită.
    Mă temeam că săptămâna urmatoare o să devină pentru ea un uriaş faliment. Dar târziu după-amiaza s-a instalat lângă noi o rulotă mare si frumoasă, şi din ea au sărit două adolescente. Cum se obişnuieşte acum în campinguri ( şi nouă ni se părea deja ca şi cum ne-am fi petrecut dintotdeauna concediul în cort), am invitat pe noii veniți la un grătar în gaşcă.
    Kathi s-a antrenat si ea, exuberantă ca întotdeauna. Cu fete de vârsta ei se afla totdeauna în elementul ei. Câteși trei au plecat ziua următoare la o plimbare, şi când s-au întors la locul de campare, Kathi avea un băiat lângă ea. Ei mergeau în picioarele goale şi se ţineau de mâini. Şi prietenele ei aveau câte un băiat în suită.
    - "Acesta este Mike", ne-a spus Kathi în treacăt, ca şi când s-ar fi cunoscut de o viaţă.
    Kathi era iarăşi vioaie, aşa cum eram obişnuiţi cu ea. Fie că se ducea sub pod să înoate, fie că străbătea împreună cu Mike potecile pădurii sau şedea pe o bancă şi bea Cola - ea-şi arăta din nou zâmbetul radios.
    - "Este aceasta cu adevărat aceeasi fată pe care am adus-o aici?" a întrebat Vern plin de mirare.
    Ne-am întâlnit de fapt rar în această săptămână. După un dejun zdravăn în aer liber pleca cu Mike, şi de abia după apusul soarelui îi vedeam înapoi.
    - "De fapt m-am gândit că o să fie aici sus cu totul altfel", mă plângeam eu. Nu eram totuşi prea nefericită, ci mă bucuram ca ea se distra.
    Mike era o prietenie de tinereţe. Kathi avea acum cincisprezece ani, şi găsise pe cineva căruia să-i placă aceleaşi lucruri ca şi ei.
    - "Nu putem să mai rămânem încă o zi, numai o zi?" a cerşit ea în ziua plecării, în timp ce prietenele ei fugeau agitate colo-colo, iar Mike stătea timid alături.
    - "Mă tem că nu, dragă", i-am spus eu. "Trebuie să ne întoarcem înapoi."
Plecatul acasă a fost o repetare a spectacolului. Kathi era liniştită. Era deja sigură ca n-o să-l mai revadă pe Mike niciodată.
    - "Imi va scrie", a spus ea. "Şi poate că mă va vizita candva".
    După ce am ajuns iarăşi acasă, nu a trecut mult până Kathi era cu prietenele ei în relaţiile de dinainte de plecare. Ea şi cu Mike și-au scris la început cu fidelitate, dar când în sfârşit a venit el s-o viziteze, ea aproape că uitase cine era.
    În orice caz erau aşa de multe alte lucruri la care să se gândească cineva.
    Kathi se pregătea pentru cea mai mare clipă a vieţii ei - era gata să intre în High School. Toate gândurile şi planurile noastre erau îndreptate acum spre această zi, în care trebuia să se deschidă o nouă poartă spre lumea mare şi largă: Cleveland High School. Multe din prietenele ei au mers şi ele acolo.
    Până acum am încuviinţat prietenii Kathiei şi le-am urat bun venit, dar curând a trebuit să-mi schimb poziţia faţă de ei. Am făcut adică cunoştinţă cu Felicia.
    - "Mami, asta-i Felicia", a spus ea într-un noiembrie, şi suna ca şi cum ar fi spus: "Ea este ceva deosebit".
    - "Ea nu merge la Cleveland High School", a urmat Kathi, "am întâlnit-o la clubul Yacht; ea merge la St. Genevieve".
    Ceva ma târziu am aflat ce scrisese Kathi despre noua ei prietenie cu Felicia. Era o compunere pentru ora de engleză, cu titlul: "Un eveniment în acest an, care a însemnat mult pentru mine".
    "În septembrie 1966 am intrat cu cele mai înalte scopuri și cu cele mai serioase intenţii în High School. Deja în octombrie 1966 uram şcoala, iar în noiembrie nu mai puteam aştepta să-mi Day examenul de bacalaureat. În noiembrie am cunoscut o fată care m-a întrebat daca vreau să intru în clubul Yacht. Era pe vremea aceea singurul lucri bun pe care-l puteam face.
    Acum, ca să scurtez o istorie lungă, am cunoscut acolo încă o fată care este azi cea mai bună prietenă a mea, şi povestirea aceasta se ocupă despre ea. Când povestesc că am devenit prietene şi ceea ce am făcut împreună, nu aştept de la nimeni înţelegere. Scriu aceasta mai ales pentru că cred că amândouă suntem pur si simplu grozave.
    Când am vizitat clubul pentru prima oară, am întâlnit o fată care avea urechi mari şi care se numea Felicia. Poate se va mira cineva de ce amintesc aceasta, dar tocmai de aceea am devenit noi prietene. Am figit spre ea şi i-am strigat: "Şi tu ai urechi mari!" Când mi le-a văzut pe ale mele, am inceput amândouă să râdem, şi râdem încă şi azi despre asta. Era prietenie la prima vedere, şi am început imediat sa făurim planuri - voiam să cucerim lumea, şi am cucerit-o de fapt, cel puţin în sensul în care o înţelegem noi. Primul nostru plan comun trebuia să dovedească că eram neînfricate. Felicia a petrecut noaptea la mine, şi ne-am hotărât ca pe la miezul nopţii să ne furișăm afară (era foarte greu, întrucât aveam o casă cu două etaje, şi camera mea este la etajul al doilea). Am ajuns afară, apoi la clădirea nouă, învecinată şi ne-am uitat în camere. Aşa au început călătoriile noastre de cercetări. Am hoinărit întregul semestru, până a venit vacanţa de vară. Vara lui '67 a fost cel mai frumos timp din viaţa mea. Am aflat o mulţime de lucruri despre oameni şi despre viaţă în general, şi îmi era indiferent dacă eram iubită sau nu. Am părăsit amândouă clubul, întrucât nu mai însemna nimic pentru noi, şi am început să facem ce voiam. Mergeam mult la ştrand şi făceam cunoştinţă cu oameni noi. Când a trecut vara şi a început iarăşi şcoala, a trebuit să reflectăm cum puteam chiuli de la ore. Am născocit multe metode, şi au mers toate strună. Într-o zi, când eram noi acasă, a sunat mama Feliciei şi ne-a descoperit. Asta a însemnat pentru o vreme sfârșitul chiulului.
    Acestea sunt numai câteva lucruri pe care le-am întreprins, dar după sfârşitul școlii planuiam să facem o mică calatorie. Iar apoi - cine ştie?"
    Nu-mi aduc aminte ce notă a primit Kathi pentru această mică compunere, dar eu i-aş fi dat un zece, cel puţin pentru sinceritatea ei.
    Ea şi Felicia căutau mereu noi căi de a fi împreună, fie cu mașina, fie la telefon.
    - "Nu pot s-o sufăr pe Felicia", i-am spus într-o zi lui Vern. "Aş dori ca Kathi să-şi găsească vreo prietenă în adunarea noastră".
    Felicia era o fată înaltă, frumoasă, cu păr lung, negru. Era un om mai interiorizat, calmă şi naturală, care completa armonios personalitatea deschisă şi cu inimă largă a Kathiei. Ştiam că judeacata mea asupra ei era pripită şi neîntemeiată, dar stabilisem acest punct odată şi nu mai voiam să renunţ la el. "Pur si simplu n-o pot suferi, Kathi", îi spuneam tot mereu. "Pare să fie - cum să spun - nefericită".
    - "Felicia este cea mai bună prietenă a mea, mami!" a răspuns Kathi.
    - "Totuşi nu-mi place de ea", şi simţeam o greutate pe piept când Kathi se întorcea brusc. Prapastia dintre noi devenea tot mai mare.
    - "N-o înţeleg pe Kathi", mă plângeam eu într-o seară lui Vern. "Ea-şi iubeşte prietenele mai mult ca pe noi. Mereu are ceva în plan cu ele".
    - "Această vreme furtunoasă trece, dragă", mă încuraja Vern, "se va maturiza". Dar ciocnirile între mine şi Kathi se înmulţeau.
    - "Kathi, ar trebui să-ţi cauţi prietene în adunare".
    - "Nu sunt de acord, mami", m-a contrazis ea în felul ei direct. "Dacă toate prietenele mele ar crede in Hristos, cum aş putea atunci să le câştig pentru Domnul?"
    Nu puteam opune nimic acestei logici, dar mi-era frică când mă gândeam la toate ispitele care se puteau apropia de ea. Mă temeam că, în felul ei impulsiv, Kathi era gata odată să încerce totul. Nu ştiam că fiica mea cu voinţă puternică, de fapt, mărturisea pretutindeni pe Hristos, şi că nu a cedat niciodată în credința ei. Kathi și-a dat de pildă întâlnire cu Tom, un băiat cu altă credinţă. Întreaga familie îl simpatiza pe Tom; el era plin de tact, prietenos, şi avea un simţ deosebit pentru umor. Dar Tom era tot aşa de puternic convins în credinţa lui ca şi Kathi în a ei. Adesea întâlnirile lor se sfârşeau cu contriverse şi dispute despre credinţă, până cand Kathi nu s-a mai întâlnit cu el.
    - "N-aş putea niciodată să mă căsătoresc cu un băiat care are o altă credinţă", mi-a spus ea.
    Cred că dintre toate prietenele (şi mai ales prieteni) care s-au simţit atrase/atraşi de Kathi, John era acela care o stima într-adevăr. John trecuse peste examenul de bacalaureat la Cleveland High School și frecventa acum universitatea Riverside. El părea să se potrivească exact familiei noastre, şi îl admiram cu toţii.
    John făcea totul ca să-i împlinească Kathiei orice dorinţă. Odată, ea a pomenit că-i place mult un inel cu piatră veritabilă. Nu a durat mult până ce John i-a dăruit un inel cu o piatră albastră. Kathi l-a purtat mereu, chiar şi atunci când nu l-a mai preferat pe John şi se întâlnea cu alţii.
    Dar Kathi nu se putea întâlni multă vreme cu un băiat fără să-i povestească despre dragostea ei pentru Domnul Isus Hristos şi să-i spună ce înseamnă pentru ea credinţa.
    Curând John a însoțit-o pe Kathi la serviciul nostru religios ca să vadă el însuşi de ce era ea aşa de încântată.
Şedeam in acea duminică dimineaţa la pian când John s-a ridicat din spatele Kathiei şi a ieşit în faţă, ca urmare a invitaţiei pastorului Smith de a primi pe Hristos ca Salvator. Jim Wallis, un misionar din Brazilia, care se afla tocmai atunci în concediu în patrie, l-a luat pe John în camera-anexă ca să vorbească cu el. În această zi Kathi şi-a condus pe primul ei prieten la Hristos.
    Chiar Felicia - educată sever într-o altă credinţă - o asculta pe Kathi când vorbea despre Hristos. Şi într-o duminică, nu mult după convertirea lui John, a ieşit şi Felicia în faţă la cor. Era a doua care pe baza mărturiei personale a Kathiei L-a cunoscut personal pe Isus.