18 ... și nu e timp de pierdut

*Capitolul 21*

    Într-o seară de luni, la două săptămâni după accident, Bev a sunat la uşa noastră. Am salutat-o pe fata radioasă şi am îmbrăţişat-o.
    - "Kathi a fost aşa de minunată", a început ea, când ne-am aşezat la ceai şi biscuiţi.
    - "Presupun că aţi vrut să ştiţi de ce am scris pe cartea mea de vizită 'Mulţumesc, Kathi!'"
    - "Da, desigur".
    Bev şi-a aruncat părul ei lung pe spate.
    - "Eram cu câteva prietene din clubul meu la ştrand, când am auzit despre accident. Cele mai multe fete erau tocmai în apă, dar câteva şedeau pe plajă şi discutau. Deodată am auzit un ţipăt, şi o fată plângea fugind de pe colină la vale. 'Kathi Johnson a murit!' striga ea.
    Noi eram ca împietrite.
    'Este cu neputinţă', mă gândeam eu. Kathi era aşa plină de viaţă şi mereu încântată de toate. Prietena mea Mary şi cu mime tocmai discutaserăm despre Dumnezeu; pur şi simplu nu puteam crede că există un Dumnezeu - ştiţi - , când te gândeşti la toate lucrurile îngrozitoare căre se întâmplă în lume. Şi atunci a venit vestea aceasta despre Kathi. Pur şi simplu nu puteam să cred că Dumnezeu o lăsase să moară".
    Ne-am şters amândouă lacrimile din ochi, şi Bev a povestit mai departe.
    - "După o vreme, celelalte fete au plecat, dar Mary şi cu mine am rămas şi am discutat cu lacrimi despre Kathi, când deodată au venit spre noi două fete. 'Aveţi câtva timp pentru noi?' au întrebat ele. Am dat din cap.
    Atunci ne-au explicat cele patru legi spirituale, şi ne-au spus că Dumnezeu ne iubeşte şi că are un plan cu viaţa noastră.
    Ascultam ceea ce spuneau, căci vestea pe care tocmai o primisem despre moartea Kathiei ne făcuse deschise pentru această discuţie. Când ne-au întrebat dacă există vre'un motiv pentru care nu am vrea să-L urmăm pe Hristos, ne era limpede că nu există vre'un asemenea motiv. Mary şi cu mine ne-am plecat capul şi am făcut liber tronul inimilor noastre pentru Dumnezeu.
    Acum părea că viaţa a căpătat deodată un sens. Tot ceea ce mă încurcase şi nedumerise până atunci, s-a rezolvat de la sine.
    Dacă Kathi nu ar fi murit în credinţă în Hristos, probabil că nu aș fi cunoscut niciodată pe Domnul. De aceea am spus: 'Mulţumesc, Kathi!'"
    Bev radia credinţă adevărată, şi pacea ei era adevărată. M-am gândit la versetul dintr-una din Epistolele către corinteni: "Dacă este cineva în Hristos, este o făptura nouă; cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi".
    În lunile următoare am văzut ce devenise nou în viaţa lui Bev: credinţă nouă, ţeluri noi, dorinţe noi. Nu puteam face altceva decât să privesc la tabloul cu zâmbitoarea Kathi şi să repet: "Mulţumesc, Kathi!"
    Într-o duminică, Bev mi-a dat înainte de serviciul religios o bucăţică de hârtie împăturită. Ea scrisese următoarele:
     Aveam un prieten - Totuşi n-o ştiam.
     Închisă în propria mea lume,
     N-am observat mâna lui caldă.
     Acum a plecat de la mine,
     Dar căldura a rămas:
     Eu cunosc acum drumul spre viaţă.

    Era o nespusă bucurie pentru noi să participăm la hotărârile pe care le luau prietenii Kathiei pentru Hristos, şi la fel era şi cu familiile Wallis şi Quatro. Şi Mike şi John întipăriseră în prietenii lor o impresie puternică. Mătuşa lui John, Ethel Emily Wallis, scriitoare şi misionară, avusese prima gândul să tipărească o broşurică despre cei trei copii ai noştri. Sub conducerea ei a fost tipărită şi o broşurică în opt pagini cu titlul: "Echipa învingătoare".
    Pe copertă era o imagine a lui John Wallis cum tocmai înalţa steagul pentru echipa de sport a liceului Canoga Park. Broşura conţinea imagini color ale lui Kathi, Mike, John şi Dave, fragmente din mărturisirile lor de credinţă pe care le depuseseră pentru Hristos, instantanee foto din tabăra de misiune, o tăietură din ziar referitoare la accident şi citate din predica de la înmormântare. Ultimul paragraf suna: "Dacă vreţi să cunoaşteţi mai multe despre Dumnezeu, după cum L-au experimentat Kathi, Mike şi John, atunci scrieţi-i lui Dave Wallis". Broşura a fost împărțită tuturor elevilor celor trei licee din jur, şi şi-a aflat cale în casele întregii văi San Fernando, chiar şi în statele mai îndepărtate. Tot aşa de emoţionant ca reacţia la această acţiune de difuzare a fost acel servici religios de duminică dimineaţa care a fost închinat broşurii. Biserica era plină până la ultimul loc; veniseră mulţi prieteni de şcoală ai celor patru copii. Iar Felicia şi-a adus în acest servici religios prima ei mărturie pentru Isus Hristos! "Ştiu că mulţi dintre voi cred că scrisoarea Kathiei m-a adus la Hristos, dar nu e adevărat. A fost viaţa ei. Eu am cunoscut-o, am trăit împreună cu ea şi am ştiut că ea avea ceva ce mie îmi lipsea - ceva ce aş fi vrut tare mult să am. Acum ştiu că aceasta era Isus Hristos.
    Acum nu mai trebuie să-mi fie frică şi nici să fiu singură. Hristos este totdeauna cu mine. Aş vrea ca Dumnezeu să-Și poată înfaptui planul Său în viaţa mea".
    Era o clipă de lumină. Dar era doar o senzaţie a clipei când vom sta înaintea Domnului şi vom vedea pe acei mulţi, mulţi oameni care prin mărturia depusă de Kathi, Mike, John si Dave au găsit calea spre viaţă.
    - "Nu uita: Pentru acei care iubesc pe Dumnezeu nimic nu este la întâmplare", l-am auzit pe tatăl meu spunând, "totul e plănuit".
    - "Ne-am rugat, când am plecat din tânără", povestea Dave. "Ne-am rugat toţi ca mâna lui Dumnezeu să ne conducă călătoria".
    Iar rugăciunile lor fuseseră ascultate, nu tocmai cum poate au aşteptat ei, ci aşa cum a prevăzut Dumnezeu în planul Său desăvârşit al dragostei pentru ei. Dumnezeu auzise promisiunile şi jurămintele lor, şi i-a crezut pe cuvânt.
    Când a venit apoi o scrisoare după alta la Dave, m-am gândit la propoziţia din scrisoarea Kathiei către Felicia: "Ca şi creştină nu am corespuns, dar crede-mă, pentru fiecare persoană pe lângă care nu am corespuns, alte trei vor învăţa să se încreadă în Isus".
    Dave, care se vindecase în chip minunat, a început să răspundă la scrisori şi a făcut ca mulţi oameni, care i-au cerut acum ajutor, să aibă parte de credinţa lui. El mi-a arătat pasaje din câteva scrisori pe care el le primise de la adolescenţi, bunici, soldați, chiar de la un profesor de liceu, şi în toate era aceeaşi cerere:
    "Ajută-mă să găsesc pe Dumnezeu!"

   
    Dragă Dave!
    Am citit broşura cu "Echipa învingătoare" şi am simţit o adiere a harului lui Dumnezeu. Pot să-mi închipui că mulţi te întreabă cum poţi să fii fericit când prietenii tăi şi propriul tău frate au plecat din viaţă, dar ei pur şi simplu nu înţeleg că prietenii tăi sunt acolo unde noi toţi vrem să fim când murim. Eu L-am primit pe Hristos de abia de câteva săptămâni, şi sunt aşa de bucuros pentru asta. Cum pot să povestesc prietenilor mei despre Hristos? Să le scriu o scrisoare cum a făcut Kathi şi în scrisoare să le scriu ceea ce a spus Feliciei? Nu ştiu ce trebuie să fac. Te rog, ajuta-mă!

    Dragă Dave!
    Am citit broşura "Echipa învingătoare" şi am fost foarte impresionat de ea. Aş vrea bucuros să ştiu mai multe despre Dumnezeul lui Kathi, Mike şi John. Se spune în broşură ca să-ţi scriem ție, dacă avem întrebări. Spre ca prin tine să-L pot găsi pe Dumnezeu ca şi Kathi, Mike şi John. Îţi mulţumesc din inimă.

    Dragă Dave!
    Am citit broşura cu titlul "Echipa învingătoare". Eu am o altă credinţă, dar aş dori mult să ştiu ce gândesc alţii despre Dumnezeu. Aş vrea să ştiu mai multe despre Dumnezeu, ca şi Kathi, Mike şi John. Sunt conducătorul unei echipe Cross-Country.

    Zilnic veneau scrisori, iar Dave, care promisese "să le ia locul", a răspuns la toate.