18 ... și nu e timp de pierdut

*Capitolul 13*

    Soarele de dimineaţă era deja sus pe cer, când în sâmbăta urmatoare m-am trezit cu dureri de cap. Voiam să împachetăm bagajele în ziua aceea şi să facem ultimele pregătiri pentru călătoria noastră spre Shasta.
    Cindy era la noi de sfârşit de săptămână, şi eu îi promisesem să merg cu ea la cumpărături. Mă grăbeam spre biroul meu ca să rezolv încă cateva lucruri înainte de a pleca în concediu şi voiam să mă înapoiez spre amiază.
    Liniştea din biroul părăsit mi-a dat ocazia să cuget încă o dată la ceea ce se petrecuse în ultimele luni. Kathi se schimbase foarte mult în aşa scurt timp; de abia puteam crede că toţi anii în care nu găsisem decât puţină înţelegere una pentru cealaltă acum erau duşi. Prin faptul că am lăsat-o pe Kathi să meargă, am regăsit-o; prin faptul ca am lăsat-o să ia propriile decizii, am câştigat o fiică în care puteam să mă incred. Deşi mă temusem atât de mult de mutarea ei din casa noastră şi de viaţa ei împreună cu Felicia, tocmai aceasta a făcut-o să se apropie de familia noastră.
    Inima mea era uşoară şi plină de bucurie, când puneam la loc maşina de scris şi făceam curat pe masa mea de scris. Îmi va face bine să plec o săptămână - să mă destind şi eu odată deplin. Am închis uşa şi am plecat spre casă.
    Când am ajuns acasă, Cindy mă aştepta deja.
    - "Kathi a fost mai înainte pe aici şi voia să mă ia la micul dejun, dar am spus că trebuie să te aştept pe tine. Ea vine pe aici încă o dată, şi mergem apoi împreună să luăm masa de prânz".
    Cindy a tăcut o clipă, apoi a spus: "Mami, ai observat cum s-a schimbat Kathi?"
    Am zâmbit. "Da, Cindy".
    Cindy era vizibil încurcată. "Era aşa de drăguţă cu mine, ea pare" - căuta după cuvântul potrivit "să fie într-o pace deplină".
    Am zâmbit, şi eram fericită că şi Cindy observase asta. Acum, în sfârşit, puteau să fie relaţiile dintre noi trei aşa cum îmi dorisem întotdeauna.
    - "Mulţumesc, Doamne", am şoptit eu.
    Bronzată după zilele de plajă, Kathi a sosit după cateva minute.
    - "Tu, fată rea, noi îţi procurăm o maşină, şi apoi nu te vedem două zile", am tachinat-o. Ea a zâmbit. "Am avut multe de făcut, ca să pregătesc totul pentru tabără. Eu trebuie să fiu la ora 4 iar la lucru. Poate că ar fi mai bine să plecăm cu două maşini".
    Am asigurat-o că o vom aduce înapoi la timp.
    Pentru masa de prânz am mers la un restaurant mic cu pui rotisați. Kathi, care totdeauna era vorbăreaţă şi gălăgioasă, şedea acum tăcută la masă, cufundată în gânduri. Am discutat despte tabăra de misiune.
    - "Ai o manta caldă pentru serile reci?" am întrebat eu. "Şi lasă totuşi mai bine pe băieţi să conducă, de ce trebuie să te aşezi tu la volan?"
    Ea a promis să ia haine călduroase și să lase pe băieţi să conducă, iar gândurile ei păreau a fi foarte departe.
    Ne-am sfârşit masa şi am plecat la magazinul unde fetele voiau să facă târguielile, în timp ce eu aveam de cumpărat alimente pentru concediu. "Trebuie acum să-i spun la revedere lui Sharon". De când se întâlniseră ele două la High School, Sharon fusese prietena ei; ele se asemănau atât de mult încât trebuia totdeauna să mă uit de două ori când intra Sharon pe uşă.
    Când mi-am terminat cumpărăturile, am intrat în magazin să mă întâlnesc cu fetele. Nu puteam însă să le găsesc şi l-am rugat pe portar să le strige prin microfonul magazinului.
    În cele din urmă am găsit-o la Sharon, care lucra în sala de răcoritoare. Când a auzit Kathi că portarul i-a strigat numele, s-a schimbat la față.
    - "Oh, mami", a oftat ea jenată.
    Am îmbrăţişat-o. "Bucură-te, acum ştie fiecare că Kathi Johnson este aici în magazin".
    - "Treci după servici pe la noi, Kathi?" am întrebat eu, când ne-am întors acasă. "Cam pe la miezul nopţii?"
    - "Da, mami, aş vrea să-mi aduc bacşişul, ca să mi-l poţi depune în bancă. Aş vrea să-mi iau rămas bun încă din noaptea asta".
    - "Ai grijă de tine, dragă!" i-am strigat eu când s-a urcat în maşină.
    - "Petrecere frumoasă!" Cindy i-a făcut cu mâna.
    Stăteam acolo, făceam cu mâna, râdeam şi ne uitam după ea în timp ce pleca; am rămas acolo până ce maşina roşie a cotit după colţ şi n-am mai putut s-o vedem.
    Eu aveam încă dureri de cap. Era foarte cald, şi trebuia să mai împachetez câteva lucruri. Deodată m-am simţit foarte obosită şi deprimată. Când Vern s-a întors acasă, ne-am hotărât să plecăm mai devreme decât ne propusesem la început. Vern a sunat-o pe Kathi la servici.
    - "Da, tati", a spus ea cu vocea ei cristalină.
    - "Kathi, când vii la noapte, atunci pune banii pe masă. Ne-am hotărât să plecăm deja la ora 4 dimineaţa şi de aceea ne culcăm mai devreme".
    A avertizat-o să conducă atent şi i-a dat numărul de telefon la care putea să ne caute la Shasta - "numai dacă ai nevoie".
    Stăteam lângă el, dar n-am pus mâna pe receptor, ca sa-mi iau rămas bun. Doar urma să ne revedem deja peste o săptămână.