18 ... și nu e timp de pierdut

*Capitolul 16*

    - "Unde este Felicia?" am întrebat-o pe Cindy.
    - "Vine mai târziu, mami". Cindy mi-a povestit în continuare cum o căutase pe Felicia la locul ei de muncă, ca să-i aducă cumplita veste.
    - "Mi-am propus", a spus Cindy, "să-i povestesc totul foarte liniştit, dar nu mi-a reuşit. Nu mi-am putut ţine lacrimile. Felicia şedea acolo ca împietrită. În cele din urmă a luat scrisoarea care zăcea pe măsuţa de cafea. "Cel puţin ştim că este la Dumnezeu", şi când a spus aceasta, a început şi ea să plângă. Am citit scrisoarea Kathiei şi am întrebat-o dacă ţi-o pot arăta. A spus "da" - "Presupun că mama ta nu vrea să mă vadă", dar i-am răspuns: "Ba da, cu siguranţă vrea să te vadă". Ştiam că vrei s-o vezi, mami".
    Avea dreptate. Căci acum puteam s-o iubesc pe Felicia şi să mă încred în ea, cum şi-a dorit-o Kathi. Ea fusese cea mai bună prietenă a fiicei mele, şi eu voiam s-o văd.
    Mama mea a sosit cu fratele meu şi cu familia lui... telefonul suna... soneria suna... Prietenii sunau sau treceau pe la noi ca să ne asigure că ne iubeau şi că se rugau pentru noi. Iar eu aşteptam nerăbdătoare sosirea lui Vern şi a băieţilor.
    Mama mi-a povestit cum fusese Kathi pe la ea cu puţină vreme în urmă. Ea fusese surprinsă, căci era pentru prima oară când Kathi își vizitase singură bunica.
    - "Am liber astăzi, bunico", au fost cuvintele ei de salut, "şi mă gândeam că aş putea să te vizitez". Ele au vorbit despre planul Kathiei de a merge săptămâna următoare în tabăra de misiune.
    - "Sunt aşa de emoţionată!" spusese ea. "De abia pot să aştept".
    Când Kathi a sărutat-o la despărţire pe obraz, a fost ultima oară când a văzut-o pe "draga ei de Kathi".
    Ce a determinat-o să parcurgă marea distanţă de la Westwood la Pacific Pelisades numai ca să-şi viziteze bunica?
    Am aflat şi că puţin înainte de plecarea ei în tabără Kathi mai fusese la Hope.
    - "Hope", îi spusese Kathi, "în ultima vreme n-am mai fost aşa de bune prietene, şi-mi pare rău. Ştii că m-am rugat în ultimul timp ca să conducă voia lui Dumnezeu în viaţa mea, şi Dumnezeu mi-a răspuns. Nici n-am întrebat dacă aș putea să merg şi eu în tabără. Ei m-au întrebat".
    Aceasta a fost despărţirea Kathiei de prietena ei Hope. Iar starea de urgenţă din rândurile ei către Felicia s-au repetat într-o scrisoare către prietenul ei Brad, care era în marină. Scrisoarea Kathiei către Felicia era un plasture pentru rana mea deschisă. Am purtat-o permanent cu mine şi am arătat-o familiei mele şi prietenilor noștri.
    - "Este aproape ca şi cum ar fi ştiut-o", au spus câţiva.
    În aceeaşi seară spre ora 9 a sunat cineva la uşă. Când am deschis, în faţa mea stătea Tom, vechiul prieten al Kathiei.
    - "Hallo!" a spus el zâmbind. "Kathi nu mai locuieşte aici, nu-i aşa?" L-am rugat să intre.
    - "Tom", i-am spus cât de blând puteam, "n-ai auzit? Kathi a avut un accident şi a murit". Am crezut că Tom o să-şi piardă cunoştinţa; a pălit şi s-a aşezat apoi repede pe un scaun.
    - "Citeşte această scrisoare, Tom. A scris-o Feliciei cu trei zile înainte". I-am dat foaia iubită. A citit-o, şi când mi-a înapoiat-o, ochii îi erau plini de lacrimi.
    - "Ce fată! Ea a spus tare şi clar ce credea - până la sfârşit!"
    O clipă mi-a venit să zâmbesc, când mi-am amintit de discuţiile aprinse pe care le-au avut Tom şi Kathi asupra chestiunilor de credinţă. "Ea este la Domnul, Tom", l-am asigura eu şi el a dat din cap.
    Spre miezul nopţii, când agitaţia s-a mai potolit, au sosit Vern şi băieţii. El m-a luat în braţe ca să mă mângâie şi a fost surprins ca să mă găsească într-o asemenea pace.
    - "Uite, dragă... " I-am arătat scrisoarea Kathiei, şi el a citit-o cu atenţie. "Aş vrea să câştig lumea" a repetat el. "Numai Kathi putea spune aşa ceva". Vocea lui oglindea ceea ce simţea în acea clipă. "Şi, ştii ce? Ea va câştiga lumea cu această mărturie a credinţei ei. Cine s-ar putea împotrivi unei asemenea chemări?"
    Ne-am rugat. I-am mulţumit Tatălui nostru ceresc ca a luat-o pe fiica noastră direct la El. "Unde sunt eu, acolo sunteţi şi voi", a spus Isus. Ce mângâiere!
    - "Dragă", Vern m-a apucat de mână, "ea este acasă".