18 ... și nu e timp de pierdut

*Capitolul 8*

    Toamna lui 1968 a fost o perioadă importantă pentru familia noastră. Cindy şi cu logodnicul ei Don voiau să se căsătorească în noiembrie, iar Kathi urma să devină prin aceasta copilul cel mai în vârstă din casă. - "Vijeliei" nu i se mai puteau pune acum aproape deloc oprelişti.
    Cindy şi cu mine am început din vară pregătirile de nuntă. Fiecare sfârşit de săptămână era ocupat cu căutatul rochiei de mireasă pentru Cindy şi o rochie potrivită de domnişoară de onoare pentru Kathi. În cele din urmă, Cindy s-a hotărât pentru o rochie de dantelă de modă veche, cu guler victorian înalt şi cu mânecă-clopot, iar Kathi a găsit o rochie de catifea albastru-safir cu manşete de dantelă albă.
    Exista numai o obiecţie pentru ziua cununiei lui Cindy, şi ea venea din partea Kathiei.
    Nunta era programată pentru aceeaşi seară în care trebuia să aibă loc unul din cele mai mari meciuri de fotbal la Cleveland High School.
    - "Dar, Kathi", am obiectat eu, "asta-i nunta lui Cindy - este o zi mare și unică".
    - "Poate că pot să merg imediat după cununie", gândea ea cu glas tare.
    - "Nu, în nici un caz! Cleveland va putea să se descurce foarte bine în seara aceea şi fără tine".
    Cu două săptămâni înainte de nuntă am avut o nouă controversă cu Kathi. Ea fusese aleasă ca una din candidatele pentru titlul de "Homecoming Queen" şi a cerut voie să poarte în seara aceea rochia de domnişoară de onoare. Cindy si cu mine ne-am opus puternic; puteam să ne închipuim cum va arăta Kathi după aceea: rochia ar fi fost cu siguranţă murdărită şi mototolită. Ea totuşi a reuşit să se impună şi a purtat frumoasa rochie albastră. "Puteţi să v-o închipuiţi pe Kathi ca regină?" Vern, băieţii noştri şi cu mine şedeam pe scaunele neacoperite ale spectatorilor şi priveam candidatele zâmbitoare, care treceau în jurul terenului de fotbal în maşini deschise. Felicia sedea în faţa noastră şi ţinea sus o pancartă cu o fotografie a Kathiei, sub care era scris: "Alegeţi-o pe Kathi Johnson! Kathi, regina!"
    Fotografia o arăta pe Kathi cum stătea sub pom, razele soarelui cădeau pe părul ei lucios, şi faţa ei era aplecată zâmbind într-o parte.
    - "De-ar fi îmbrăcat Kathi o rochie albă ca şi celelalte fete", mă necăjeam eu. "Arată totuşi şi aşa foarte drăguţă", a spus Vern mândru și plin de convingere.
    Kathi a fost aleasă prinţesă, ceva cu totul nou pentru salbaticiunea noastră. Simţeam un nod în gât când am văzut cum urca graţioasă treptele spre estrada vorbitorilor. Prietena ei Sharon stătea lângă ea - de când au întrat în High School, au fost totdeauna împreună şi au devenit prietene strânse.
    După festivitate, Kathi a mers cu prietenele ei la o petrecere. Pe când se risipea încet mulţimea, am auzit cum se întreţineau emoţionate un grup de fete. Una spunea: "Nu-i aşa că Kathi Johnson a fost minunată?" Ştiam că era iubită, dar în ce măsură, doar acum începeam treptat să înţeleg.
    Ziua nunţii lui Cindy a venit - era o zi rece de noimebrie - şi întreaga casă era în mişcare. Cindy şi Kathi s-au grăbit dimineaţa devreme la coafor, s-au întors însă curând în lacrimi, supărate de ceea ce au făcut specialiştii cu părul lor. S-au periat şi pieptănat atât de mult până când fiecare şuviţă şi buclă statea la locul ei.
    Cindy era strălucitor de frumoasă pe când parcurgea împreună cu tatăl ei culoarul spre cor. Când am văzut cu câtă iubire se uita Don la soţia lui, nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Kathi stătea drept ca o doamnă lângă Cindy, deosebit de  elegantă în rochia ei albastră. În clipa aceea îmi puteam imagina cu greu cum îşi încuraja cu frenezie echipa la un joc de fotbal.
    Fetele mele erau frumoase, strălucitoare şi fericite. Cindy mi-a spus mai târziu că în timpul ceremoniei de căsătorie a văzut lacrimi scurgandu-se pe obrajii Kathiei. Dragostea pentru singura ei soră era vizibilă, aşa cum stătea lângă ea, şi a înţeles că nu va mai fi niciodată aşa cum era mai înainte. După ceremonia din biserică, am pregătit acasă o mică recepţie pentru prieteni și rudele apropiate. În mijlocul festivităţii, Kathi a coborât vijelios scara în costumul ei de conducătoare. Era seara marelui joc şi mai avea încă timp să ia parte la repriza a doua. În timp ce oaspeţii priveau miraţi si amuzaţi, i-a spus la revedere lui Cindy cu un sărut și a ieşit fugind pe uşă afară.
    - "Tipic", am oftat eu în mine.
    Cu simţăminte amestecate mă gândeam la seara aceea, că am rămas fără fiica mea cea mai mare, dar speram în acelaşi timp că acum Kathi o să se afle mai aproape de mine. Mi-am propus să mă împac din nou cu ea şi să-mi îndrept toată nerăbdarea şi intoleranţa. Ştiam oarecum că vom învăţa să ne înţelegem şi să ne preţuim reciproc.