after school ↦ hemmings

Capitolul 24

Eu si Ash inca nu eram in termeni prea buni.Inca ii refuzam saruturile si nu voiam sa-l privesc in ochi.Am spus ca l-am iertat,dar nu voi uita niciodata ce mi-a facut.Fiind sambata,am decis sa iau si eu o pauza de la toate problemele sau cele doua probleme ale mele : Ashton si Luke.Era 2 dupa-amiaza si inca eram imbracata in pijamale,cu laptop-ul arzand pe abdomenul meu si cu o punga de chipsuri langa.Tocmai voiam sa pornesc alt episod din Friends atunci cand mama a aparut in camera mea.

"Hei,scumpo,ma duc la cumparaturi." Nu i-am raspuns,am dat din cap iar ea mi-a zambit.A iesit din camera,apoi usa de la intrare a fost trantita.Am oftat si am dat play serialului.In sfarsit ma puteam bucura in liniste de sambata mea.

-

Dupa ce vizionasem 4 episoade din Friends,am auzit telefonul fix sunand.M-am gandit de doua ori inainte sa ma duc sa raspund,dar m-am gandit ca e Robin asa ca m-am ridicat din pat si am coborat in hol.

Mi-am dat ochii peste cap apoi am ridicat receptorul alb,l-am pus la ureche si am auzit plansete. "Uhm,alo?" Imi doream din tot sufletul sa fie o greseala.Imi doream din tot sufletul sa nu fie Robin.

"Clairey?" Atunci cand i-am auzit vocea matusii mele,viziunea mea s-a impaienjenit si picioarele mele incepusera sa tremure.Nu,te rog,spune-mi ca nu.

"D-Da." M-am balbit,incercand sa stau in picioare si sa nu ametesc.

"Clairey,unde e mama ta?" A intrebat foarte bland Robin.Chiar daca tonul ei era placut,vocea ei inca era tremuranda.

"Uhm,nu e acasa dar-" Stiam ca ma va intrerupe.Stiam ca nu imi va spune mie ceea ce voia sa spuna.Stiam ca sunt vesti rele.

"Oh,atunci-" Nu stiu de ce am facut asta.Nu voiam sa aud nimic.Voiam sa sper.Speranta e cea mai importanta.

"Nu.Spune-mi,te rog.Am aproape 18 ani,Robin.Vreau sa stiu si eu ce se intampla in familie." 

"Clairey..." Gemetele se auzeau din nou iar unghiile mele erau in dreptul buzelor. "Clairey..." A repetat,aratand ca era nesigura. "Clairey..." 

"Robin,te rog." Buza mea inferioara incepuse sa tremure si atunci am stiut ca ma voi pierde.

"Clairey,l-am gasit pe tatal tau." Cand am auzit aceste cuvinte,corpul meu a cazut singur,mana mea s-a asezat singura pe fata.Asteptam lucrurile rele,nu eram atat de norocoasa. "Clairey,l-am gasit pe Dave dar..." Acel dar.Nu voiam sa-l aud.Lacrimile se stransesera in ochii mei si incercam sa privesc tavanul pentru a disparea dar ele erau acolo. "Doamne,Clairey,l-am gasit dar acum nu mai e printre noi,Clairey,imi pare asa de rau." A vorbit foarte repede,dar am auzit tot,desi era mai bine daca nu auzeam.

Atunci am pierdut controlul.Plangeam asa de tare incat strigatele acopereau peretii casei.Eram pe covor si nu voiam sa ma ridic.Robin nu a mai spus nimic,era la fel ca mine.Aceleasi sunete se auzeau si pe cealalta parte a telefonului.Genunchii mei erau plini de lacrimi si simteam ca toata mancarea voia sa iasa din corpul meu.Ma simteam oribil.Cel mai mic firicel de speranta era pierdut.Nici nu stiu de ce mai exista,sa fiu sincera.Stiam in tot timpul asta ca acest lucru se va intampla la urma urmei.Politia il cauta de 8 ani,era imposibil sa fie in viata si sa nu-l gaseasca.

Ma simteam dezastruos.Nu imi voi mai vedea tatal niciodata.9 ani nu sunt de ajuns.

Eram asa de devastata incat nu am observat ca mama a intrat in casa.S-a napustit asupra mea si cred ca a ghicit ce se intamplase.A pus receptorul la locul lui,apoi m-a strans tare in brate.

-

saraca Clairey aw vreau sa o imbratisez

capitol scurt si trist scuze dar o sa pun alt capitol in cateva minute deci yay