You&I

Prolog

Ceartă, țipete și urlete se derulează acum în capul meu. Lacrimile încearcă pur și simplu să se strecoare afară dar nu o să le mai las, le-am lăsat mult prea mult timp. Mă dau jos din pat, prea slăbită de la atâta plans, și încerc să cobor scările, unde țipetele se auzeau mai tare, iar capul meu nu mai putea să suporte atâta gălăgie prea mult timp. Mă așez pe ultima treaptă și o privesc pe mama mea și pe omul care se presupune că îmi e tată cum se ceartă, parcă mult mai rău ca de obicei. Nu se mai termină odată? Tata mă vede, și îmi arată privirea aceea crudă pe care m-am săturat să o văd. Se deplasează spre mine cu pași rapizi, mama fiind în urma lui și încercând să îl oprească. Eu încep să fug pe scări cât mai repede cu putință, deoarece îmi era frică de el când era sub influența alcoolului, dar parcă scările nu se mai terminau și eu eram atât de speriată. Îl auzeam strigând-mi numele cu putere în timp ce alerga după mine pe scări, iar eu mă așteptam la ce e mai rău. Alergam în continuu dar fără folos. M-am uitat în urma mea și i-am văzut privirea plină de furie, și apoi...

Mă trezesc brusc din somn, respirând greu și încercând să mă calmez. Mi-am frecat ochii cu mâinile, încercând să alung acel coșmar oribil din mintea mea. Inima îmi bătea foarte tare și eram atât de speriată de parcă totul ar fi fost real, dar nu a fost. Mă uit la ecranul telefonului și văd că este ora zece dimineața. Aș mai fi dormit măcar o oră, dar îmi este imposibil să mai adorm acum. Cobor leneșă din pat, căutându-mi papucii de casă aruncați pe undeva prin camera mea dezordonată. Mama mea mă aștepta jos, cu masa pregătită, și un plic în mână. O priveam curioasă, neștiind ce este cu acea scrisoare.

- Bună dimineața Claire, am găsit asta în cutia poștală azi dimineață, este pentru tine scumpo, spune mama mea în timp ce îmi întinde plicul alb. Îl deschid curioasa și încep să citesc scrisul mic și ordonat imprimat pe foaia albă : ''Dragă Claire, ști deja cine sunt, nu este nevoie să mai precizez. Având în vedere că este ultima ta săptămână din vacanța de vară, mi-aș dori enorm să ți-o petreci cu mine în California. Știu că mă urăști, dar aș vrea să lăsăm trecutul în urmă. Ești fiica mea și te iubesc mult, sper că într-o zi să mă ierți pentru tot, mi-aș dori să fim ca înainte. Te rog acceptă-mi invitația, te iubesc mult."

Tata

Nervii erau evidenți pe chipul meu, și tot ce am reușit să fac este să arunc scrisoarea pe masa din bucătărie indiferentă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

- Scumpo, ești în regulă?

- Sigur, de ce nu aș fi? răspund eu cu glasul plin de ironie. Mama mă privea uimită, de parcă nu știa ce să mai spună. Ei bine, ce-i drept, nici eu nu știam. Dar mi se pare penibil să îmi trimită așa ceva, adică el chiar nu își dă seama cât de josnic e acest gest din partea lui?

-Nu vrei să mergi în vacanță la tatăl tău? spune mama ștergând o farfurie și eu aproape m-am înecat cu bucata de clătită.

- Tu realizezi ce tocmai ai spus? De ce aș face asta, mamă? spun eu plină de furie. Mama se uită la mine puțin dezamăgită.

- Păi, doar pentru că eu și tatăl tău nu mai suntem împreună, asta nu înseamnă că și tu trebuie să ieși din viața lui. Este tatăl tău Claire, nu uita asta, spune ea și eu pufnesc. Unde a fost ''tatăl meu'' când am avut nevoie de el?

- Nici nu mă gândesc, punct, spun eu sperând ca asta să închidă subiectul și să îi scoată mamei din cap ideea ca eu să mă duc să locuiesc o săptămână întreagă alături de omul ăla.

Eu, mama și tata obișnuiam să fim o familie fericită, nu ne lipsea absolut nimic. Asta până când aveam în jur de 12 ani, când alcoolul a pus stăpânire pe tatăl meu, și atunci s-a stricat tot. Venea mereu acasă sub influența alcoolului, și cearta era întotdeauna prezentă. Eu eram doar un copil, nu știam ce să fac și doar sfârșeam plângând închisă în camera mea și auzind țipetele de jos. Tata se purta foarte urât cu mine, îmi vorbea urât și îmi arunca mereu priviri ucigătoare, iar eu, fiind doar o copilă, nu eram în măsură să îi spun ce mă deranja, și îmi era frică de el, mai ales când vedeam în ce hal se comporta cu mama. Însă acum, la cei 18 ani care îi am, nu îmi mai e frică de el. Eu și mama am decis să ne mutăm împreună după divorțul lor, la începutul verii, aici în Seattle. Uneori îmi e dor de Los Angeles, dar sunt mult mai fericită aici, doar cu mama unde putem să avem parte de liniștea de care aveam nevoie de atâta timp. Tata spunea că s-a schimbat și că vrea să se revanșeze față de mine, după toți anii în care s-a purtat de parcă nu aș fi fost fiica lui, dar poate să îmi spună câte vrea, eu nu mai am de gând să îl consider tată după toată suferința pe care mi-a provocat-o atâta timp, când eu și mama plângeam și el râdea și ne batjocorea.