You&I

Capitolul 7

Ally și Jen mă tot sunau în dimineața următoare, dar nu le-am răspuns la apeluri. Eram într-o stare prea proastă ca să vorbesc, și cum ele nu știu de situația dintre mine și Chris, era cam greu să le explic motivul pentru care plâng încă de seara trecută când a fost Chris la mine. El nu m-a sunat și nici nu mi-a trimis vreun mesaj, și într-un fel e mai bine așa. Deși totuși aș fi vrut să îmi dea măcar un mesaj chiar dacă i-am zis să mă lase în pace. Este genul acela de chestie pe care o fată nu o vrea dar totuși parcă și-ar dori. Adică vreau să mă lași în pace dar totuși să mă cauți ca să văd că îți pasă. Nu Claire! Lui nu îi pasă. Este mult mai bine așa, dacă te lasă în pace. Cum ar fi trebuit să facă de la început. Oricum, ce tot zic eu aici? Chris nu și-ar cere scuze de la mine niciodată.

Merg cu pași lenți spre duș și dau drumul la apă. Aceasta mă lovește și mă relaxez puțin, dar alte lacrimi îmi curg și se amestecă cu apa. De ce trebuie sa doară toate astea?

După duș, aleg niște haine cu care să mă îmbrac, și apoi mă machiez. Îmi dau cu niște fond de ten pe sub ochi, ca să ascund micile cearcăne formate din cauza oboselii de seara trecută, și sunt gata. Îmi apuc geanta și plec. Drumul cu taxi-ul nu a fost foarte lung, dar azi nu am vorbit cu Ally să vină să mă ia și pe mine cu mașina, iar Chris...ei bine, cu el nu mai vorbesc deloc. Iar mă întristez când Chris îmi apare în cap, dar îl las la o parte când intru pe poarta liceului. Mă întâlnesc cu ceilalți, și fetele vin spre mine și îmi dau o îmbrățișare călduroasă.

- De ce nu ai răspuns la telefon de dimineață? zice Ally.

- Dormeam, o mint.

Era bine dacă aș fi dormit mai mult de trei ore noaptea trecută.

- Ah, ok atunci, îmi pare rău că te-am trezit, zice ea și chicotește iar eu încerc să fac la fel.

Este și Chris aici dar încerc din răsputeri să îi ignor privirea care știu că este pe mine. Mă uit pe orarul de pe telefon și văd că am biologie. La dracu'. Trebuie să stau toată ora lângă Chris. De ce acest univers nu poate să țină și cu mine măcar o dată? Nu cer prea mult.

Merg la baie, singură, și văd că arătam normal. Nicio urmă de lacrimi și asta este bine.

Mă opresc în fața ușii clasei de biologie, și curajul de a intra la oră, dispare complet. Probabil că Chris este deja acolo și în mintea mea încerc să mă hotărăsc dacă să intru sau nu la oră. Nu vreau să îl văd din nou pentru că electricitatea aceea ciudata iar îmi va traversa corpul când o să îl văd pe scaun acolo și nu vreau. Nu o să intru, și gata. Asta e, oamenii mai au și momente de slăbiciune iar eu am unul chiar acum. Nimic din lumea asta nu mă va face să intru în clasa asta.

Mă întorc pe călcâie și dau să plec, dar mă lovesc de cineva și aproape cad. Mă uit în sus, și ochii lui Chris fac contact vizual cu ai mei. La dracu'.

- Hei, spune el cu o voce ușor tristă, iar eu mă întorc repede și intru în clasă, iar el mă urmează. Ei bine, se pare că singurul lucru din lume care mă va face să intru în acea clasă unde se află Chris, este...Chris.

Îmi fac loc în bancă și mă mut cu tot cu scaun la câțiva centimetri departe de Chris. Acesta observă și se întristează.

- Hei, zice el și pun pariu că mă privește, dar nu știu sigur pentru că eu nu mă uit la el. Claire, mă auzi? adaugă el dar eu nu îi dau atenție. Lacrimi îmi apar în colțul ochilor când îmi amintesc discuția cu el de seara trecută, discuție în care am simțit cum mi s-a frânt inima în două, asta numai din cauza lui. Dar defapt, mai mult a fost vina mea. Știam în ce mă bag, și ar fi trebuit să îl ignor, dar eu am făcut exact contrariul. Uneori pot fi așa de idioată.