Capitolul 13

605 30 1
                                    

Alarma mea sună în continuu de aproximativ cincisprezece minute, dar la cât de obosită sunt, nu am fost în stare nici să îmi întind mâna ca să opresc sunetul enervant provocat de ea. Aseară, împreună cu Chris, nici nu am observat cât de repede a trecut timpul și am ajuns acasă abia la ora unu, dar m-am simțit atât de bine cu el.

Când pare că sună pentru a o suta oară, o opresc în sfârșit, și mă bucur de liniște. Mă dau jos din pat ca să mă asigur că nu adorm la loc, și cobor jos. Iau un bol, în care îmi torn leneșă niște cereale și mai apoi lapte. Fără niciun chef de viață, îmi duc lingura la gură pentru a mânca. Un bâzâit enervant se aude lângă mine, realizând că tocmai am primit un mesaj. Deblochez telefonul și citesc mesajul de la Allyson.

"Neața, ești gata pentru ziua de azi? Trebuie să dăm tot ce e mai bun din noi :)"

Aproape că uitasem de meciul cel mare de fotbal. Din câte știu, o să aibă loc chiar înainte de pauza de prânz. Sper să pot să rezist.

"O să fie fantastic, abia aștept să le arătăm tuturor de ce suntem în stare"

Îi trimit mesajul, după care mă grăbesc să fiu gata înainte să vină Chris să mă ia. Nu vreau să aștepte după mine.

Îmi fac rapid un duș, care, spre surprinderea mea, îmi dă un plus de energie și nu mă mai simt chiar atât de obosită cum eram când m-am trezit. Trag pe mine niște jeansi albaștri, un tricou vișiniu și o geacă de blugi. Mă machez destul de simplu și îmi prind părul într-o coadă sus. Îmi arunc chestii necesare în geantă, dar cel mai important, îmi iau echipamentul de majoretă. Claxonul care se aude în fața casei anunță sosirea lui Chris. Îmi încalț teneșii și plec. Urc în mașina lui Chris și închid ușa în urma mea. Chris îmi zâmbește fermecător, și eu îi returnez gestul.

- Neața frumoaso, zice el și își lipește buzele de ale mele.

- Neața, îi răspund după ce ne dezlipim din sărut, și mă așez mai bine pe locul meu.

Pornește mașina, și ajungem în mai puțin de zece minute la școală. Intrăm pe poarta liceului și ne întâlnim cu fetele, Jay și Louis.

- Ești gata fato? sare Allyson entuziasmată, iar eu râd de gesturile ei nebune de copil.

- Sigur că da, spun.

- O doamne, am așa niște emoții, zicea ea făcându-și vânt cu mâinile ca și cum i-ar fi foarte cald, iar eu râd de gestul ei dramatic.

- Nu ai de ce, ne-am antrenat atât de mult, e imposibil să ne iasă ceva prost, plus că am auzit că echipa de majorete a liceului advers nu e atât de bună, zic în timp ce merg pe lângă ceilalți, iar Chris îmi apucă mâna și îmi zâmbește.

- La ce oră este meciul? întreabă Jay curios, în timp ce o cuprinde pe Allyson în brațe și îi dă un sărut pe obraz. Zâmbesc pentru mine când le văd gestul drăguț. Am de vorbit cu Jay mai târziu.

- Înainte de pauza de prânz, zic.

- Nu vă îngrijorați, o să fiți foarte bune, spune Chris și apoi ne continuăm drumul spre intrarea în școală.

Intru împreună cu Chris și Jay la ora de engleză, și mă așez pe scaunul meu, iar Chris își face loc lângă mine.

- Ai emoții? spune el privindu-mă.

- Sincer, da, spun zâmbind slab.

- Nu ai de ce, oricum o să fi oribilă, spune nimeni alta decât Amber. Oricum, stai liniștită, o să încerc să îți acopăr cum pot mișcările stângace pe care le ai, continuă ea și merge mai departe, așezându-se pe un loc liber la câteva bănci distanță.

You&IUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum