Iubirea poate sa ucida

21

Și oare voi muri? Asta era întrebarea care îmi bântuia gândurile.
Nu, nu știu ce se întâmplă cu mine, nu sunt moartă, dar parcă nici vie.
Nu mă simt rănită, dar nici bine. Nu mă simt în pericol, dar nici protejată.
Nu mă simt iubită,dar parca nici urâtă.
Oare unde sunt?
Cine sunt?
Ce simt?
Cum se face că nu văd altceva înafară de asta?

-Alice! Ești bine?

Nu o îi bag în samă pe cei din jurul meu, continui sa privesc in gol, gol ca sufletul meu.

-Te doare tare? Ești bine? Răspunde-mi, Alice!

De data asta îmi îndrept privirea spe Ivi.

Ivi:-De ce te uiți la mine și nu-mi răspunzi? Ești rănită?

Eu scutur din cap, în semn de "nu".

Ivi:-Trebuie să plecăm într-un fel de aici! Spune ea cu speranță în glas.
Mă uit la ea. Cum mai poate avea speranță când eu mi-am pierdut-o pe toată? Ă?
Acum îmi doresc să nu fi mers în acel club, cu Andreas.

Tipul:-Iubițelul tău va plăti mult pentru tot ce i-a făcut Christinei.

Mă uit la el, nu înțeleg ce se întâmpla, nu am niciun iubit.

Eu:-Pot sa primesc putina apa?

Tipul:-Nu, in curând veți pleca amândouă spre o alta țara exotica.

Eu:-Și ce?  Tot îmi va fi sete.

Nu am cum sa o scot la capăt cu el.

-Ce se inatampla aici? Fetelor?

Îmi ridic capul din pământ, văzându-l pe Adam.

-Scoate-ne de aici!

-Sigur că vă voi scoate de aici.

-Idiotule! Ce naiba ai cu fetele? Sunt Ivi și Alice, sunt prietenele mele și a lui Alex.

-Scuze, șefu'! Acum le dau drumu'. Spune idiotul care ne-a legat.

Ne dezleagă și începe cu discurs.

-Șefu', eu nu știam că sunt ele, e bine că nu am apucat să le pun în avion.

-Sunt destul de sigur că dacă încercai să le spui să se urce în acel avion, Ivi îți scotea ochii. Îl informează Adam.

-Normal! Aprobă Ivi.

Adam ne arată ieșirea, noi mergând spre ea.
Ne urcăm în mașina lui Adam, una chiar perfectă, pot spune.

-Sunteți bine? Ne întreabă Adam.

-Da, dar tot un nesimțit ești! Spune Ivi.

-Ce naiba am mai făcut acum?

-Te-ai născut!

-Ești culmea, Ivi!

-Bla,bla.

-Puteți să tăceți? Îi întreb eu.

-Nu! Strigă ei în cor.

-Ivi, cred că Andreas s-a îngrijorat mult...

-Mnu..., se lingea cu una în club...

-De unde știi tu, mă rog? Îl întreb eu, devenind nervoasă.

-Ăm... l-am văzut eu, și Alex, și restul oamenilor din acel club.

-Mă mir cum de Alex a avut timp să vadă asta când...
Nu mai spune nimic.

-Du-ne acasă! Hai, acum!

Pornește motorul mașinii și mergem spre casă.Parchează mașina în fața casei noastre, noi coborând.Eu și Ivi am intrat în casă, fiind urmate de Adam.

-Ok, ne-ai adus acasă. Mersi. Acum poți pleca. Îi spun eu dur.

-Ce ai, fetițo?

-Nu te interesează! Zis și fug pe scări și intru în camera mea, trântind ușa. 
Îmi las corpul să alunece pe suprafața ușii, ajungând pe podea.

Dau drumul lacrimilor care simțeam că îmi inundă ochii.

-Alice! Pe bune, ce ai? Spune Adam împingând puțin ușa.

-Nimic! Lasă-mă, te rog. Vorbim mai târziu.
Simt mor pe dinăuntru.
Lumina dimineții își face apariția, cred că ar trebuii să mă pun la somn. Îmi închid ușa, mă spăl și mă schimb de haine, erau rupte și murdare de cum ne-au târât acei oameni.

Îmi pun capul pe pernă și cad într-un somn adânc.

Mă uit la noptiera de lângă  mine și văd că este ora 15:38.

Mă dau jos din pat și cobor.

-Ivi! O strig pe prietena mea.

Nu cred că e acasă.