Albastru Și Dreptate

Destine

          Se urcară pe aceeaşi barcă cu care veniseră. Se închiseră în cabine şi meditară toată seara. Dianne părăsi trecutul pentru a arunca privirea spre viitor. Mai avea doar şase zile până la încoronare şi ea încă nu ştia adevărata identitate a prințului britanic. Desigur, de vreme ce Devonshire ştia secretul, nimic mai simplu decât să-l întrebe. Însă un obstacol de neânvins o oprea să facă acest pas.

          Din conversația Gabriellei de Chartre cu Samuel, reuşise să înțeleagă că cel mai mic pas înspre trădarea secretului îl va costa viața prințului negru. Louise, din partea sa, tremura la ideea că nu va putea face nimic pentru a împiedica un asasinat sau, şi mai rău, o dezonoare. Aşa că demult renunțase la această cale de dobândire a informației, nu putea risca cu viața fratelui său.

          Căuta în mintea sa o altă cale, dar deznădejdea o măcina pe dinăuntru... nu găsea o alta.

     Tot măcinată de aceste gânduri, Louise adormi, căzând pradă unui somn zbuciumat. De multe ori, în somnul său, oftă şi se-ncruntă cu nelinişte. De câteva ori, în delirul oboselii, murmură numele lui Louis, încercând şi în somn să îl salveze. Viața sa era acum mai în pericol decât oricând.

          Pe de altă parte, Devonshire era măcinat de alte furtuni. Se gândea la întrevederea sa cu regina, la tot ce fusese spus şi la tot ce rămase sub pecetea tăcerii. William dormea dus, visându-şi fără îndoială, surioara.

          Doar Vontoudour era treaz. Incidentul care avusese loc odată cu părăsirea Angliei, focul de archebuză care fusese lansat asupra lui William nu îi dădea pace. Zadarnic căuta un pretext asupra celor întâmplate, zadarnic. Ceva din lăuntrul lui îi spunea că dauphina era în primejdie. Şi nu se înşela... Însfârşit, după un zbucium interior îndelungat, adormi şi el.

          Se trezi peste două ore, sufocându-se. Deschise ochii speriat, totul plutea într-un fum negru şi dens. Ochii săi încețoşați de somn şi încă înmărmuriți de spaimă căutară să distingă ceva prin fumul dens. Amețit şi tuşind în continuu, sări din pat şi se orientă.

          Toată camera era în flăcări. Se frecă deznădăjduit la ochi şi zări uşa cabinei. Se izbi spre uşă, pe care o deschise cu o sforțare. Se sprijini de perete şi încercă să îşi recapete răsuflarea. Inima i se zbătea gata să îi spargă pieptul. Ochii săi încețoşați căutară vreo figură omenească, care să-i fie aproape...nimeni. Respirația sa era îngreunată, tuşea des şi, disperat, căuta o ieşire din situație.

           „Louise!"gândi el. Într-adevăr, înainte de a adormi, acesta fu ultimul său gând. Dauphina era în pericol. Brusc, îşi recăpătă sângele rece...trebuia să o găsească.

          Nu o putea pierde chiar acum, după atâtea nopți de regret, după ce în sfârşit o găsise. Nu putea deveni pentru a doua oară asasinul său, doar pentru că ar fi ajuns prea târziu! Izbi ușa cabinei alăturate de perete şi intră. Era cabina ministrului englez.

          Hotărât asupra ce avea a face, hotărât să moară sau să se salveze cu toții, îl scutură pe Devonshire până acesta se trezi şi el , tuşind. Îl privi pe Vontoudour cu ochii mari de mirare, însă acesta nu îi răspunse decât cu un cuvânt, mai elocvent decât orice discurs: "Foc!".

          Când înțelese ce se petrecea, sări din pat şi se îndreptă pe dibuite, prin coridoarele ticsite de fum, să îl trezească pe William în timp ce Vontoudour fugi spre camera Diannei.

          Uşa sa era întredeschisă. Un tremur rece i se strecură în suflet la gândul că...putea fi deja prea târziu. Îşi croi drum printre flăcări, nepăsându-i de pericole, având doar un gând în minte. Vontaudour fugi înăuntru şi o văzu căzând la pământ cu un strigăt, tuşind şi sufocându-se în fumul negru care o învăluia.