Albastru Și Dreptate

Încoronarea

          Am absentat de la întrunirea glugilor de ceață fiind că am fost trimis de către șefii supremi să asist, împreună cu alți câțiva tovarăși în maçonerie, la un eveniment de o importanță crucială în bunul demers al clauzei sfinte pe care o apărăm și anume, la încoronarea prințului englez care a avut loc în această după-amiază, zise el abia respirând și privind-o îngrijorat pe Louise.

          -Ceva nu a mers bine, murmură ea cutremurându-se şi încercând să citească evenimentele serii în privirile fantomei.

          -Aveți perfectă dreptate, Milady, ceea ce s-a petrecut azi la încoronare a fost teribil.

          -Te voi ruga, Justin, să laşi avangarda celor care au timp de aşa ceva şi să îmi spui cât mai repede ce s-a petrecut! zise Umbra Crucii cu o oarecare nerăbdare.

          -Catedrala era plină de oameni de toate rangurile şi vârstele. Tot poporul era la porțile bisericii aşteptând venirea prințului englez, începu Justin, derulând în fața privirilor sale evenimentele la care asistase.

           După furtunoasa domnie a defunctului său tată, vă imaginați că poporul e însetat de o schimbare. Doliul a trecut. Azi era ziua în care toți şi-au pus speranța unei schimbări spre bine, dar, bietul popor... la această fază a povestirii sale, Justin scoase un suspin de solicitudine şi continuă îndurerat:

          -odată ce trăsura tânărului prinț staționă în fața catedralei, mulțimea îl întâmpină cu urale. Charles salută cu un zâmbet poporul tatălui său, vai, ce privire blândă şi promițătoare avea! exclamă entuziasmat Justin.

          Poporul, în delir de fericire îl conduse până la porțile bisericii, îl văzură, cu inima bătând să le iasă din piept, îl văzură păşind emoționat spre altar, unde trebuia să fie uns de rege. Lacrimi de duioşie căzură de pe pleoapele a tot poporul la auzul jurământului sacru, căci vocea prințului, voce serenă, blândă, melodioasă, luase, pe lângă nuanța de solemnitate, un aer de speranță şi încredere în propriile forțe şi în viitorul său ca rege.

          Poporul îl privea, cu ochii plini de lacrimi, pronunțând solemnul jurământ, care suna în inimile şi sufletele sale ca o promisiune de a trăi cu şi pentru popor, de a fi bun şi de a rupe din cartea trecutului acestui popor pagina de durere şi spaimă pe care o scrisese mâina tatălui său.

          Prințul Charles s-a arătat în fața tuturor curtenilor ținând în mână sceptrul şi globul şi ridicând sabia deasupra capului în semn de putere asupra a tot ce-i viu, trezind în interiorul fiecărui supus simțul mândriei de a fi cârmuit de aşa un om nobil şi majestuos, pe cât şi bun şi milostiv.

          Urma încoronarea. Fruntea prințului fu unsă cu mir sfânt trimis de papă, preotul, prin puterea sa divină, cu mâina întinsă deasupra capului acestuia, a pronunțat blagoslovirea divină. În privirea regelui Charles se putea citi o smerenie şi o apropiere de Domnul care făcu inima supuşilor să tresaltă de bucurie. A fost adusă coroana.

           Legendara coroană a regatului britanic, coroana profetică făcătoare de minuni, a cărei vârstă numără secole întregi. Cu privirile ațintite pe coroană şi pe prinț, mii de oameni au fost martori unei catastrofe. Sufletele lor au ieșit zdrobite de la procesiune, căci le pierise toată speranța. Prințul însuşi a ieşit în lacrimi şi s-a aruncat de disperare în fundul trăsurii, trăgând după sine perdelele , neputând da ochii cu poporul pe care îl dezamăgise din prima clipă de domnie. Iată ce se întâmplase:

            ZOdată ce a atins fruntea prințului, coroana a înroşit mirul, transformându-l în sânge.

           -Război! Război sângeros! zise prințesa pălind şi interpretând astfel profeția coroanei.