În subsolul castelului lui Samuel, locuit de un an deja şi de Louise, se plimba un om de statură înaltă, cu o alură mândră , cu capul falnic ridicat în sus, cu ochii negri, profunzi dar neprietenoşi, cu sprâncenele grele şi încruntate, cu privirea mândră şi nerăbdătoare, scrutând cu nemulțumire bătăile pendulei ataşată de perete.
-Are de gând să vină sau nu? scuipă el înfuriat, ascultând pendula cu nerăbdare şi privind cu fățărnicie uşa care rămânea cu încăpățânare închisă. Pe cinstea mea dacă nu m-a mințit zicând că va veni. Iată deja o oră de când trebuia să fie aici.
Un foşnet în dosul uşii din capătul opus al camerei îl făcu să tresară şi să întoarcă capul în acea direcție, dar deschiderea uşii în fața căreia se plimbase cu atâta nerăbdare, şi pătrunderea în cameră a unei figuri învăluite în mantie violet, îl făcură să uite cu desăvârşire de foşnetul din dosul uşii.
O privi cu satisfacție pe femeia care intră, şi o salută cu ironie:
-M-ai făcut să aştept , Gabrielle.
ZIertați-mă milord. Acum sunt în totalitate la dispoziția voastră, făcu femeia, privindu-l pe cel din fața sa cu o cochetărie şi o nepăsare disprețuitoare.
-M-ai aşteptat deci mult, Samuel?
La auzul acestei voci, la priveliştea acestei femei, persoana tainică care spiona în dosul uşii din capătul încăperii scoase un sunet abia auzit, de mirare, amestecat cu un presimțămând al necazului.
-Ştii şi tu prea bine. Dar hai să trecem la subiect. L-ai văzut pe Devonshire? I-ai vorbit?
-Vin acum de la el.
-Ei bine? Care e răspunsul său?
-Îi e prea frică că secretul prințului negru, pe care toți îl cred înjunghiat la picioarele cadavrului dauphinei franceze, dar care e defapt în viață, să nu aducă moartea reginei Augustina, amanta sa.
-Eşti sigură că nu va vorbi? Eşti sigură că va păstra secretul? întrebă Samuel neliniştit. Evenimentele încoronării.... cine ştie, trebuie să fie cineva care să ştie totuşi semnificația căderii rubinului din compoziția centrală...atunci planul nostru ar fi ruinat.
-Fiți pe pace, milord, mai sunt pe lume trei persoane care să ştie cu exactitate semnificația fiecărei pietre. Acestea sunt dauphina franceză moartă de mai bine de un an, regina mamă, care, la vestea evenimentelor din Londra trimisese pe cineva la Devonshire pentru a-l anunța de trădare, dar care nu va afla niciodată nimic, şi a treia persoană e regele Angliei, tatăl decedat, pe care toată lumea îl urăşte, pe care fiecare îl blesteamă şi de la amintirea căruia, fiecare tremură. Judecă acum singur, Samuel, ai oare de ce te teme? Secretul va rămâne între noi trei.
-Ai dreptate, încuviință gânditor Samuel. Dar Devonshire ne-ar putea trăda. Chiar dacă nu se va decide să ne denunțe el însuși, va divulga cuiva apropiat identitatea adevăratului prinț britanic. Chiar tu ai zis că prințul negru e în viață, şi e devotat trup şi suflet familiei regale.
-Nu aveți de ce vă teme în această privință , milord, voi aranja totul eu însumi cum nu se poate mai bine.
-Ar mai fi ceva, Gabrielle, află că trădarea te va costa viața. Ştiu cum l-ai slujit pe cardinalul de Rohan, ştiu şi cum l-ai trădat, şi dacă vreodată am să am dubii asupra loialității tale, am să te strivesc, auzi?!
-Nu mai ai nimic de spus, Samuel? întrebă aceasta plictisită.
-Atât. De restul voi avea grijă eu singur. Nici William şi nici Monique nu vor părăsi castelul Mountague mai devreme de încoronare. Voi porunci să fie aruncați în temniță mai degrabă decât să-i văd plecați. Acum, la revedere, Gabrielle, contez pe tine, zise el sărutând mâina pe care aceasta i-o întindea şi petrecând-o prin tunelul secret, spre ieşirea din castel.
Să pătrundem acum cu privirea scena din dosul uşii, care prezintă la fel de mult interes, ca şi cea din interiorul încăperii alăturate care s-a desfăşurat în fața privirilor noastre.
Îngenuncheată în fața uşii, cu auzul încordat şi privirea scrutând fiecare detaliu al camerei şi al personajelor, actori ai scenei precedente, stătea Dianne, care, venită de la conferința Glugilor de ceață, se pregătea să plece. Auzise din greșeală, pași în camera respectivă, se apropiase din pură curiozitate, ca mai apoi să rămână înmărmurită şi să asiste involuntar la dilema celor doi.
Unul din momentele care o convinseră să exercite mai departe treaba mârșavă de a spiona prin găuri de cheie a fost apariția femeii în mantie violet, vechea sa cunoştință, Gabrielle d'Auxerre de Chartre, soția bietului său frate şi practic, asasina sa.
Asculta convorbirea acestora cu o atenție deosebită, căci fiecare cuvânt rostit de cei doi, pentru alții fără noimă, căpăta, în persoana dauphinei un sens profund . Găsise, acolo unde nici nu se aştepta să dea peste ea, dezlegarea enigmei încoronării, mister care o necăjise în drum de la Mont Tonnerre. Ştia deja trei persoane de la care îşi putea începe căutările asupra identității prințului englez.
Lângă ea, la doi paşi, stătea aplecat, cu urechea lipită de uşă, un tânăr. Ochii săi verzi, limpezi şi blajini, o priveau pe dauphină cu mirare, căci niciodată, acestei ființe pure şi şaste nu îi fusese dat să asculte comploturi. Tresări când numele său fu menționat între cei doi, şi o sudoare rece i se prelinse de pe frunte la auzul cuvântului închisoare. William, căci aşa îl chema, păli şi îşi privi îngrijorat companioana.
Când uşa se închise în urma Gabriellei şi al lui Samuel, William se sculă tremurând şi, coborându-şi privirea asupra Diannei, şopti:
-Vin cu tine în Franța!
Louise îl privi înduioşată, zâmbi şi răspunse:
-Aşa va fi mai bine pentru amândoi. În plus, nu pot neglija jurământul făcut de către mine măştii de fier... Nu pot să te las aici, la mila unchiului tău... Nu va ezita să însoțească amenințările cu fapta, şi nici nu îți vei da seama, că tu şi Monique veți fi închişi...Nu pot permite aşa ceva.
-Dar cu Monique cum rămâne? Nu îmi pot lăsa sora de una singură, zise grijuliu William.
-Ai dreptate, Monique trebuie şi ea să părăsească Mountague. Voi vorbi cu Jean şi va locui în Mont Tonnerre până la întoarcerea noastră din Franța. Va fi ascunsă de privirile tuturor şi nimeni nu va şti unde să o caute. Eşti deacord?
-Absolut. Vă mulțumesc, Alteță!
-Pune șaua pe cai şi aşteaptă-mă în grajduri. Fă aşa ca să nu fii văzut de nimeni. Voi veni şi eu în curând, fii pe pace.
-De unde începem?
-De la castelul lui Devonshire şi apoi spre docuri.
Intră în camera sa, se apropie de un cufăr pe care îl ținea mereu încuiat, scoase din el un inel-pecetea cu care mama sa obişnuise să închidă scrisorile şi care era bine cunoscut ministrului englez, şi după ce îşi îmbrăcă o mască pe față, sări în şa şi dădu bici calului.
CITEȘTI
Albastru Și Dreptate
Ficción históricaVolumul 2 din seria " Măștile destinului" Triologia,,Măștile destinului,, e o dramă istorică despre dragostea nobilă și eternă, despre adevăr și devotament, despre mistere și mistică, o carte care te pune cu gândul la duelul dintre viață și destin...