Albastru Și Dreptate

Un răsărit după o epocă de beznă

Era în dimineața zilei încoronării. Ca o favoare, tânărul rege Charles îi ceruse poporului său permisiunea de a le spune un mesaj important înaintea încoronării. Această festivitate fusese anunțată pentru ora nouă a dimineții, iar încoronarea, pentru ora zece la catedrala sfintei Monika.

Acum, ora opt și jumătate se auzea bătând la orologiu. În dormitorul regal aveau loc preparativele pentru încoronare. Ușile erau zăvorâte, și doar cinci persoane erau în cameră, două dintre care, erau îmbrăcate la fel. Aceste două persoane erau William și Charles. Conform ordinului dat de Charles, pe care nimeni nu îl putuse explica, tânărul rege ceruse două cosume identice.

Unul din ele era acum îmbrăcat pe William. Dianne stătea alături, discutând. După moartea funebră a Gabriellei, Vontoudour fusese trimis în Mountague cu ordinul de a-l aduce pe William incognito în palatul regal. Folosind același tunel secret pe care Dianne i-l arătase, cei doi reușiseră cu ușurință să pătrundă în castel fără a trezi bănuieli. Alături de Louise, Robert de Voudemond, îmbrăcat în doliu, stătea nemișcat pe colțul patului, zâmbindu-i surorii sale. Quentin, și el purtând doliu, tăcea. Toți cinci vorbeau în voce joasă. Charles era cel mai emoționat dintre toți.

-Puteți avea încredere în mine, sire, îi zicea el lui William, dându-i deja titlui care i se cuvenea pe drept cuvânt. Poporul englez e unul iubitor și bun, veți vedea. Va asculta cu răbdare povestea pe care verișoara noastră ne-a povestit-o, privind nașterea noastră. Vor accepta adevărul. Nu există lucru mai prețuit de către un popor decât adevărul. Imediat ce veți fi spus public jurământul solemn, veți fi uns de rege și veți ocupa locul de drept a domniei voastre.

-Charles, remarcă Louise, e ora nouă fără un sfert.

-Ai dreptate, trebuie să începem. Deci, Margueritte, așa cum ții minte, pe tunelul secret de sub galerie, a patra cotitură la dreapta. Acel perete e subțire, așa că nu veți pierde nici un cuvânt din ce urmează să spun. La momentul potrivit, voi deschide trapa, și voi prezenta poporului noul său rege!

ZCuraj,vere! îi zise Louise prințului Charles, luând o torță aprinsă și deschizând trapa despre care tocmai îi vorbise Charles. După ce Louis și William trecură, trapa se închise în urma lor, lăsându-l pe Cgarles singur în cameră.

-Are dreptate,Louise, chiar voi avea nevoie de curaj să duc acest lucru până la capăt, zise el deschizând o altă trapă secretă și dispărând la rândul său în interiorul secret al castelului. După un șir de cotituri pe care le realiză cu ușurință într-un întuneric deplin, dovada faptului că galeriile subterane fuseseră des vizitate de el, acesta deschise o trapă în fața sa și intră în anticamera pustie, lăturalnică camerei unde urma să vorbească poporului său.

Aceasta era sala tronului, din care acum se auzeagălăgie de voci discutând entuziast. Toată lumea care putuse încăpea se adunase acolo. Ușile adiacente erau larg deschise și camerele spre care duceau, pline ochi de oameni din toate categoriile sociale.

Apariția lui Charles făcu o mișcare în masă, toată lumea aplaudă cu cu urale de respect noul lor suveran. Cel puțin momentan. El încă purta acest titlu.la o mișcare de-a sa, se făcu liniște. După ce își lunecă privirea peste masa enormă de oameni care venise să îi asculte comunicarea, după ce mai aruncă o ultimă privire spre tunelul în care se ascundeau prietenii săi, Charles începu, cu o voce dulce și prietenoasă, o povestire care, aparent nu avea nici o atribuție cu regele și evenimetele acelei zile, dar care din ce în ce mai tare se lega de persoana regelui.

Mulțimea îl asculta cu sufletul la gură pe suveranul său. Povestirea nu dură exagerat de mult, Charles cântărea fiecare cuvințel, căci știa că nici ungând de al său nu era peirdut în acea mulțime de guri căscate și ochi bulbucați care îl privea împietriți.