WHY AM I ALONE?

70

      Amândoi stăteau pe canapea, privind atent televizorul. De fapt, niciunul nu era atent la emisiune, așteptau ca celălalt să înceapă conversația.

      Taehyung se uita din când în când la Jungkook, iar acesta avea privirea doar pe televizor, ținându-și cu grijă bolul de cereale în mână.

      Dar liniștea aceasta, dintre ei, doar îl călca pe nervi pe cel mare. Așa că el a fost cel care a început discuția.

      "Jungkook... știu că îți este frică, dar trebuie să vorbim."

      Șatenul și-a fixat privirea pe bolul de cereale, oftând zgomotos. A stins televizorul, apoi a așezat castronul pe măsuța de cafea din fața canapelei.

      Taehyung s-a așezat mai aproape de el, luându-l pe mână. Știa că asta îl liniștește foarte tare pe micuț și nu își dorea ca acesta să se simtă prost.

      "Voi începe eu... în regulă?" a întrebat șoptit blondul, Jungkook doar a dat aprobator din cap.

      "Îmi pare rău."

      "Taeㅡ"

      "Nu, Jungkook. Acum eu vorbesc." i-a spus acesta calm, uitându-se atent în ochii săi. Cel mic doar a oftat încet, strângându-l ușor de mână.

      "Uite... nu știu ce e cu mine în ultima vreme și am încercat din greu să nu arăt că ceva s-a schimbat în mine, pentru că până la urmă nici eu nu știu ce, iar un mesaj de tipul "ce e cu tine?", nu m-ar fi ajutat cu deloc. Să nu crezi că te învinovățesc pe tine sau ceva, doar că... chiar nu știu, Jungkook. Până nu mi s-a spus, nu mi-am dat seama că am slăbit atât de mult... acum realizez câte zile la rând nu am mâncat nimic și e mai ciudat, pentru că nu am făcut asta intenționat... Poate e din cauza locului de muncă? Poate spun acum că nu realizez ce am făcut, dar o parte din subconștientul meu o face? Poate acea parte este ceea ce m-a făcut să fac asta?" spune cu o voce tremurândă, simțindu-și ochii grei, iar Jungkook doar se uita îngrijorat la el.

      "Taehyungㅡ"

      "Sunt stresat, okay. Poate din cauza asta. Nu știu cum am ajuns așa, nu știu de ce am ajuns așa și mai ales nu știu cum să scap de asta." a oftat acesta cu ochii roșii, mii de lacrimi umezindu-i obrajii. "Nu îmi pasă ce cred ceilalți despre mine... dar îmi pasă de ceea ce cred eu despre mine, Jungkook, iar ceea ce cred eu despre mine nu e de bine." s-a confesat blondul, ducându-și mâna tremurândă la ochi. Jungkook a rămas fără cuvinte, așa că doar l-a tras pe acesta în brațele sale.

         "Taehyung, îmi pare rău..."

      "Nu, Jungkook, mie îmi pare. Nu crede ceea ce ți-am scris atunci, chiar nu știu ce era cu mine... Sunt doar un mare fraier care știe să te rănească."

      "Tae, nu e așa!" a strigat nervos șatenul, cu lacrimi în ochi. Taehyung se uita confuz la el, în timp ce acesta încerca să se liniștească.

      "Uite, Tae, cu toții avem frici. Cu toții urâm ceva la noi. Cu toții iubim ceva la noi, chiar dacă nu recunoaștem. Iar tu nu ești fraier. Okay, da, îmi e frică de tatăl meu și nu numai din cauza lucrurilor pe care mi le-a făcut, cel mai tare îmi e frică de faptul că o să mă ia de lângă tine. De aia nu vreau să-l văd și să discut cu el. Nu doar de frica față de el, ci de frica de a te pierde." a răspuns acesta bâlbâit, ștergându-și din când în când lacrimile.

      "D-De ce te-ar lua?"

      "P-Pentru că i-a promis mamei că va "repara" lucrurile între noi, dar eu nu vreau asta. Nu-l mai pot numii tată, nu mai pot... Și sin er, el e cea mai mică problemă din viața mea."

      "Ce vrei să spui?" întrebă serios blondul, începând să-l mângâie ușor pe șaten.

      "Haide, Taehyung, doar uită-te la mine. Încă țin la visul prostesc din copilărie de a ajunge polițist, deși nu sunt deloc bun pentru asta. Okay, toată lumea spune că aș arăta bine în costum de polițist, dar meseria aceasta nu înseamnă doar o ținută! Și la naiba cu little space-ul acesta și cu toate fricile mele și cuㅡ"

      Blondul nu a mai rezistat și și-a lipit buzele de ale șatenului pentru a-l calma.

      "Jungkook, poți face asta. În regulă, iubitule? Eu am încredere în tine, știu că vei fi cel mai bun polițist, iar little space-ul? Știu că atunci când trebuie să fii băiat mare, tu ești băiat mare, ca și acum. Vezi? Doar tu nu vezi asta."

      "Și tu, Taehyung. Ești perfect așa cum ești, pentru că ești tu... Nu ar trebui să pierzi kilograme și să te îmbolnăvește doar din cauza fricilor tale."

      "Atunci hai să ne ajutăm reciproc, Jungkook. Eu te ajut cu fricile tale, iar tu cu ale mele.".

      "Atunci să o facem."