WHY AM I ALONE?

75

      "Jin, ai de gând să-mi spui ceva?"

      "Am fugit de la spital când am auzit că tipul cu injecția a venit."

      Brunetul chicotește, luând o gură din cafeaua pe care o comandase.

      Aceștia s-au întâlnit în curtea spitalului unde Seokjin lucra. Se pare că Jackson s-a chinuit toată ziua să-l găsească pe acesta, deoarece nu a mai răspuns la mesaje, și din cauză că doarea să discute cu el, l-a căutat în fiecare spital.

      "Eu tot nu pot să cred că ai făcut asta." spune aceasta frustrat, luând o bucată mică din plăcinta cu fructe de pădure pe care o comandase.

      "Că te-am căutat în fiecare spital? Păi, nici mie, dar chiar voiam să discutăm."

      "Dar ți-ai pierdut ziua degeaba... Despre ce vrei să vorbim?" întreabă curios, terminând de mâncat.

      "Despre tine." răspunde acesta serios.

      "Ah, nu avem nimic de discutat atunci." spune acesta râzând, încercând să plece, însă Jackson îl prinde de încheietură fix când trece pe lângă el.

      Jin îl privea curios, însă Jackson părea nervos și îngrijorat în același timp.

      Șatenul a oftat, așezându-se supărat, înapoi la masă.

      "Haide. Spune ce ai de spus." spune aceasta frustrat.

      Brunetul doar a râs la acțiunea copilăroasă a celui mai mare și l-a luat de mână, făcându-l pe Seokjin să se uite atent la el.

      "Știu că e o perioadă grea, Jinnie... Dar dacă îi ignori pe toți, te vei simții mai prost. Și știu că ești trist și nu ai chef de nimeni... dar măcar, nu mă ignora pe mine." spune acesta ușor, mângâindu-i mâna.

      "N-Nu î-înțeleg..." răspunde șatenul, privindu-l confuz.

      "Jin... tu nu te iubești... nu?"

      Și atât i-a mai trebuit lui Jin, căci lacrimile puseseră stăpânire pe el.

※

      "H-Hyung, n-nuㅡ"

      Alt geamăt l-a întrerupt pe acesta, până când s-a enervat și ridicat de pe pat.

      "Jimin?"

      "Scuze... doar că nu mă simt în stare de asta azi." oftează cel mic, puându-și mâinile în cap.

      Brunetul oftează și el, ducându-se în spatele blondului, sărutându-i ușor gâtul.

      "Înțeleg, nu e nimic." răspunde acesta, trăgându-l în brațele sale.

      "Hyung, trebuie să plec." spune Jimin, uitându-se în ochii săi.

      "Poftim? Din nou?" întreabă confuz Yoongi. "Măcar spune-mi unde mergi."

      "Mă... întâlnesc cu un prieten." spune acesta nesigur, Yoongi devenind mai curios.

      "Cu un prieten? Serios, de aia nu vrei să o facem? Îți alegi prietenul în locul iubitului?"

      "Hyung, nu e adevărat! L-am refuzat de multe ori ca să stau cu tine..." spune acesta supărat, ridicându-se în pat.

      "În regulă, în regulă... Cu cine mergi?"

      "Cu... Taemin." continuă, căutându-și niște haine cu care să se schimbe.

      "Taemin? Nu am mai auzit de el."

      "E un prieten mai vechi."

ㅡ

      "Jungkook?"

      Anxietatea pusese din nou stăpânire când auzii vocea răgușită a tatălui său. Nu putea face asta.

      Șatenul s-a ascuns în spatele iubitului său, făcându-l pe tatăl său să ofteze. La ce se aștepta? După câte i-a făcut... nici nu-l învinovățește.

      "Jungkook!" strigă fratele său la el, însă tatăl său i-a făcut semn să tacă.

      "E greu, Junghyun... lasă-l." a spus acesta, așezându-și mâna pe piciorul fiului său. "Tu trebuie să fii... Taehyung? Așa-i?" a întrebat bărbatul curios.

      "Da... eu sunt." spune acesta confuz.

      "Am auzit câteva lucruri despre tine de la Junghyun. Mă bucur că ai grijă de Jungkook." a răspuns acesta, tușind pe urmă.

      Jungkook s-a uitat confuz la tatăl său, ca mai apoi să se uite la tatăl său. S-a dat din spatele blondului, luându-l de mână. Poate putea să facă asta.

      Acesta a făcut pași micuți până la locul de lângă tatăl său, simțindu-și palmele umede.

      Bărbatul a zâmbit trist. Măcar a încercat. Și-a așezat ușor mâna pe capul micuțului, ciufulindu-i ușor părul, făcându-l pe acesta să tresară la contact.

      "Știu că... îți este frică de mine... și că probabil mă urăști, dar îți promit că nu voi mai face nimic rău." a început acesta, retrăgându-și mâna. "Și știu că ce am făcut este de neiertat... dar mă bucur că încerci."

      Jungkook a oftat adânc, simțindu-și corpul cum tremura ușor. Încă îi era frică, dar ce avea să facă?

      "Jungkook?"

      "D-Da?"

      "Știu că încă îți dorești să devii polițist... iar eu te-am împiedicat. Dar, fiule, chiar poți face asta. Și știu că vei fi cel mai bun." a spus acesta zâmbind, ridicându-se de pe locul său.

      Și-a puat haina pe el, apoi s-a apropiat de Taehyung, așezându-și mâna pe umărul său.

      "Nu-l rănii, ai grijă de el, te rog."

      Și cu un ultim salut, acesta a plecat, lăsându-i pe toți foarte confuzi.

a/n:
s-ar putea sau nu s-ar putea să scriu un horror & text au

nu cred că vă interesează oricum, dar am zis măcar să știți :^)