WHY AM I ALONE?

94

    Jin a ieșit din salon, cu inima încă sfâșiată. Acesta a expirat zgomotos, plecând de lângă salon. Singura scenă din capul său se repeta la nesfârșit, și asta doar îl întrista mai tare.

    Haewon era trează, dar nu putea să se miște. În schimb, Namjoon era inconștient, și asta o speria. Plângea încă de la întâmplarea accidentului, Namjoon a fost grav rănit, iar gândul că s-ar putea să piardă sarcina, doar o făcea să plângă mai tare.

    Aceasta a fost dusă în altă sală de operație, luându-și la revedere în gând de la Namjoon. Aceasta folosea toată forța pe care o mai avea să rămână trează, însă devenea din ce în ce mai greu.

    "Nu-ți face griji, te vom salva." îi șoptește Seokjin, aceasta recunoscându-l imediat.

    Bruneta a început să plângă mai tare la auzirea cuvintelor șatenului, dând isteric din cap în semn negativ.

    "N-N-nu m-mă salva-va pe m-mi-mine..." spune aceasta printre plânsete, luându-l pe Jin de mână. "Vreau să-să trăiască co-copilul..." spune aceasta printr-o suflare, simțind cum totul în jurul ei devine negru. "Și-Și ai grijă... Joon."

    Iar Jin i-a îndeplinit ultima dorință.

ㅡ

    Jimin intrase grăbit în apartamentul iubitului său, iar acesta se afla lângă bradul pe care amândoi îl decoraseră cu câteva zile în urmă. Blondul știa că ceva nu e în regulă, numai când îi văzuse expresia tristă a lui Yoongi.

    "Hyung?"

    "Ia un loc, te rog." îi spune acesta, fără să se uite la el, făcăndu-i semn spre locul din fața sa.

    Jimin s-a încruntat ușor și s-a apropiat de el, așezându-se în fața sa. Yoongi s-a întors spre el, privindu-l trist. Cel mare l-a luat de mână apoi s-a uitat atent în ochii săi.

    "Jimin, vreau... vreau să fii sincer cu mine. Te rog." îi spune acesta calm, străgându-l ușor de mână.

    "Hyung, despre ce naiba vorbești, mereu sunㅡ" începe acesta nervos, însă este tăiat de vorbele lui Yoongi.

    "Te rog."

    Blondul era și mai confuz și puțin speriat. Nu știa ce se întâmplă, dar știa că nu e de bine.

    "C-Ce s-a întâmplat?" întreabă curios, uitându-se la Yoongi.

    "Ce e Taemin pentru tine?" întreabă direct, fără reținere, făcându-l pe blond și mai confuz.

    "Poftim? Hyung, e d-doar un p-prieten..." răspunde acesta nesigur, făcându-l pe Yoongi să se încrunte.

    "Jimin. Te-am rugat să fii sincer. De ce mă minți?" întreabă frustrat brunetul, începând să se enerveze ușor, însă știa că dacă va urla la cel mic, nu va rezolva nimic.

    Pe de altă parte, blondul deja începuse să lăcrimeze. A luat o gura mare de aer, încercând să se liniștească.

    "E... Taemin e..." începe acesta, încă nesigur pe sine.

    "Ce e, Jimin?" întreabă din nou, începând să-și piardă calmul.

    "Nu cred că-ți pot spune încă... Nu sunt încă pregătit... Hyunㅡ" a început acesta, însă s-a oprit când l-a văzut pe Yoongi ridicându-se.

    "Îmi pare rău... dar eu nu mai pot continua așa, Jimin. Cred că e mai bine dacă luăm o pauză."

ㅡ

    Namjoon a tresărit ușor când a auzit ușa de la salon deschizându-se. Fix când aproape adormise, se găsise cineva să-l trezească. Se pregătea să-l ignore pănă și-a dat seama că era Seokjin cu un bebeluș în brațe.

    Namjoon se uita puțin confuz, văzându-l pe Jin cu lacrimi în ochi, și doar atunci a realizatㅡ

    "E-E copilul m-meu?" întreabă emoționat, întinzându-și brațele. Șatenul a râs ușor la reacția celui mic, așezându-se cu grijă lângă Namjoon, punându-i nou-născutul în brațe cu grijă.

    Bebelușul s-a cuibărit în brațele tatălui său, adormind la loc, lăsându-i pe cei doi adulți să-l admire. Seokjin și-a ridicat ușor privire, dând de Namjoon care se abținea din greu să nu plângă. Cel mare și-a pus mâna pe umărul lui, făcându-l pe blond să se uite la el.

    "Î-Îmi pare r-rău... pentru p-pierderea ta... dar felicitări, ești tătic." spune acesta, încercând să nu-l facă să se simtă prost.

    "Nu voi fi un tată bun, Jin..." spune acesta începând să plângă, ducându-și ușor mâna stângă spre față, fără să-l deranjeze pe băiețel, ștergându-și lacrimile.

    "Namjoon, nu te subestimㅡ"

    "Nu sunt în stare s-să-l cresc singur... N-Nu pot ocupa și locul de tată și de mamă." explică cu lacrimi în ochi, încercând să se oprească din plâns. "Nici nu i-am iubit mama." mărturisește, punându-și mâna pe ochi, începând din nou să plângă.

    "N-Namjoon..." Seokjin îl ia de mână, făcându-l să se uite la el.

    "A fost vina mea... doar a mea. Aveam probleme la muncă și eram stresat, iar la petrecerea de la muncă... cu vreo două luni înainte să mă despart de tine... m-am... m-am culcat cu ea." spune acesta, uitându-se la bebeluș, care dormea cu buzele întredeschise. "Haewon... nu mi-a spus, dar am aflat eu până la urmă. Știa că eram împreună cu cineva... și a vrut să ascundă totul..."

    Seokjin a înghițit în sec, simțind cum și el va plânge imediat.

    "I-I-am spus că m-am despărțit de tine... și că voi avea grijă de copil. Dar tot a refuzat la început, până am convins-o. A fost prea bună cu mine, Jin, și acum nu mai e... și... și a murit neiubită."

    Seokjin l-a tras în brațele sale, lăsându-l pe cel mic să se descarce. Niciodata nu a mai fost atât de confuz.

    "Nu am încetat niciodată să te iubesc... mi-a fost atât de greu fără tine..." continuă acesta, ridicându-se, privindu-și fiul care dormea liniștit. "O să fiu un tată oribil. Nu mă voi descurca singur..."

    "Nu vei fi singur... mă ai pe mine."