WHY AM I ALONE?

90

      "Hyung... nu știu ce să spun." oftează Hoseok, privindu-l pe brunet. Nici acesta nu știa ce să facă sau ce să creadă. Situația asta l-a dat rău peste cap și nu mai putea gândii logic.

      "Dacă nu mă place în acel mod... de ce mai iese cu mine? Sau dacă acel Taemin nu e destul pentru el... de ce mă folosește și pe minㅡnici nu mai știu ce să spun." constată brunetul, punându-și mâinile în cap. O parte din el era sigur că nu era nimic între cei doi... dar o altă parte din el spunea opusul, iar la momentul actual, nu mai știa ce să creadă.

      "...în ultima perioadă... m-a ignorat, ducându-se la el..." mărturisește acesta, gândindu-se în continuare la situația sa. hoseok a murmurat ceva indescifrabil, Yoongi decizându-se să-l ignore.

      "Hyung... nici eu nu credeam asta prima data când mi-ai spus... dar când am auzit de Taemin... am început și eu să am îndoieli." îi explică Hoseok, uitându-se la brunet.

      Yoongi a decis să ignore aceste gânduri negative și i-a mulțumit lui Hoseok pentru că l-a ascultat. Și-a luat geaca apoi a plecat sper casă.

ㅡ

      Jungkook a intrat grăbit în spital, ignorând toate asistentele și asistenții din jurul său și până și doctorii care au încercat să vorbească cu el.

      Ajuns în fața salonului unde stătea fratele său, a bătut ușor la ușă, crezând că acesta doarme și nu voia să-l trezească. A așteptat câteva secunde, auzind câteva chicoteli și apoi s-a decis să intre, fără să facă mult zgomot.

      În salon era fratele său și lângă el, stând tot pe pat, era un asisten blond, care discutau ei știu ce și râdeau unul de altul. Jungkook s-a așezat pe patul liber din apropierea ușii, continuând să-i privească zâmbind.

      Junghyun arăta atât de fericit iar Jungkook nu-și putea dori mai mult în acest moment. Cum lui Junghyun îi era destul să-l vadă pe Jungkook fericit, la fel era și în cazul lui Jungkook, văzându-și fratele fericit.

      După aproape jumătate de oră, în timp ce Jungkook ațipise, cei doi l-au auzit sforăind și atunci și-au dat seama că acesta se afla aici de mai mult timp. Junghyun a chicotit și l-a tras pe Haneul de mânecă, făcându-l pe blond să se uite la el.

      "Pune o pătură peste el, înainte să pleci, te rog." îl roagă acesta, blondul aprobându-l.

      "Știi, Hyung... ești o persoană foarte puternică." îi mărturisește Haneul, după ce pune o pătură peste Jungkook.

      "Nu e adevărat... Nu sunt puternic, doar... doar accept ceea ce se întâmplă." spune acesta, privindu-l în ochi, dând de privirea tristă a lui Haneul.

      "Ba da, hyung... ești." începe acesta, așezându-se lângă el. "Doar că nu vrei să accepți... Ești atât de puternic încât mă sperii... dacă aș fi fost în locul tău, nici nu mi-aș amintii ce înseamnă să 'zâmbești', și tu o faci atât de ușor..." spune acesta cu admirație, primind în schimb doar câteva lacrimi fierbinți pe mâna sa rece.

      Haneul l-a tras în brațele sale pe Junghyun, lăsându-l să plângă. Nu avea altceva ce să facă altceva. Voia să-l îmbărbătească pe cel mare... dar amândoi știau că sfâșitul său se apropia prea repede.

      Mult prea repede.

a/n:
s o . . .
scuze că nu mai postez atât de des și pentru că nu mai sunt mesaje text atât de des, dar mă apropii de sfârșitul cărții ykㅡ
și sincer :( iubesc cartea asta prea mult și m-am atașat de ea super tare și chiar mă bucur că a ajuns la +40k de vizualizări și 11k de voturi
dintre toate cărțilele mele, scriind-o pe asta mă simt cel mai apreciată și, poate sună, idk, ridicol//prostesc//narcisistic, dar iubesc să mă simt apreciată
deci probabil nu mai postez atât de des doar pentru că sunt prea atașată de carte și nu vreau să o terminㅡ
plus că această lucrare m-a ajutat foarte mult să strâng urmăritori, deoarece am început-o în aprilie//mai și pe atunci aveam 500-600 de urmăritori și acum am ajuns la 800 și chiar mă mir și awh :(
idk poate acum v-ați și plictisit de ea, dar eu am ajuns să-mi apreciez munca mai tare scriind 'why am i alone?', și chiar dacă e prostesc, simt că după ce voi încheia, nimănui nu-i va mai păsa ;(
im sorry ;c