Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
CONVERSEAZĂ
ㅡ
"Hyung, nu mă simt deloc bine." mărturisește Jungkook, aruncându-și telefonul pe noptiera de lângă patul de spital, unde de obicei stătea fratele său.
Taehyung și-a lăsat și el mobilul lângă cel al iubitului său, apoi și-a așezat brațele pe umerii lui, înconjurându-i ușor gâtul, oferindu-i o îmbrățișare lungă.
"Știu puiule, e greu, dar nu trebuie să gândești negativ, în regulă?" a explicat blondul, întorcându-l cu fața spre el, sărutându-i scurt buzele. "Trebuie doar să spui că totul o să fie bine, lucrurile negative atrag alte lucruri negative."
Șatenul a dat ușor din cap ca mai apoi să-și ascundă fața în scobitura gâtului celui mai mare, lăsând lacrimi fierbinți să-i umezească cămașa florală a iubitului său. Taehyung a oftat ușor, străgându-l pe cel mic în brațe, așezându-se cu el pe patul gol din salon.
"Hey, hey, Kookie." i-a atras acesta atenția, așezându-și palemele mari pe obrajii roșiatici ai șatenului. "Uite, o să fie totul în regulă, eu sunt aici, Jin-hyung e aici, Jimin e aici, Hoseok-hyung e aici până și Yoongi-hyung e aici pentru tine. Nu ești singur, okay?" întreabă acesta șoptiind, sărutându-i nasul micuțului. Acesta doar râde, frecându-și ochii cu podul palmelor.
"Tae... știu asta. Doar că... Doar că îmi e frică... s-să-l pi-pierd..." începe acesta să explice, sfârșind să plângă mai tare. "D-De când m-mama și ta-tata au divorțat... J-Junghyun a fost sin-singurul care mereu mi-a fost aproape... cel... cel care a rămas familia mea, Tae, nu vreau să îl pierd."
Acum și Taehyung avea lacrimi în ochi, auzind povestea micuțului. Nici el nu a mai avut forța și doar și-a strâns iubitul mau tare în brațe, mângâindu-i ușor capul.
Taehyung știa prin ce trece și știa foarte bine.
"J-Jungkook... nu uita... t-tu nu ești singur. Eu mereu am fost singur." a spus acesta înghițind în sec, dând drumul mai multor lacrimi.
"H-Hyung?"
"Nu. Mereu am fost singur... până când am dat de tine." spune acesta, stergându-se cu mâneca stângă a cămășii, trăgându-și ușor nasul. S-a uitat câteva secunde către fereastră, apoi a izbucnit din nou în plâns.
"Hyung... spune-mi."
"Nici eu nu am dus o viață roz, okay. Am apărut din greșeala părinților mei, nu m-au vrut încă de când au aflat că mama e însărcinată... E-Erau prea tineri pentru un copil..." începe acesta ușor, continuând să-l mângâie ușor pe Jungkook, care la vedere lacrimilor iubitului său, nu putea să facă altceva decât să plângă și el.
"Bunica... Bunica a-a fost cea care i-a convins... s-să nu avorteze, apoi, după ce m-am născut... m-au abondonat ei." a explicat, oftând zgomotos la urmă. "Ea și bunicul... au fost singurii care... care m-au acceptat. Când eram în generală... nimeni nu mă plăcea, mereu am fost copilul acela care nu făcea nimic... apoi, când eram la liceu, am aflat că părinții mei nu s-au despărțit. Ba chiar s-au căsătorit și făcut un copil... A-Au venit ca să-l arate bunicilor... Și am dat ochi în ochi cu ei și... și nu m-au recunoscut. Nu am mai putit să suport și am plecat."
A continuat blondul să povestească, încet-încet, începând să se liniștească.
"Începusem să mă obișnuiesc... cu ideea că nimeni nu mă va accepta așa cum sunt. Până la urmă, bunicii m-au găsit aici. Și mi-a părut atât de rău că le-am făcut asta. Am plecat de lângă singurii oameni care... m-au acceptat, iar ei au continuat să mă caute."
"Taehyungㅡ"
"Asta s-a întâmplat la sfârșitul liceului. Atunci am aflat că am și o soră mai mică. Însă nu asta mă afectase cel mai tare... Cel mai tare m-a afectat momentul în care am văzut pe bunica... pe jos în fața picioarelor mele. De mică a avut probleme cu inima, dar niciodată nu se întâmplaseră asta. Din fericire... nu murise... însă m-am simțit atât de vinovat și de murdar din cauza acestor lucruri... Și așa am ajuns să mă angajez ca model. Ei nu acceptaseră nimic la început... dar până la urmă i-am convins să accepte... O lună mai târziu după accident... bunica a plecat și am rămas doar eu cu bunicul care nu a putut să-i accepte moarte... p-până când am ajuns din nou singur."
Blondul ia o gură mare de aer, expirând zgomotos, uitându-se zâmbind la iubitul său.
"T-Tae c-când s-a întâmplat asta?" întreabă nesigur Jungkook, luându-l de mână.
"Înainte cu două luni de când ne-am cunoscut pe Snapchat. Jungkook nu ai idee cât de speriat am fost... am crezut că nimeni nu mă va mai accepta vreodată... dar ai apărut tu..."
Șatenul sare pe el, strângându-l puternic în brațe. Taehyung s-a uitat câteva secunde în ochii șatenului, apoi l-a strâns din nou în brațele sale.
"Mereu m-am întrebat 'de ce sunt singur?'"
"Acum nu mai trebuie să te întrebi asta, acum mă ai pe mine, Hyung."
a/n: i'm just... soft. vreau iar să-mi schimb esteticul, dar idei pl și s-ar mai putea să scriu capitole de narațiune ? oricum nu-mi prea pasă, e cartea mea scriu ce vreau ffs
