WHY AM I ALONE?

- end ;

Jimin și-a șters ultima lacrimă rămasă de pe obrazul său înghețat în timp ce și-a împachetat ultimul lucru din apartament. Toate lucrurile sale se aflau fie în cutii de carton de toate mărimile sau vechi genți pe care le folosise cand s-a mutat aici.

Apartamentul odată viu colorat, plin de poze cu amintiri prețioase își pierduse toată splendoarea. Văzându-se într-un loc așa închis Jimin nu putea face nimic decât să lase alte lacrimi să i se prelingă pe obraji.

Singurul lucru care rămăsese neatins fusese bradul de Crăciun pe care îl decorase cu Yoongi. Și s-a decis să îl lase așa pentru că a fost ultimul lucru pe care cei doi îl făcuseră împreună. Era ultima amintire frumoasă și a decis să o lase aici.

Jimin și-a scos telefonul din buzunar imediat ce l-a simțit vibrând în buzunarul paltonului său. Acesta a expirat ușor relaxat când a văzut numărul mamei sale pe ecran, răspunzând imediat la apel.

"Am văzut că ne-ai sunat. Eram la masă." spune aceasta pe un ton ușor plictisit, făcându-l pe Jimin să zâmbească. Știa că ce avea să le spună acum îi va bucura mult.

"Este în regulă. Este tata cu tine? Mă poți pune pe difuzor?" întreabă acesta făcând câțiva pași către fereastră, privind orașul cum se umple de zăpadă.

"Dacă asta e ceea ce îți dorești..." spune aceasta, punându-și telefonul pe masă. "Ce este? Vrei să ne spui 'Crăciun Fericit!'? N-ai mai făcut asta de ceva timp, fiule." vocea puternică a tatălui său se aude, făcându-l pe Jimin să ofteze lung.

"De fapt, v-am sunat să vă anunț ceva..." începe acesta simțind cum capătă mai mult curaj în timp ce își făcea părinții să aștepte. "Ați avut dreptate. A fost doar o fază... Îmi pare rău că v-am dezamăgit."

Cuvintele acestea i-au făcut pe cei doi să se uite mirați unul la celălalt, dar apoi să zâmbească larg. De ușurare, mama acestuia a lăsat câteva lacrimi să-i scape, în timp ce tatăl lui simțea cum încrederea în fiul său se întoarce.

"Suntem foarte mândrii de tine, Jimin."

Jimin a chicotit ușor, trăgând draperiile. Acesta a stat câteva secunde fără să zică nimic, încât să-și poate auzii părinții bucurându-se.

"Vreau să mă întorc acasă." continuă acesta, făcându-și iar părinții să se bucure.

"Ești sigur, dragule? Știi ce înseamnă dacă te întorci, nu?"

"Evident." râde acesta. "E ceea ce-mi doresc acum." spune serios, uitându-se încă o dată în jurul apartamentului său. "Nu trebuie să vă faceți griji... Am totul planificat. Ne vedem în câteva zile." spune acesta luăndu-și la revedere de la părinții săi.

Jimin s-a uitat atent la telefonul său, zâmbind ușor. Alt lucru plin de amintiri. S-a decis să lase un ultim mesaj, căci până la urmă, nu voia să fie găsit.

Hoseok
+82 26 6927 XXXX

îmi pare rău. te rog spune-le și celorlalți.
mi-a părut bine și  vă rog nu mă căutați.
însă este timpul să merg mai departe. vă
rog, aveți grijă. renunț la lucrurile din a-
partament, le puteți vinde ș împărții ba-
nii. nu mai am nevoie de ele. te rog, vino
până aici mâine ca să golești locul. poți
și să-l vinzi dacă vrei. de pisica mea să nu
ai grijă, a rămas cu el. sunt sigur că va avea
grijă de el, poate mai bine ca mine. îmi este
greu să fac asta, dar este ceva ce trebuie fă-
cut. o să îmi lipsiți mult, dar am nevoie de
acest lucru. m-am sărurat să mă simt așa.
rămas bun :)

Imediat ce Jimin s-a asigurat că a trimis mesajul, a intrat în setări, dându-i telefonului restart din fabrică. L-a lăsat pe o cutie, la vedere, împreună cu încărcătorul. A luat în mână doar câteva poze ce erau aruncate în pat și cheile, părăsind încăperea.