Umbrele trecutului nostru

Capitolul 11

Ușa de deschise brusc și, îmbrăcat în echipamentul de lucru, Daniel își făcu apariția, îngrijorat și trăgându-și sufletul după ce alergase din cauza veștii primite. Fața lui avea urme negre de funingine, ceea ce trăda faptul că alergase aici imediat ce stinsese vreun incendiu. Aduse cu el și mirosul de fum și ars care umplu salonul. Se apropie de pat și, cu privirea îngrijorată, se aplecă asupra lui Na Young.

- Ești bine? Unde te-ai rănit? Te-a văzut medicul? zise el, precipitat, dorindu-și să știe toate detaliile.

- Sunt bine, răspunse ea, zâmbindu-i, ușor amuzată de reacția lui ieșită din comun.

- Ce s-a întâmplat?

- Ăă, nimic foarte grav. Adică nu ceva care să te îngrijoreze, zise ea.

Daniel se relaxă și trecându-și mâna peste față, realiză că nu erau numai ei doi în salon. Grabit și îngrijorat cum intrase pe ușă, nu observase prezența lui Henry. Îl privi din cap până în picioare, o privire pe care numai bărbații puteau să și-o arunce unul altuia. Ochii i se îngustară când recunoscu uniforma și citi brigada din care făcea parte Henry.

- Agent special SWAT? întrebă el, direct, continuând să-l privească serios.

- Da, afirmă Henry. Numele meu este Henry Chang. V-am sunat mai devreme.

Daniel se întoarse către Na Young.

- La tine în salon este un agent SWAT, Na Young. Iar tu îmi spui că nu s-a întâmplat nimic care să mă îngrijoreze? spuse el, oarecum supărat.

- Haide, Daniel, știm amândoi că SWAT se ocupă de multe lucruri, nu doar de cele periculoase.

- Nu, Na Young, SWAT se ocupă cu lucruri în care tu nu ar trebui să fii implicată. Aștept răspuns.

- Ce răspuns? întrebă ea, ridicându-și privirea, nedumerită, spre el.

- În ce ai fost implicată?

Na Young tăcu. Daniel își pierdea răbdarea. Privirea lui zări, pe sub bluza de spital pe care ea o purta, o parte din pansamentul alb de pe umărul ei.

- S-a tras? îl întrebă pe Henry, care participase tăcut la schimbul de replici dintre ei.

- Da, răspunse el, simplu.

Daniel se sprijini de marginea patului, privind în jos și răsuflând zgomotos. Apoi, cu un calm ieșit din comun, aproape înfricoșător, comparat cu privirea și fața încruntată, zise:

- Pentru numele Domnului, puteți să spuneți de la un cap la altul ce s-a întâmplat? Chiar trebuie să trag fiecare vorbă cu cleștele?

Henry o privi pe Na Young care continua să tacă. Oare de ce refuza să îi spună ce se întâmplase și o dădea de colo-colo? Oare ar fi trebuit să intervină și să spună ceva, având în vedere că ea se afla aici din cauza lui?

- Eu am fost cel care a rănit-o, zise el, dintr-o dată.

Daniel își ridică ochii și își luă mâinile de pe marginea de metal a patului. Se îndreptă către el și se opri la câțiva centimetrii de Henry.

- Tu? Credeam că agenții speciali sunt antrenați pentru a proteja cetățenii unei țări, nu pentru a-i răni.

Reproșul lui, dur, îl atinse pe Henry, făcându-l să simtă că vrea să îi arate tipului din fața lui că se înșeală amarnic. Nu avea niciun drept să judece în lipsa detaliilor asupra incidentului din această după-amiază. Însă înainte de a zice ceva, Na Young se răsti:

- Daniel, înțelegi totul greșit. Dacă nu făcea el asta, lucrurile ar fi luat-o razna.

Daniel își întoarse privirea spre ea, așteptând să continue:

- Din dorința mea de a avea un articol incitant am urmărit un suspect care a tras cu arma la conferința de presă de azi și am sfârșit prin a fi ținută captivă pentru a-i împiedica pe agenți să tragă. El doar a tras pentru că suspectul începuse să se impacienteze foarte tare și ar fi putut face o greșeala din moment în moment.

Daniel nu mai spuse nimic. Doar privea vârful bocancilor lui murdari și din când în când îi mai arunca o privire lui Na Young.

- Oricum, din cauza mea va avea de suportat consecințe neplăcute, continuă ea, uitându-se la Henry.

Daniel își ridică și el privirea spre Henry. Na Young continuă.

- A tras fără să aștepte semnalul comandantului.

- Ce? Ai tras fără să aștepți comanda? întrebă, nevenindu-i să creadă, Daniel. Tu probabil că îți urăști meseria și nu știai cum să scapi? râse el.

- Daniel! Poți să te oprești, te rog? strigă Na Young.

Cei doi se întoarseră către ea, luați prin surprindere. Na Young îl privi pe Daniel.

- Puteai măcar să treci să te speli înainte de a speria lumea pe drumul tău până aici.

Daniel se privi, ridicându-și mâinile și privindu-și palmele. Uniforma lui galben-maronie era pătată de urme mari de funingine și se simțea mirosul de ars. Se îndreptă către baia din salon, iar după puțin timp, se auzi apa curgând. Na Young se întoarse către Henry.

- Îmi cer iertare pentru comportamentul lui. Se îngrijorează prea mult uneori.

- Este în regulă, răspunse acesta. Dacă nu mai pot ajuta cu nimic, mă voi retrage.

Na Young încuviință, în timp ce îl privea ultima dată. Era un agent bine făcut, care probabil suportase serii de exerciții dure, menite să îl facă invincibil, să poată lupta cu orice și cu oricine, care trăise în condiții minime și grele. Avea părul brunet și ochii negri, iar câteva mici cute îi apăruse în jurul ochiului stâng. Iar asta, cu siguranță, se datora faptului că petrecuse ore în șir de antrenamente cu arma în mână, trăgând la țintă.

- Sper să te recuperezi repede, zise el, întrerupându-i șirul gândurilor.

Apoi, se întoarse și ieși pe ușa salonului.