Umbrele trecutului nostru

Prolog

Henry se privi din nou în oglinda vestiarului său din secția de poliție. Își încheie ultimul nasture de la uniformă și își puse șapca pe cap, îndesându-și părul sub ea. Inspiră adânc și se întoarse pentru a-și strânge hainele de pe bancă și le așeză pe cele două umerașe.

Ușa se trânti de perete și Yoon, colegul său din academie și prietenul cel mai apropiat, își făcu apariția, îmbrăcat în blugi și cu un tricou alb lălâu atârnându-i pe trupul slab, dar bine făcut, rezultate ale anilor lungi de antrenamente stricte.

- Henry, omule, ce rapid ești! zise, aruncându-și geanta de pe umăr jos și luându-și uniforma din vestiar.

- Pe unde ai umblat?

- Pe ici pe colo. Nimic care să merite povestit. Doar mi-am făcut puțin curaj pentru ceea ce urmează.

- Curaj? râse Henry.

- Râzi? Omule, tu cred că încă nu ești prezent în realitate. Știi în ce intrăm?

- Normal. Nu e ca și cum nu mi-am sacrificat ultimii 8 ani în serviciul poliției.

- Și ce e mai rău tocmai urmează, continuă Yoon, aruncându-și tricoul în dulap și dezlegându-și teneșii. Iar tu râzi.

- Yoon, nu asta e ceea ce ți-ai dorit dintotdeauna? întrebă Henry, apropiindu-se de fereastră și sprijinindu-se de ea, urmărindu-și prietenul.

Acesta râse.

- Ba da. Dar acum, că mă aflu la mai puțin de o oră de asta, am început să mă întreb dacă chiar sunt atât de neînfricat cum am crezut până acum.

- Yoon, fii bărbat! Amintește-ți motivul pentru care ai venit aici! Suntem aici pentru a proteja țara.

Yoon se opri și îl privi pe Henry.

- Să protejăm țara, zici?

- Da.

- Și pe noi cine ne protejează, amice?

Întrebarea plutea între cei doi, niciunul neputând să răspundă. Henry își mută privirea pe clădirile care se vedeau la orizont prin fereastra deschisă. Claxoanele și zarva mașinilor continua să se audă, chiar dacă nu era ora de vârf în Seul. Yoon dăduse glas unei frământări care îl bântuia de multă vreme. Știa că face ce trebuie, știa că face ce îi place, dar cel mai important pentru el era faptul că făcea ceea ce l-ar fi făcut mândru pe tatăl lui. Se întreba cum l-ar privi tatăl lui dacă ar fi aici. Care ar fi acele sfaturi pe care i le-ar da înainte să intre în cea mai periculoasă echipă a poliției coreene? Sau i-ar spune să nu o facă? Pentru că, probabil, ar sfârși ca el? Tatăl lui nu a avut pe nimeni care să îl protejeze atunci. A fost singur. Buddha eșuase în a-l proteja, deși tatăl lui se ruga înainte de fiecare misiune. Iar acum? Cine îi va proteja pe ei?

Henry se întoarse și se îndreptă către ușă. Apoi, se opri, și fără să se uite la Yoon, îi zise:

- Poate Dumnezeu.

Apoi, lăsă ușa să se închidă în urma lui, și porni de-a lungul holului spre sala unde urmau să fie promovați ca agenți pentru misiuni speciale. Viața lor de aici înainte depindea de cât de periculoase urmau să fie misiunile în care mergeau.

Henry păși dincolo de pragul sălii și acceptă că, de azi, el e agent în Divizia 1 SWAT. Și cea mai periculoasă parte a vieții lui abia începea.