Umbrele trecutului nostru

Capitolul 4

- Dezgustător, își zise, ca pentru sine, Henry, în timp ce privea chiuveta plină de vase. Cea care trebuie să se ocupe de ele nu își făcuse încă apariția. Strângând cănile de pe masă, se apropie de chiuvetă și dădu drumul la apă pentru a înmuia teancul de farfurii și tacâmuri. Iseul? strigă el.

Fata își făcu apariția la câteva secunde după, vizibil deranjată că fusese întreruptă din ceea ce făcea. Lăsându-și capul într-o parte, își privi fratele.

- Dacă ai văzut că nu a venit mama, de ce nu ai spălat vasele?

Ea nu schiță nimic. Doar continua să îl privească, puțin mai crispată decât înainte. El se simți vinovat că îi atrăsese atenția asupra acestui lucru și încercă să explice.

- Nu îți reproșez. Voiam doar să îți spun că nu e în regulă ... adică, ai crescut acum. E ceva ce trebuie să știi să faci, zise el, în timp ce freca o farfurie plină de grăsime.

Ea își dădu ochii peste cap și dispăru în camera ei. Henry se sprijini cu mâinile de marginea chiuvetei și inspiră adânc. Apa continua să curgă. Ce o să se facă cu ea? Poate că greșise fiind prea potector cu ea? Ar fi trebuit să o lase să înfrunte realitatea așa cum e ea? Dar ce rost avea să mai regrete acum lucruri pe care nu le mai putea schimba? Ce avea de făcut? Primul pas era să o învețe pe Iseul să se descurce singură. Chiar dacă era o fată diferită dintr-un anumit punct de vedere, asta nu o scutea de faptul că trebuia să înfrunte la un moment dat viața reală. Pentru că era îndeajuns de mare să își poarte singură de grijă. Fusese greșeala lui că purtase totul pe umerii lui, crezând că asta o va face să uite de toate celalte lipsuri. Și era momentul să își îndrepte greșeala.

...............................................

Iseul privea absentă caietul de exerciții pe care îl avea deschis în fața ei, când auzi ușa de casă deschizându-se cu zgomot și trântindu-se la loc, apoi o pereche de pantofi cu toc fură aruncați pe podea. Se întorsese mama lor, după ce nu venise acasă două zile. Nu nimerise prea bine, având în vedere că Henry era acolo. Se apropie de ușă pentru a asculta și o întredeschise pentru a putea vedea ce se întâmplă.

Mama lor, Baek Hee, avea părul în dezordine și machiajul i se întinsese puțin. Nu părea nici prea stabilă pe picioarele ei. Probabil că se oprise pe la vreun bar pe drumul de întoarcere. Nu îl observă pe Henry până ce acesta nu opri apa și lăsă farfuria să cadă în chiuvetă. El se întoarse și o privi din cap până în picioare cu fața lui serioasă, dură, pe care nu o afișase niciodată când era cu ea. Fratele ei nu era un tip dur nici pe departe, dar de fiecare dată când venea vorba de mama lor, el se schimba.

- Oh! Henry! Fiul meu... rosti ea, trântindu-se pe un scaun și chinuindu-se să stea dreaptă. Nu te-am văzut de atât de multă vreme! continuă, privindu-l distrasă.

- Unde ai fost?

- Ah, am plecat să iau puțin aer. Simțeam că mă sufoc în spațiul ăsta!

- Ai plecat să iei puțin aer? Timp de două zile? rosti el, ridicând tonul.

Iseul rămase uimită. De unde știa Henry că mama lor era plecată de două zile? Nu îi spusese asta. Continuă să îi privească.

- Ah, fiule, ce-i cu tine? Ești destul de mare ca să nu îți mai port eu de grijă, așa că ce este în neregulă cu faptul că plec pentru două zile?

- Mamă! zise el, pierzându-și răbdarea. Aici nu e vorba de mine. E vorba de Iseul! Iseul are nevoie de tine, dar nu îți pasă. Ea suferă mai mult ca tine.