Umbrele trecutului nostru

Capitolul 3

- Kang Daniel! strigă Na Young apărând în fața garajului unde erau parcate mașinile de pompieri și făcându-i cu mâna unui tip care tocmai coborâse din mașină.

- Tu din nou? râse acesta, îndreptându-se către interiorul garajului. Nu îți ofer nimic picant azi, domnișoară jurnalist!

Na Young veni către el și își puse mâna în jurul umerilor lui.

- Aish, miroși ca un grătar! zise ea, îndepărtându-se de el, ținându-se de nas.

- Te așteptai la altceva? răspunse el, scoțându-și casca și ciufulindu-și părul. Sunt un om al flăcărilor.

Na Young îl privi, strângând din buze, dezaprobatoare.

- Poți spune doar că ești pompier. Ar fi mai simplu. În loc să te avânți să explici prin metafore și să faci lumea să înțeleagă că ești piroman, continuă ea, în timp ce intră după el, în secția 4 a Districtului 1 de pompieri.

- Whatever! Deci?

- Deci ce?

- Cărui motiv datorez această oportunitate de a te vedea? zise, aruncându-și haina într-un cuier și pregătindu-se să își scoată tricoul.

- Păi, astăzi am avut o misiune de teren extrem de plictisitoare. Și mă gândeam că ... Hei, tu ai de gând să te dezbraci în fața mea? zise ea, simțind că roșește.

- Având în vedere că ai avut curajul să intri într-o secție de pompieri plină de bărbați, mă gândeam că ți-ai asumat riscul, râse el, tachinând-o.

- Devii pe zi ce trece tot mai nesuferit, se plânse ea, întorcându-se cu spatele.

- Deci, te gândeai că...?

- Ce spuneam? Aa, da! Mă gândeam că poate ai ceva șocant de povestit. Știi tu, munca unui pompier este plină de provocări, trebuie să intre într-o casă în flăcări, în care grindele și tavanul începe să cadă, în care probabil există un bebeluș de care părinții au uitat în fuga lor disperată de a se salva, sau vreo bunicuță care a leșinat de la fumul inhalat sau vreu coleg pompier care a trebuit să se urce până la etajul 9 pentru a salva o liceeancă de la suicid, sau poate chiar...

- Respiră, zise el, punându-i o mână pe umăr și oprind-o din „cuvântare". Nu am nimic de acest gen. Nu azi, cel puțin. Și știi că am și eu niște reguli pe care trebuie să le respect.

Daniel își schimbase hainele, iar acum își strângea echipamentul murdar pentru a-l lăsa la spălătorie. Își deschise vestiarul și își aruncă acolo bocancii și alte câteva lucruri de prin geantă. Na Young veni în spatele lui și îl dădu la o parte, exclamând uimită, în timp ce îi studia ușa vestiarului:

- Ai poze cu noi doi la tine în vestiar?

Daniel închise ușa, râzând ca să nu arate că se simțea de-a dreptul penibil.

- Hei, Kang Daniel, ce-i cu tine? Parcă ai fi un liceean. Sau poate...???

Privirea ei era întrebătoare și amuzată în același timp. Daniel, cu toată statura lui de pompier, părea puțin încurcat, dar își reveni rapid, ascunzând tot ceea ce era de ascuns și devenind stăpân pe sine.

- Sau poate ce...?

- Poate că mă placi în secret? rosti ea, ridicându-și sprânceana.

- Ce? râse el, apropiindu-se de fața ei și determinând-o să se dea câțiva pași în spate. Nu am auzit bine. Poți repeta?

Na Young clipi rapid și înghiți în sec.

- Nimic. Nu am zis nimic, răspunse, întorcându-și capul într-o parte.

- Ciudat, părea că ai zis ceva.

Daniel ajunse la ușă.

- Hei, nu vii? De ce ai rămas blocată acolo?

Na Young se grăbi către el și ieșiră amândoi în aerul rece al serii. Toamna își făcea simțită prezența prin ploile prea dese și frigul de seară care te determina să te grăbești spre casă pentru a bea ceva cald. Iar diminețile veneau odată cu bruma de pe frunze, iar copacii arătau sinistru dezgoliți de frunze. El se apropie de ea.

- Ți-am spus că în perioada asta a anului trebuie să ai grijă să te îmbraci bine? zise el, punându-i gluga în cap. Dar nu mă asculți deloc. Nu te voi vizita la spital.

Ea nu spuse nimic. Daniel era prietenul ei cel mai bun. Fusese partenerul ei de tâmpenii din liceu și cel care știa întreg istoricul familiei ei, cel în fața căruia putuse să plângă pentru nota mică, cel care o asculta ore întregi delirând despre personajele sau poveștile pe care și le crease. Daniel fusese acolo când îi era greu și în zilele bune. Brusc, deveni emoționată, amintindu-și de toate momentele lor împreună.

- Cred că el ar fi semănat cu tine, zise ea, făcându-l pe Daniel să se întoarcă. Apoi, își șterse fugitiv ceva ce s-ar fi transformat într-o lacrimă. Să mergem. Simt că mor de foame!