Super Nova - Pauză

Cap. 29

"— Gura celor neprihăniți grăiește înțelepciune și glasul său v-a declara judecata! Binecuvântat e omul care îndură tentația, căci odată ce a fost dovedit, ar trebuii să primească cununa vieții!" repet pentru a patra oară fraza, însă nu o puteam înțelege deloc.

În prima noapte petrecută în haită, avusesem o grămadă de vise în care niște voci ciudate îmi spuneau fraze asemănătoare cu cea spusă acum câteva secunde în urmă. Singura de care îmi mai aduceam aminte.

— Sam, poate e o coincidență! intervenii Farrlay, făcându-se comodă în patul meu.

Reflectând la cele zise de Farrlay, e posibil să aibă dreptate. Poate a fost doar o coincidență.

Oftând, m-am așezat lângă aceasta, privind pierdută spre geamul întredeschis când, un set de tropăieli urmat de o o duzină de voci își făcură prezența în camera mea, cei cinci crai stând unul lângă altul, analizându-mă din cap până în picioare.

— Ați venit! exclamă fericită Farrlay, ridicându-se totodată de lângă mine.

— Iadul ne-a trimis înapoi! zise Carrys, așezându-se lângă mine. Ce mai faci, prințesă? întrebă acesta, punându-și un braț după umerii mei.

— Încerc să trăiesc! zic în glumă, acesta ciufulindu-mi părul.

Sharrllon se așeză și el lângă mine, luându-mi una dintre plete între degete.

— Nu ai de gând să ieși oleacă? întrebă acesta, trăgându-mă mai tare de șuviță, făcându-mă să chițăi de durere.

— Dacă mă tragi de păr, cu siguranță nu o să mai ies din casă! zic nervoasă, trăgându-mi firele de păr de la el din mână.

Punându-mă mai comodă între așternuturi, am încercat să ațipesc oleacă, însă de unde atâta bucurie.

Marttin împreună cu Grrays au început să râdă și să facă glume proaste pe seama lui Maddok, ce stătea pe pervazul ferestrei, uitându-se după fetele servitorilor, fluierându-le și zicându-le cuvinte indecente.

Sharrllon începu să mormăie înjurături de toate felurile, toate fiind îndreptate spre Farrlay, ce începu să-i facă masaj cu pumnii.

Carrys era singurul care stătea liniștit lângă mine, parcă vrând și el să adoarmă, însă de unde atâta bucurie.

După un timp ușa camerei se deschise, pe ea intrând Darko urmat de aproape de Cattalaya.

Fata avea privirea în pământ, de parcă înfăptuise ceva foarte grav.

Darko analiză camera și pe cei aflați în ea cu o încruntătură zdravănă, până ce-și fixă privirea asupra mea.

Cuta dintre sprâncene dispăru, iar un zâmbet debia sesizabil își făcu apariția în colțul gurii sale senzuale.

Oftând, m-am ridicat în șezut, observând că Farrlay împreună cu băieții pleacă din cameră, înafară de Darko și Cattalaya.

Acesta se întoarse spre brunetă, zicând autoritar:

— Ai ceva să îi spui, Cattalaya?

Bruneta oftă, ridicându-și privirea asupra mea. Șocul ce l-am avut când i-am văzut fața vânătă și rănită, m-a făcut să-mi pun mâinile la gură.

— Dumnezeule! zic stupefiată, în momentul când m-am apropiat de ea.

Arăta îngrozitor.

Am încercat să îi ating cu degetul pometul stâng care era cât de cât nevătămat, însă aceasta se dădu instinctiv în spate, acoperindu-și fața speriată.

Un junghi de durere îmi acapară întregul piept când am văzut-o în ce hal era.

— Cine i-a făcut asta și în primul rând de ce? întreb stupefiată.

— Și-a meritat-o! zise Darko autoritar, acest lucru făcându-mă să mă încrunt.

— Nu cred că a făcut ceva atât de rău încât a fost pedepsită așa! zic pe același ton.

— Te-a lovit! îmi mârâii acesta în față.

— Nu a știut cine sunt, incompetentule! țip nervoasă, fiind deja sătulă de argumentele lui fără rost.

Am prins-o pe Cattalaya de umăr, ghidând-o să meargă spre pat, însă aceasta se ferea de mine de fiecare dată.

Oftând, mi-am pus mâinile pe ale ei, trăgându-le de pe chipul său desfigurat.

Mi-am presat o palmă de obrazul său, observând cum aceasta tresării la contactul mâinii mele reci cu obrazul ei fierbinte.

— Hai să-ți aducem fața asta frumoasă la loc! îi zic în șoaptă, trăgând-o între așternuturi.

Așezându-mă în fața ei, mi-am lipit palmele de obrajii săi răniți, aduncându-mi forța vitală pentru ai regenera celulele distruse.

Simțeam cum energia îmi pătrunde în trup din ce în ce mai tare, firele de electricitate începând să curgă prin brațe până pe obrajii Cattalayei, ce începeau să se regenereze.

Închizându-mi ochii, am lăsat energia vitală să-și facă datoria, după câteva minute simțind că tot procesul se terminase.

Ridicându-mi privirea, am putut observa chipul Cattalayei așa cum era înainte, alb, curat, plin de viață și de o frumusețe de neimaginat, însă ceea ce îmi atrase cel mai mult privirea la ea, era frica ce i se citea în ochi.

Întorcându-mi atenția asupra lui Darko, acesta se uita la mine mai mult decât uimit.

— S-a întâmplat ceva? îi întreb neutră, simțind cum o ușoară durere îmi acaparează gâtul.

Cattalaya se ridică de lângă mine cu viteză, luând oglinda de pe noptieră, înmânându-mi-o.

— Uită-te! îmi ceru aceasta.

Încruntându-mă, am ridicat oglinda în dreptul feței mele, uimirea cuprinzându-mă direct.

Părul îmi era împrăștiat în toate direcțiile, pielea îmi era translucidă, iar ochii...

Ochii îmi erau atât de luminoși și aveau o formă atât de ciudată, încât mă făcu să țip înspăimântată și să scap oglinda din mână.

Arătam...

Dezastruos...

Icnind, am încercat să mă ridic de pe pat, vrând să fug în baie, însă o amețeală cruntă urmată de o greață oribilă îmi invadară întreg organismul, acest lucru făcându-mă să-mi pierd echilibrul.

Mai avem doar câțiva centimetri până a face cunoștință cu parchetul și așchiile de la oglindă, însă brațele puternice a lui Darko îmi capturaseră talia, trăgându-mă din nou în picioare.

Totul în jurul meu se învârtea, iar vâjâitul din urechi nu mă lăsa să aud deloc vorbele lui Darko sau țipetele de ajutor a Cattalayei, dar...

De unde știam eu ce vorbeau ei, dacă nici nu puteam auzii?

Ce se mai întâmplă cu mine de data asta?