Super Nova - Pauză

Cap. 20

Toți cei ce se aflau în cameră muțiseră de spaimă, mai ales cei din Sacro-Mon.

În viața lor nu îl văzuseră pe Alphaul lor să converseze în acest mod cu o lupoaică.

Zora avea ochii măriți de uimire, uitându-se când la Alpha, când la mine ce stăteam nepăsătoare în fața regelui ei.

Cu mișcări încete și exacte, m-am apropiat de Sin, zicând încă cu amuzament în glas:

- Știi? În vis nu am avut timp să schimbăm câteva vorbe!

Sin îmi rânji drăcește, zicând:

- Visul ăla nu a fost degeaba, draga mea lună! A fost ca să te pregătească pentru acest moment!

- Chiar așa, iubitule?

Toți cei din cameră erau stupefiați la cele spuse de noi doi.

- Iubitule? Ce se întâmplă? De ce i-ai spus ei "lună"? începu să turuie Zora.

Sin își îndreptă fulgerător privirea sa de gheață spre ea, zicând pe un ton glaciar:

- Nu sunt iubitul tău, Zora Maisttrom! Îți sunt Alphă! Ar trebuii să-ți fie foarte rușine pentru cele zise către sufletul tău pereche și pentru asta vei pleca cu el și îți vei întemeia o familie!

- Ce? Nu poți face asta! Ești scrântit la cap?

La auzul vorbelor Zorei, Sin îi acoperii fața cu palma dreaptă, fata căzând ca secerată la pământ inconștientă.

Loki se repezi la ea, încercând să o trezească, dar era în zadar.

- Ce i-ai făcut? țipă acesta panicat.

Sin nu-i băgă în seamă cuvintele, îndreptându-se spre mine.

Cu o mișcare iute a mâinii, acesta mă prinse de talie, lipindu-mă de pieptul lui extraordinar de fierbinte.

Fierbinte...ca a lui Edem...

- I-am șters memoria! zise Sin într-un sfârșit. Când o să se trezească o să-și aducă aminte totul, înafară de cele petrecute de azi dimineață și până acum. O poți lua la tine în haită, e dreptul tău și nu-ți fă griji în legătură cu comportamentul ei agresiv de acum câteva minute. O băbăciune i-a băgat doar prostii în cap de dimineață și de asta s-a comportat așa de absurd.

Loki îl privea pe Sin cu administrație, nevenindu-i să creadă ceea ce spunea acesta.

Cu o mișcare ușoară din cap, acesta o luă pe Zora în brațe, plecând din imensa sufragerie, așa făcând și restul, tata fiind ultimul care părăsi încăperea, privindu-mă cu milă.

Cu mișcări încete și fine, Sin își lipii palmele de obrajii mei, privindu-mă atent în ochi, culoarea ochilor săi transformându-se într-un violet închis, de parcă ar vrea să îmi amintesc ceva.

- Ochii lui Edem...sunt de fapt ai tăi... alabastru și mov...

Sin îmi zâmbi pasional, zicând în așa fel încât să aud doar eu:

- Tot visul ăla a fost o premoniție. Tot ce ai văzut acum și tot ce ai comparat până acum sunt mici lucrușoare din vis.

- Dar de ce? îl întreb cu vocea stinsă.

- Totul a fost pentru a te aduce la mine, luna mea prețioasă! Toată povestea pe care ai visat-o, a fost o plăsmuire a imaginației mele. Pot controla vise, dar și să le creez. Puteam să îți apar în vis de prima dată și să te anunț că sufletul tău pereche e mai aproape decât crezi, însă când am văzut câte gânduri ai despre așa-zisul tău "suflet pereche" m-am gândit să-ți îndeplinesc fantezia, însă trebuia să se termine la un moment dat. Moartea celor dragi a fost cel mai bun motiv ca să îți transmit că totul se terminase și ca tu să revii cu picioarele pe pământ.