Momente efemere

Capitolul 3

Oricât de mult aș vrea să merg direct acolo și să îmi închei socotelile cu ei, nu o pot face fără un plan bine stabilit. Vreau să fiu sigură că ce am de gând să fac va reuși și nu mă voi trezi din nou doborâtă.

—Zora, sper că nu te vei arunca cu capul înainte, spune Raul fix lucrul la care mă gândeam și nu știu cum găsesc puterea, dar îi zâmbesc strâmb și mă ridic de pe canapea mergând în camera mea după care revin înapoi cu rapiditate.

Mă privește întrebător și își dă seama repede ce am făcut pentru că ochii lui rămân blocați pe mâna mea stângă unde acum stau așezate inelul de logodnă și verigheta. Sub privirea lui le simt mai grele decât sunt cu adevărat și le-aș da jos dacă nu aș știi că altfel nu voi putea duce planul la bun sfârșit. Acum că Elliot a făcut acea declarație cu siguranță presa va reuși să afle unde sunt.

—Abia aștept să termin cu tot și să le arunc în mare, spun încet și îl văd cum își ridică capul privindu-mă.

—Îmi aduci aminte de prima dată când te-am văzut, îmi spune zâmbind nostalgic, și atunci le purtai, iar apoi le-ai dat jos și nu le-ai mai pus, continuă și își mută privirea de pe mâna mea, iar eu mă așez pe canapea.

Și dintr-o dată în minte îmi vine discuția de azi-dimineață când el mi-a spus că și el a trecut prin ceva și nimeni nu a fost acolo. Împinsă de curiozitate îmi fac curaj să îl întreb la ce s-a referit.

—Raul, știu că nu e momentul, și poate nu e corect că fac lucrul ăsta, dar la ce te-ai referit azi dimineață? întrebarea mea îl ia prin surprindere căci rămâne înțepenit și regret că am pus întrebarea când ochii lui se întorc spre mine.

—Zora, numele meu rostit cu o notă de avertizare mă face să bat în retragere, dar sunt surprinsă când îl aud oftând puternic și începe să vorbească. Am avut o perioadă grea, eram în facultate și mă apucasem de prostii, vorbește calm și nu pot să mi-l imaginez pe Raul diferit de cel care e acum, una peste alta aveam și o iubită pe care ai mei nu voiau să o accepte, și asta a dus la diferite certuri. În fine nu am fost mereu cine sunt și Dumnezeu îmi e martor, că pe ea am iubit-o, mărturisește trist. Când a întâlnit pe altcineva mi-a lăsat un bilet și a plecat, am aflat câteva luni mai târziu că bărbatul ăla a omorât-o când a prins-o cu altcineva, spune și mă înfior la auzul cuvintelor.

—Ce fel de prostii? întreb și clar asta a fost o idee proastă pentru că văd imediat focul din privirea lui cum mă arde și acum chiar am călcat pe bec. Eu mi-am povestit viața atunci din propria inițiativă, nimeni nu mă obligase. În schimb eu doresc să aflu lucruri de la el pe care poate nu e dispus să mi le spună.

—Mă drogam, îmi spune sec și icnesc surprinsă când aud. Nu pot să cred asta, mi se pare ireal faptul că Raul s-a drogat vreodată, dar se pare că ăsta e adevărul. Mi-am găsit puterea de a realiza că e greșit și m-am internat într-o clinică, continuă pe un ton egal și se vede că e afectat de ceea ce îmi povestește.

Nu aș fi crezut că asta se ascunde în spatele zâmbetului său. Raul tot timpul a părut omul echilibrat, dar până la urmă toți avem secrete.

—Zora, continuă când vede că nu zic nimic, ți-am spus lucrurile astea pentru că am încredere în tine și ești prietena mea, am rupt legătura cu toți prietenii din perioada aia, iar cei de acum habar nu au despre lucrurile astea, încheie și zâmbesc înțelegătoare. Mă prind repede de ce insinuează, nu vrea ca nimeni să afle despre acea perioadă a vieții lui.

—Stai liniștit nimeni nu va afla nimic, îl asigur și când văd că zâmbește simt că mi-am primit prietenul înapoi, iar asta mă bucură nespus de mult. Acum ce ar fi să îți zic la ce m-am gândit? îl întreb și aprobă curios. Am nevoie ca tu să cumperi niște acțiuni de la firma pe care unchiul meu o conduce, eu le voi plăti, dar vreau să fie numele tău pentru că altfel nu mi le-ar vinde niciodată, cuvintele mele îl fac să își arcuiască o sprânceană.

—Lasă-mă să ghicesc, iar eu ți le voi da ție, îmi ghicește gândurile, iar eu dau amuzată din cap.

—Apoi depun actele de divorț pe motiv de adulter, nu va avea nicio dovadă împotriva mea pentru că nu l-am înșelat niciodată, în timp ce eu am pozele făcute de presă și declarația sa, continui să îi spun planul și privirea apreciativă pe care mi-o aruncă mă face să devin mai încrezătoare în ceea ce fac.

—Ce s-a întâmplat cu Zora cea impulsivă? întreabă râzând și mă strâmb. În altă ordine de idei planul e destul de bun cât să funcționeze, cuvintele lui mă liniștesc.

—Zora cea impulsivă a început să fie influențată de tine, domnule matur, spun supărată.

—Mă bucur că am reușit să fac asta, îl aud cum spune mândru, dar îl iau în brațe înainte să mai zică altceva.

Îi datorez multe, prea multe. A fost lângă mine deși era un necunoscut atunci. Mi-a fost prieten, tată, frate și tot ceea ce am avut nevoie. Pun asta pe seama faptului că e mai mare cu opt ani decât mine, dar știu că nu ăsta a fost motivul. Omul ăsta merită tot ce e mai bun în viață și atunci când își va găsi o femeie să îl merite mă voi bucura nespus de mult.

—Ce ai mai făcut cu Adela? aleg să schimb subiectul și să aflu ce se mai întâmplă cu viața lui.

—E bună, dar pe termen scurt, mormăie și bea din paharul pe care îl are în față, femeia aia are o gură prea mare și o voce prea pițigăiată, cuvintele lui mă fac să râd zdravăn.

—La tine toate-s bune pe termen scurt, să te văd când o să găsești una bună pe termen lung, îi arunc cuvintele și își mijește ochii spre mine.

—Când o să găsești și tu pe unul de Doamne ajută, mi-o trântește și zâmbetul lui se schimbă într-un rânjet.

Deci așa jucăm? Foarte bine, în schimbul unui răspuns îi ridic mâna stângă și i-o flutur prin față. Se pare că nu îi convine pentru că mi-o prinde și o lasă în jos.

—Te-aș crede dacă ai vrea să te împaci cu Elliot, dar așa nici gând, mă asigură în modul lui obișnuit.

—Poate mă împac cu el, nu se știe, tu ai zis că sunt impulsivă, i-o trântesc din nou și privirea crispată pe care mi-o aruncă îmi alungă amuzamentul, iar ochii lui dintr-o dată își schimbă culoarea.

—Nu ai fi așa fraieră și acum trebuie să plec, îmi spune și înainte să mă dezmeticesc și să îl opresc iese pe ușă ca o furtună și văd cum pleacă cu viteză din fața blocului meu.

La naiba nu trebuia să spun lucrul ăla serios, doar am vrut să fac o glumă.