Momente efemere

Capitolul 10

Raul ajunse dimineață la birou, dar fu surprins să nu o găsească pe Zora acolo, totuși se gândi că poate o să vină puțin mai târziu. Încercă să o sune, însă avea telefonul închis așa că renunță. Când o chemă pe secretară la el să întrebe ce era urgent de rezolvat aceasta intră temătoare în birou.

Știa că ei bine dacă Zora era mai indulgentă, lucrul acesta nu se aplica și la Raul.

—Eveline, te rog să îmi spui ce e de rezolvat pentru astăzi și când a rămas întâlnirea cu Aleser, vorbi bărbatul destul de încordat pentru că nu putea da de Zora și când văzu că fata se albește mai ceva ca peretele era convins că ceva se întâmplase.

—Domnule eu îmi cer scuze, am încurcat data, trebuia să vă vedeți ieri cu dânsul, doar că am uitat, încercă să se scuze, dar Raul se schimbă imediat la față.

—Cum adică ieri Eveline? aproape urlă la ea, dar se abținu. Eu ieri nu am fost la birou și asta înseamnă că am pierdut contractul, vorbi dur și fata se făcu din ce în ce mai mică.

—A fost domnișoara Zora la întâlnire și contractul a fost semnat ieri, spuse cu o voce destul de subțire și Raul îngheță.

Știa că Zora nu cunoștea proiectul aproape deloc pentru că fusese responsabilitatea lui, iar problema cea mai mare era că  unele notații fuseseră scrise în arabă.

—Cum adică Zora? întrebă cu un calm înghețat și așteptă un răspuns. Eveline de ce nu m-ai anunțat ieri când ai văzut că ai încurcat datele? întrebă și fata îl privi timidă.

—V-am sunat, dar nu ați răspuns așa că am mers la domnișoara Zora și s-a oferit dânsa să meargă la întâlnire.

La dracu se gândi Raul, dacă reușise să semneze contractul cu Aleser înseamnă că se descurcase pentru că își cunoștea prietenul destul de bine și dacă lucrurile nu erau perfecte contractul nu ar fi fost semnat. Nu putea să nu se simtă mândru de ea, dar în același timp se hotărî să îl sune pe Aleser și să vorbească cu el.

—Bine Eveline acum lasă-mă singur, aproape am pierdut un contract din cauza ta, să nu se mai repete, tonul pe care a zis-o nu a fost unul răstit, dar calmul lui o sperie pe fată mai mult decât dacă ar fi țipat.

Formă numărul lui Aleser și așteptă ca acesta să îi răspundă.

—Salut Raul, ce mai faci prietene? vocea lui Aleser se auzi de partea cealaltă a firului puternică.

—Salut prietene, sunt la birou, îmi cer scuze pentru ieri dacă nu ar fi fost urgent, aș fi fost acolo, spuse și așteptă să vadă ce îi va răspunde Aleser.

—Raul nu îți face griji a venit Zora și dacă nu aș fi știut că tu te ocupi de proiect aș fi zis că ea l-a făcut în întregime, s-a descurcat perfect chiar și la notațiile tale în arabă, spuse bărbatul râzând și Raul se abținu să nu înjure.

—E o femeie deșteaptă și foarte bună în ceea ce face, confirmă și Raul la rândul lui. Au fost nelămuriri sau ceva ce nu a fost în regulă? întrebă după câteva momente.

—Nu, totul a fost extrem de limpede și nici nu mă așteptam la neclarități când vine vorba de tine prietene, știu deja cum lucrezi, cuvintele lui Aleser aduseră un zâmbet pe buzele lui Raul.

—Mă bucur să aud asta, atunci poate ne vedem și noi zilele astea să sărbătorim că oricum nu ne-am mai văzut de ceva timp, sugeră Raul și râsul prietenului său se auzi din nou de cealaltă parte.

—Cu siguranță, dar sper că va veni și Zora, din câte am văzut e tot ce ți-ai putea dori de la o femeie, deșteaptă frumoasă și cu maniere, să nu uit că veni vorba de ea se simte mai bine pentru că ieri era foarte palidă, ultimele cuvinte ale lui Aleser îi aduseră nelămuriri lui Raul.

—Da, aprobă Raul amuzat, e frumoasă, deșteaptă, cu maniere și căsătorită prietene, o cunosc nu și-ar înșela soțul sub nicio formă, nu e genul ăla de femeie, încheie și auzi oftatul lui Aleser pe fundal.

Exact cum credea, Zora îi picase cu tronc prietenului său lucru care nu prea îi conveni mai ales că își cunoștea prietenul prea bine, sau mai bine spus pur și simplu nu voia să o vadă pe Zora cu cineva.

—Nu știu dacă e în regulă am sunat-o mai devreme și nu a răspuns, iar la birou încă nu a ajuns, spuse Raul și o presimțire nu prea bună începea să îi încolțească în suflet. Spera doar să nu fi pățit ceva.

—Înțeleg atunci mai ne auzim prietene să stabilim și noi o zi, încheie Aleser și Raul îl asigură că îl va suna înapoi.

Câteva ore mai târziu Raul deja nu mai avea stare Zora nu răspundea la telefon și la birou încă nu venise, trecuse de ora prânzului și nervii lui începeau să se slăbească.

Ieși din birou și se îndreptă spre locul unde Eveline stătea la birou.

—Eveline, ieri Zora nu s-a simțit bine? întrebă și așteptă un răspuns din partea femeii care îl privea cu ochii mari.

—Da, răspunse femeia aproape șoptit, era foarte palidă și probabil o durea ceva, dar s-a încăpățânat să se ocupe de tot ce a rămas de rezolvat și a plecat aseară foarte târziu, continuă ceva mai tare și Raul de data asta se simți vinovat, el se simțise bine ieri, deși nu dorise pentru că nu considera că sunt împreună, petrecuse ziua în compania Adelei și avusese o noapte destul de incendiară.

—Eveline anulează orice întâlnire de astăzi nu contează cât de urgentă e, trebuie să plec, spuse în grabă și se repezi în birou de unde își luă haina și telefonul după care se grăbi să ajungă cât mai repede acasă la Zora.

Ajunse în fața apartamentului și scoase cheia pe care Zora i-o dăduse în caz de urgență, după care o învârti în broască și deschise ușa. Era liniște și nu se simțea nicio mișcare înăuntru astfel că se gândi că nu e acasă, dar se hotărî să verifice și dormitorul.

Zora era ghemuită în pat și tremura mai rău decât varga, se repezi să ajungă lângă ea, dar când o atinse se sperie, întreaga piele îi era roșie și ardea mai ceva ca focul, nu încercă să o trezească pentru că nu ar fi reușit la cât de rău se simțea. O ridică în brațe încet și se înjură în gând imediat ce o auzi cum scâncește.

—Te rog eu rază de soare rezistă până ajungem la spital, imediat ajungem, continua și nici nu își dăduse seama că plânge până ce lacrimile lui nu îi căzură femeii pe obraji.

O așeză pe canapeaua din spate a mașinii și se asigură că stă cât de cât confortabil după care porni grăbit spre spital. Ajunse repede și o lăsă în grija medicilor în timp ce se așeză pe un scaun din sala de așteptare și începu să se roage ca ea să fie bine.

Era speriat nu voia să recunoască, dar era extrem de speriat, Zora nu era deloc în regulă.

După aproximativ două ore în care își făcuse tot felul de scenarii medicul ieși din camera unde o dusese și chipul acestuia nu prevestea nimic bun.

—Ce s-a întâmplat? întrebă speriat Raul și privi medicul cum oftează. Cum se simte?

—Nu știu cu ce să încep, recunoscu doctorul, știți cumva dacă a avut vreo răceală mai puternică în ultimul timp?

—În urmă cu vreo două luni a fost răcită, dar nu foarte puternic, răspunse Raul și așteptă să vadă ce va zice medicul, cu siguranță o răceală nu ar fi putut cauza așa ceva.

—Cum mă așteptam, acea răceală a provocat o meningită destul de urâtă, de aici și febra puternică și probabil durerile puternice de cap pe care le-a avut, continuă doctorul și Raul simți cum ceva l-a lovit în moalele capului.

—Este în regulă? întrebă temător și așteptă un răspuns.

—Încă nu pot spune asta, este bine că a fost descoperită relativ repede, dar tot rămâne în stare critică până ce vom vedea cum răspunde tratamentului, cuvintele doctorului îi provocară un fior rece pe șira spinării.

Era vina lui, dacă ieri ar fi fost la birou nu s-ar fi ajuns aici pentru că și-ar fi dat seama că ceva nu e în regulă.