Momente efemere

Capitolul 8

Era deja luni seara și nu știam când trecuse timpul, la părinți lui Raul reușisem să mai mă destind și să mă simt iubită ca într-o familie, lucru nou pentru că la mine în familie rareori simțisem asta.

Sunt scoasă din gândurile mele când ușa de la birou se deschide și văd cum își face apariția Adela cu geanta pe umăr, și mă întreb ce naiba caută la mine în birou, și de ce secretara nu m-a anunțat.

—Bună, vreau să vorbesc cu tine, mi se adresează aproape arogantă și cuvintele ei mă fac să o privesc cruciș. Ce o mai vrea și femeia asta?

—Spune, te rog cu ce te pot ajuta? o întreb amabilă și îi fac semn să se așeze pe scaunul din fața biroului, și o privesc încercând să îmi dau seama ce intenții are. Rochia mulată și scurtă arată mai mult decât indecent, părul negru creț și rujul roșu mai ceva decât focul completează aspectul femeii ce stă în fața mea.

—Știu că ești prietenă cu Raul și aș vrea să te rog să nu te mai afișezi cu el pentru că noi suntem împreună și nu vreau ca asta să îți afecteze reputația nici ție, dar nici nouă, cuvintele ei mă lovesc în față mai ceva ca un tren de mare viteză, nu pot să cred ce îmi zice femeia asta.

O privesc așteptând să spună că e o glumă, dar nu o face și în momentul ăla încerc să îmi dau seama dacă nu cumva are dreptate. Încerc să nu las să se vadă ce simt și îi zâmbesc cât de credibil pot și știu că o să mă urăsc după ce voi spune următoarele cuvinte.

—Draga mea, eu m-am afișat cu Raul în calitate de parteneră de afaceri pentru că țin să te anunț că sunt căsătorită și îmi iubesc soțul, spun cât de calmă și convingătoare pot după care ridic mâna stângă pe care stăteau așezate inelul de logodnă și verigheta.

Și  acum pare că i-a căzut cerul în cap când a auzit pentru că o văd că aprobă cam pierdută și tace. Nu se aștepta la asta, probabil se aștepta să reacționez cu totul altfel, din păcate pentru ea nu sunt genul care să se certe.

—Am înțeles, scuze că am insinuat altceva, aud cum rostește imediat încercând să se scuze și în alte circumstanțe aș fi crezut, dar după felul în care a spus-o nu o pot să o cred. Voiam să te întreb dacă mă ajuți să îi fac o surpriză lui Raul pentru că mâine facem două luni de când suntem împreună.

M-am blocat, o privesc și m-am blocat, iar acum sunt două variante fie ei chiar sunt împreună și Raul nu mi-a spus nimic, fie femeia asta crede că are o relație deși ei nu sunt împreună și sinceră să fiu mai bine îl întreb pe Raul.

—Ce surpriză vrei să îi faci? o întreb și privirea ei o întâlnește pe a mea pentru câteva secunde. Obișnuiesc să privesc oamenii în ochi când vorbesc cu ei, dar aparent ea nu obișnuiește să facă asta pentru că îmi evită privirea imediat.

—Vreau să organizez o cină romantică și vreau să te rog să te asiguri că mâine nu va avea foarte multă treabă, pentru că vreau să ajungă la timp, îmi spune zâmbind și îi întorc zâmbetul.

—În regulă o să mă ocup eu de sarcinile lui mâine și îl voi convinge să stea acasă, o liniștesc și văd cum se luminează la față. Sper să nu regret ce voi face și sper asta din suflet.

În câteva minute rămân singură în birou și mă pierd din nou printre gândurile ce aparent reușesc să îmi distragă atenția de la tot ce se întâmplă în jurul meu. Oare chiar atât de mult m-am afișat cu Raul încât să iasă bârfe că ar fi ceva mai mult? E imposibil altfel s-ar fi creat un scandal monstru pentru că s-ar fi aflat și acasă. Nu mai vreau să mă gândesc la lucrurile astea, trebuie să îmi scot din cap prostiile.

Lăsând la o parte gândurile continui schița începută mai devreme și deși starea mea de spirit s-a schimbat odată cu venirea Adelei pare că reușesc să fac schița mult mai repede decât în mod normal pentru că peste jumătate de oră am pus-o la punct și mai urmează să o refac cu detaliile de rigoare.

Când îmi privesc ceasul de la mână observ că e ora șapte și realizez că trebuie să mai ajung și eu acasă astăzi așa că îmi strâng lucrurile nu înainte de a apela un număr de taxi, dacă Raul nu a venit până acum nu vreau să îl pun să mă ducă, o să îi las un mesaj explicându-i de ce ar fi mai bine să rămână mâine acasă.

Ies din birou grăbită fără să văd dacă este cineva în fața ușii și simt doar că mă izbesc cu putere de cineva și două brațe îmi cuprind mijlocul împiedicându-mă să fac contact cu solul în momentul în care mă balansez puternic, iar parfumul cunoscut îmi spune imediat cine e persoana care m-a prins: Raul.

—Unde te grăbești așa repede Zo? mă întreabă încet încă ținându-mă strâns și simt cum pielea îmi ia foc în locul în care el își ține palmele, la naiba. Ridic capul și sunt lovită de privirea lui care mă hipnotizează cu frumusețea ei.

—Mă așteaptă taxi-ul în față, răspund ca pentru mine și îl văd cum își arcuiește o sprânceană confuz.

—Nu mergi cu mine? întreabă contrariat, dar nici acum nu îmi dă drumul și situația asta devine al naibi de incomodă pentru mine căci cu siguranță o să mă înroșesc în scurt timp.

Încerc să ies de sub strânsoarea sa, dar se încăpățânează și nu îmi dă drumul.

—Era destul de târziu și am crezut că ai treabă și nu am vrut să te deranjez în plus nu ești șoferul meu, îi explic și văd cum mă privește de parcă mai mi-a crescut încă un cap.

—Zora e totul în regulă? Ai pățit ceva? mă întreabă și neg din cap fără să scot vreun cuvânt după care încerc din nou s ies de sub strânsoarea lui și reușesc. Ce se întâmplă cu tine de ce te porți ciudat? continuă să întrebe, și deja situația asta se complică și taxi-ul mă așteaptă.

—Nu mă port ciudat, Raul, dar sunt destul de mare încât să decid pentru mine și singură și așa am considerat că e în regulă, acum te rog să mă scuzi, dar trebuie să plec, spun și mă întorc să plec.

Nu apuc să fac doi pași că îmi simt mâna prinsă și rămân pe loc.

—Nu știu ce se întâmplă cu tine, dar o să aflu chiar dacă nu îmi vei spune, vorbește dur după care îmi dă drumul și plec fără să mai întorc capul spre el.

În taxi, mă hotărăsc să îi dau un mesaj și până la urmă chiar o fac.

"Hei Raul, îmi pare rău pentru cum m-am comportat nu știu ce se întâmplă cu mine...Ofrandă de pace, mâine poți să îți iei o zi liberă mă ocup eu de toate problemele. :)" Am apăsat pe trimitere și am așteptat, dar nu pentru mult timp pentru că imediat am primit și răspunsul.

"Chiar voiam să te rog dacă te poți ocupa tu mâine, am niște treabă și mi-ar fi de mare ajutor dacă aș rămâne acasă." Răspunsul m-a surprins, el niciodată nu vrea să stea acasă, încep din ce în ce mai mult să cred că  Adela are dreptate și ei sunt împreună. Nu am nicio problemă cu asta, dar mă deranjează faptul că nu are curajul să îmi și spună.

"În regulă noapte bună :)" e mesajul pe care mai îl trimit după care îmi închid telefonul.

Ajung acasă după încă vreo 10 minute datorită traficului infernal și când deschid ușa mă cuprinde o senzație groaznică de singurătate, urăsc din ce în ce mai mult să fiu singură între pereții ăștia. După un duș de câteva minute mă îmbrac în pijamalele mele pufoase și mă pun în pat adormind imediat.

A/N

Heii ce mai faceți? Așteptați sărbătorile?

Eu le aștept cu mare drag, mai ales că oficial de ieri am cam terminat cu perioada aia de stres maxim despre care vorbeam. Am reușit să trec încă întreagă peste tot și fără vreo cădere nervoasă. :)))) Acum o să reușesc să postez mai des și abia aștept.

Sper că vă place, nu știu foarte bine cum a ieșit, pentru că a trebuit să îl tot salvez și să îl rescriu pentru că se ștergea.

Vă pup și vă îmbrățișez! :* :*