Momente efemere

Capitolul 4

Imediat ce am intrat în birou știam că ziua de azi avea să fie una destul de obositoare. Nu doar schițele de care încă nu mă ocupasem erau cele care aveau să îmi ocupe timpul, dar și întâlnirile cu clienții din următoarele zile pe care trebuia să le respect dacă voiam să mă întorc în New York erau pe listă.

Mă așez liniștită la birou și încep să mă uit pe schițele care probabil secretara le așezase, iar ceva ciudat îmi atrage atenția. Recunosc repede schița care de altfel a fost prima făcută de mine și când o întorc observ numele scris pe ea, Raul Ekren.

Cu gândul că îl voi întreba mai târziu o pun deoparte și mă apuc de proiectele urgente. Apuc creionul cu mâna stângă și încep să trasez câteva detalii la schița unei case. Imediat ochii îmi fug de pe schiță pe mâna cu care țin creionul. Senzația dată de inelele pe care le port e atât de ciudată încât le-aș da jos în orice secundă dacă aș știi că nu e nevoie să le țin. Ca în fiecare dimineață Raul își face apariția în biroul meu și îmi așează în față un pahar cu cafea.

-Neața, îi spun cu un zâmbet micuț pe față și mă joc cu creionul din mână, lucru care mi-a devenit un tic. Mulțumesc pentru cafea, adaug și văd zâmbetul său lărgindu-se.

-Nu ai pentru ce să îmi mulțumești, asta e tradiția, răspunde și se așează mai comod pe scaunul din fața mea.

Imediat îmi aduc aminte de schiță, așa că o scot și i-o întind iar el o ia nedumerit. Imediat ce îi aruncă o privire își mărește ochii și eu îmi arcuiesc o sprânceană curioasă.

-Știu că e prima ta schiță de când ai venit aici și am păstrat-o, îmi explică calm după ce așează schița din nou pe birou, dar ceva din atitudinea lui îmi spune că nu e tot adevărul. Oricum decid să o las baltă și șă abandonez subiectul.

-M-a sunat mama ta dimineață, îi spun după câteva secunde, voia să vadă ce mai faci pentru că tu nu răspunzi aparent, îi spun ironică și el doar pufnește.

-Trebuia să le fac o vizită, de care nu am mai avut timp, îmi spune și mai că vreau să îl bat.

Îi cunoscusem părinții la o petrecere de Crăciun și pot spune că oamenii ăia îmi intraseră la suflet și îi admiram. Se iubesc și sunt cele mai calde persoane pe care le cunosc. Au trecut peste diferențe și își iubesc copii mai mult ca orice. Mama lui deși la prima vedere pare o femeie rece și strictă, e o persoană înțelegătoare care știe să dea cele mai bune sfaturi.

-Raul nu ești un copil, mă limitez la a-i zice, și chiar și așa tu te comporți ca unul, îmi continui fraza înainte să protesteze, și încep din nou să mă joc cu creionul din mână.

Înainte să mai zic ceva văd aud cum cineva ciocăne la ușă și mă văd nevoită să îi spun să intre. Secretara apare din spatele ușii și înaintează timidă spre locul unde eu și Raul stăm. O văd că se blochează când îl vede și sunt scoasă din sărite când observ că și-a înghițit toate cuvintele.

-Sara s-a întâmplat ceva? întreb cât de amabilă pot și o văd cum abia atunci pare că e conștientă de ceea ce a făcut pentru că se înroșește în obraji.

-Mă scuzați, domnule Ekren vă caută cineva la telefon, se adresează lui Raul și îl văd pe Raul cum se ridică de pe scaun și își ia cafeaua, dar și schița mea.

-Ne vedem la prânz să îți povestesc ceva, îmi spune și se întoarce spre ieșire cu secretara pe urmele lui.

***

Privesc meniul din fața mea și până la urmă reușesc să mă hotărăsc ce să comand. Raul s-a hotărât mai repede și acum doar așteaptă ca și eu să decid ce vreau să mănânc.