Jimin îşi scărpina capul, încercând să pună produsele alimentare de care avea nevoie de pe lista de cumpărături.
"Lapte, verificat. Unt, verificat. Ouă, verificat. Gem..." Se uită în jur pe rafturi. "Unde e gemul?"
A trecut la un vânzător aleatoriu, el a întrebat, "Scuză-mă, unde este gemul?"
Agentul de vânzări, a cărui nume scris pe ecuson era 'Namjoon', ridică din umeri.
"Îmi pare rău nu avem gemuri."
"Oh." Dezamăgit, Jimin se îndepărtă. Cu capul aplecat, fără să-şi dea seama unde mergea, îşi păstra un picior în faţă, gândindu-se la o lună fără gemul lui preţios.
Adică până când-
"Ow!"
Jimin s-a ciocnit de cineva, străinul dându-se cu un pas în spate, iar el făcând cunoştinţă cu podeaua supermarketului. Într-o uluire, şi-a ridicat privirea, iar ochii au căzut pe o formă închisă, care nu era vizibilă de lumina albă care strălucea pe tavan, chiar în spatele lui.
"Uită-te pe unde mergi, copile." Forma uşor schimbată, îl privea cu emoţii, ochii negri întunecaţi, pielea palidă, însoţită de părul dezordonat şi o jacketă bomber.
Jimin icni uşor.
Era el.
Era străinul.
Se ridică tremurând, apucând coşul de cumpărături într-o mână şi făcând paşi înapoi.
"S-scuze." Strigă el cu o voce mică.
Celălalt cu capul la pământ, a plecat îndepărtându-se de el în supărare. Jimin a fost confuz. Nu l-a recunoscut? Nu şi-a dat seama că el era cel căruia l-a bătut pe cap şi i-a spus 'aw'? Că Jimin a fost cel pe care la salvat de la un viol doar acum o săptămâna?
Pe moment, o senzaţie de sufocare l-a cuprins, Jimin s-a întors şi l-a apucat de mână, acesta se opri şi şi-a întors capul uşor ca să-l privească, irişii lui erau plini de mânie.
"A-aşteaptă." Jimin chiţăie, provocând şi mai multă iritaţie în ochii brunetului.
Smulgându-şi braţul înapoi, a şuierat. "Ce?"
Jimin înghiţi în sec şi se bâlbâi, "D-d-de c-ce m-m-...?"
Confuzia îi înlocuieşte furia, ridicând o sprânceană îl întreabă din nou, "Ce?"
Jimin a început să se joace cu tivul puloverului său, şi-a aplecat capul fiind sigur că reduce şansa de a avea un contact vizual.
"V-vreau să spun..." o roşeaţă asemenea unui trandafir îi apare pe obraji. "De ce... m-m-ai salvat? De ce ai făcut-o?"
Un suspin îi scăpase printre buze pe măsură ce brunetul se îndrepta încet spre el. Stătea atât de aproape, ochii lor fiind la o dinstanţă de câţiva centimetri unul de celălalt.
"Îmi intrebi acţiunile?" Întreabă el într-o octavă periculos de liniştită.
Jimin pălăvrăgi şi-şi scutură repede capul negând.
Acesta continuă să se uite la el, până când în cele din urmă se retrage şi oftă, trecând o mână prin păr, făcându-l şi mai dezordonat.
"Uite." Se întoarce spre Jimin, care s-a dat înapoi. "Sincer nu am nici o idee despre ce vorbeşti, şi nu-mi amintesc să te fi salvat sau altceva, aşa că orice am făcut a fost din cauză că eram beat."
Salutându-l leneş, acesta se întoarce pe călcâi şi îşi continuă drumul spre culoarul următor.
Jimin privea cum se îndepărta, s-a întors spre raft şi inima încă îi bătea repede. El a oftat uşurat, calmându-se înainte să-l vadă cineva în acea stare de panică.
Este atât de ciudat, Jimin gândi. Ciudat drăguţ.
***
"A-aşadar, întâlniți-l pe Taehyung, toată lumea."
'Toată lumea' înseamnă Jimin şi Hoseok. Îşi ridicau sprâncenele asupra lui Jungkook, cu un brunet în spatele lui.
Făcându-i cu ochiul cerându-i să nu-l facă să pară idiot, Jungkook s-a întors spre Taehyung.
"Aceştia sunt prietenii mei, Jimin şi Hoseok. Salută-i."
Hoseok a vorbit în cele din urmă.
"Hei, nu am spus nimic." Pufăie. Apoi, întorcându-se spre Taehyung.
"Salut." El exclamă.
Jimin pufni, încercând tot ce-i stă în putinţă pentru a face să sune ca o tuse. Recâştigându-şi postura, îl împinse pe Hoseok înapoi şi zâmbi la străin.
"Bună! Încântat să te cunosc." Îi întinse mâna.
Celălalt, cu o privire uimită, îi scutură mâna.
"... şi eu mă bucur să vă cunosc." El spune.
"Jungkook nu ne-a spus că te va aduce, aşa că iartă mizeria din casă. De obicei este destul de curat." Jimin continuă vesel.
"Nu, nu, este în regulă! Este total mişto. Îmi pare rău că te deranjez aşa."
Schimbând observaţii obişnuite, Jungkook îi şopteşte 'Jur pe Dumnezeu că dacă faci ceva jenant te omor' lui Jimin şi Hoseok.
"Prietenii tăi par drăguţi, babe." Jimin l-a auzit pe Taehyung şoptindu-i lui Jungkook şi a chicotit.
"Ah, cresc atât de repede." Hoseok a pus dramatic o mână pe piept şi a oftat.
Jimin îl împinse jucăuş, râzând, şi spuse "Tu eşti nebun, dă-i ceva intimitate."
***
"Gah, eşti prea bun la asta!" Jimin exclamă aruncându-şi braţele în aer în înfrângere, deoarece pe ecran apare 'GAME OVER' din nou.
Taehyung chicoti.
"Scuze." El zâmbi. "Dar cred că sunt."
Amândoi se înţelegeau bine, având în vedere că s-au cunoscut cu doar două ore în urmă. Dar, ca mulţi alţii, Jimin fusese mult prea drăgălaş şi prietenos ca să nu vorbeşti.
În prezent, se aflau în sufragerie jucându-se Call Of Duty: Black Ops 3 ( cu Jungkook plecat la baie, iar Hoseok pus pe fotoliu), Taehyung s-a simţit relaxat până la urmă, ca şi cum ar fi fost prieteni de ani de zile.
"Deci, spune-mi Taehyung." Jimin îl întreabă absent. "Ce faci când eşti liber?"
"Nu multe. Vreau să spun, lucrez la un magazin alimentar. Eram destul de singuratic când am început, dar mi-am făcut nişte prieteni imediat, aşa că da. Totul este mişto acum."
"Sună interesant." Jimin confirmă.
"Este! Namjoon este, de obicei, mai muncitor şi ne pune să lucrăm, dar eu şi Yoongi doar dăm cu piciorul înapoi şi ne relaxăm. Sunt foarte de treabă, o să vă întâlniţi cândva."
"Yaay! Mi-ar plăcea!" Jimin exclamă.
Ce copil, absolut. Taehyung gândi, zâmbind pentru el însuşi.
"Heeei. Ce faceţi, ce am ratat?"
Jungkook s-a întors. Când îl vede Jimin s-a ridicat în picioare.
"Scuze, dar trebuie să plec, sunt obosit. Voi doi ţineţi-vă companie."
Uitându-se pe furiş la Jungkook care şi-a rotit ochii, şi-a luat rămas bun.
Chiar înainte să plece, a strigat încet, "Şi nu uitaţi să folosiţi protecţia, bine?"
Când a auzit că Jungkook a început să se înece, Jimin a urcat repede scările.
CITEȘTI
fluffy | yoonmin
Fanfiction❝sunt dependent; de droguri, de crime și de tine. tu, în mod specific și modul în care emiți vibrații de vată de zahăr.❞ a yoonmin fanfiction fluff!au all rights reserved to the author ©helladick toate drepturile îi aparțin lui ©helladick traducer...