fluffy | yoonmin

Fluff [4]

Jimin îşi încleştă ochii. În felul acesta, nu ar trebui să vadă nimic, doar simţea, ceea ce a făcut să fie cam suportabil. Mulţi fiori îi cutremura pe toată lungimea coloanei vertebrale, o pereche de buze se lipi de glanda maxilarului, trasându-se spre gât. El a încetat să-i mai opună rezistenţă până acum, considerând că este complet inutil.

Cu toată sinceritatea, nu era sigur cât de mult ar mai putea continua să facă acest lucru.

Un geamăt de durere a scăpat printre buzele rozaliului, simţind o senzaţie bruscă de muscături de-a lungul claviculei.

Spre oroarea lui, a fost împins spre marginea patului, cu picioarele lui înăbuşind un centimetru de pe podea. Salteaua se înmoaie periculos pe ambele părţi ale picioarelor, probabil se înclină peste el.

El încă refuză să-şi deschidă ochii.

De ce mi se întâmplă acest lucru întotdeauna?

Randamentele mintale se învârteau în jurul creierului, ca o pereche de mâini, care îl forţau să se întoarcă.

Stop.

Simţea o răsuflare fierbinte care îi lovea gâtul.

Nu.

Palmele neplăcute, fragile, făcând un contact lent cu pielea-i goală.

Nu vreau să fac asta.

Tremurând în intensitate, nu departe de cutremurele pronunţate de teroare.

Opreşte-l.

A fost frica de fapt, ca întotdeauna, întotdeauna a fost aşa. Teama de a fi rănit de acei bastarzi beţi a fost punctul cheie în depăşirea tuturor frustrărilor şi dezgustului său de a-şi preda practic corpul în mod gratuit. El nu a avut niciodată plăcere în acest sau alt astfel de act, dar se pare că soarta avea un simţ crud al umorului; oferindu-i o irezistibilitate naturală, când tot ce dorea era o simplă dorinţă. El voia fericirea. Asta a fost, şi simplitatea a fost uluitoare, deoarece cineva cu un nivel de farmec atât de natural ar fi putut dori aşa ceva, orice dorea şi-ar fi dat-o pe o tavă de aur. Dar nu, era prea uşor, a presupus el.

Aşa cum a fost atunci când a mers spre ieşirea din bar aproximativ cincisprezece minute.

Nu fi aşa, haide, cum te descurci şi undeva mai puţin privat...

Ce a fost cu acel beţivan şi cu acea propoziţie?

De ce toţi spun asta?

Omul străin aflat în prezent deasupra lui nu fusese altfel, o voce slabă, o respiraţie mirositoare de alcool, o aderenţă de fier, toate contribuind la faptul că cei doi se află în prezent într-una din camerele de deasupra clubului.

Dă-mi drumul.

Jimin a lăsat lacrimile calde să-i umezească obrajii.

Nu vreau să mă atingi.

Nici măcar nu ştiu cine eşti.

Termin-o!

Chinul celui mic a fost brusc întrerupt de o bubuitură bang  prin cameră. Ambele fiinţe s-au îndepărtat unul de altul, privirile lor panicate au fost îndreptate spre sursă.

Un bărbat, cu părul ciufulit ca pana corbului, iese din toaletă, ştergându-şi gura cu mânica bluzei. Ochii îi erau neclintiţi, în timp ce se năpuseră peste întunericul camerei, în cele din urmă venind să se odihnească.

El se speriase, la fel de neaşteptat. "Aish, nu poate vomita nimeni în pace?"

Luând şansa, căci omul de deasupra lui era prea preocupat de străin, Jimin s-a sculat de sub el şi a scăpat în colţul camerei, stând cât mai departe posibil.

Privirea străinului îl urmăriră, dar, din fericire, a ales să nu spună nimic.

Omul care îl abuzase, se ridică din pat, ignorându-l pe Jimin, şi mârâi "Şi tu ce doreşti?"

Ochii străinului i se aruncau asupra lui, o scânteie goală aprinsă în ele.

"Aşa cum am spus..."  El a mers înainte. "Tot ce mi-am dorit a fost o oarecare confidenţialitate, fără nişte tâlhari care o fac în faţa mea, în camera mea.

"Ar fi trebuit să o încui dacă ai vrut să fii în intimitate."

"Şi ar fi trebuit să staţi afară când aţi avut ocazia."

Amândoi se uitau în mod ameninţător unul la celălalt. Lui Jimin, străinul ar fi cel care a pierdut într-un duel, dacă s-ar întâmpla asta. Era evident mai beat, mai puţin bătăuş şi mai scund decât celălalt.

"Oh, este o ameninţare?" Bărbatul se îndreptă spre străinul cu părul negru, care rămăsese impasibil.

Jimin şi-a acoperit ochii cu palmele, nu voia să-şi vadă... salvatorul, bătut.

A auzit câteva zgomote, sunetul unei lovituri, un zgomot dureros şi o bubuitură, indicând căderea străinului.

Teama la cuprins, în timp ce el şi-a descoperit încet privirea, uitându-se cu uimire, nu străinul, ci bărbatul, culcat pe podea, acum capul sângerându-i.

"Ah, am crezut că vei rezista mai mult." Străinul şi-a îndoit umerii, în timp ce se uita la mizeria grămadă de pe jos.

Cum?  Îşi spuse Jimin, cu mirare se uită în faţa lui, la străin. Acum el a observat hainele lui; blugi rupţi cu o cămaşă neagră.

De parcă ar fi observat celălalt, străinul şi-a ridicat privirea, odihnindu-se pe faţa lui Jimin. Îl examină, comparabil cu cel al unui aparat cu raze X.

Un suspin de frică a fost scăpat de Jimin, în timp ce acesta din urmă s-a întors spre el.

Fugi, conştiinţa lui a ţipat. Ai şansa, acum fugi!

Dar  aceeaşi frică îl ţinea înrădăcinat, cu ochii urmăriţi de demonul aparent care se îndreaptă spre el.  El ştia că va fi atât de rău o dată ce va ajunge la el, ştia că va regreta că nu va fugi chiar acum, ştia că străinul va fi la fel de rău, dacă nu mai rău, ca restul. Ştia toate astea.

Străinul stătea doar la câţiva centimetri distanţă de băiat. El a întins o mână spre el şi Jimin a ştiut că este sfârşitul, avea să moară.

"Aw."

Jimin îşi deschise ochii când mâna străinului îl bătu o dată, de două ori, de trei ori, pe cap, vârfurile degetelor mişunând blând în părul roz. Confuzia l-a înghiţit, în timp ce mâna străinului s-a retras.

M-a mângâiat ca pe un... animal?

Acesta din urmă a plecat şi s-a aşezat pe pat.

"Mai bine ai pleca acum."

Jimin a îngheţat pe loc, numeroase gânduri străbătându-i mintea.

Ce s-a întâmplat?

"Du-te." Privirea micuţului s-a îndreptat spre omul aproape inconştient, înainte de al examina din nou.

"Mu-mulţumesc mult."  Spunând aceste două cuvinte, Jimin a plecat fără să arunce o privire înapoi.

Un om bun se află printre restul.

Nu m-a rănit.